Cand timpul nu mai stie unde sa fuga

Posted: April 4th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Totul in jurul meu e propice eternitatii. Pasarelele ciripesc in spatele meu cand sunt la munca, soarele imi mangaie spatele, am inima plina, idei bune, probleme cu finantele – dar cine nu are. Am lucruri foarte bune in viata si stiu sa mai si gatesc, ca sa nu mai mentionez ca arat bine pe tocuri.

Dupa cum vedeti, si cu increderea in sine stau mai bine.

Totul in jurul meu si in mine se roaga de timp sa mai stea. Dar ti-ai gasit. Ai cu cine? Nu. Orele trec de nebune, mi se pare ca trec prin mine, le simt in splina cum isi fac loc sa iasa, simt ca imi aluneca mainile ca unui acrobat care a uitat sa se dea cu talc.

Asta e momentul in care m-as plimba, ganditoare, printre frunze si as scormoni in dulap si as scoate de acolo o tristete veche si m-as imbraca cu ea si as arata oribil in tristetea mea, glorios de fragmentata, numai buna de pus intr-un album din anii de trecut sub cuvintele “jale si altele”.

Dar vedeti voi, m-am mutat de curand si cred ca am lasat prostiile in dulapul acela. Asa ca sunt dezorientata. Nu mai stiu cum sa ma rog de timp sa mai stea. Cum sa sper sa fie bine in continuare. Cum sa am problemele la fel de mici si bucuriile si mai mari.


Sparks

Posted: March 13th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Suntem facuti din atatea piese mici incat e de mirare ca nu ne ratacim si ca nu ne amestecam mai mult.

Venus si Luna isi fac de cap, iar cand Mercur o fi retrograd, sa vezi atunci paranghelie.

Paranghelie intr-o lume pe care nu o pricepem.

Asa cum, de altfel, unii isi traiesc viata.

Uneori cred ca problemele s-ar rezolva mai simplu cu o cutie de cola si un lucky lights. Apoi imi amintesc ca m-am lasat si de cola, si de tigari, si de rezolvat probleme.

De ce fac oamenii curat? De ce doneaza haine? De ce isi arunca chestiile din dulapuri?

Ca sa stranga si mai multe, fireste.

Suntem facuti din bucati de alti oameni si uneori as vrea sa-i strang pe toti, toti intr-o camera mare, sa le dau cola si tigari si, in timp ce ei toti sunt ocupati sa se laude cu ce au mai primit/castigat, sa ma adun, sa te readun, sa fim o bucata intreaga de eu si de tine, fara altii.

Dar nu exista suficienta cola si suficiente tigari si in curand Mercur va fi retrograd si eu nu ma mai recunosc uneori si deja e tarziu si cred ca dieta asta nu imi prieste


Gesturi absente

Posted: December 30th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

Suntem suma gesturilor de care nu ne dam seama cand le realizam, dar care spun despre noi mai mult decat posibila noastra autobiografie pe care am fi scris-o sub influenta injectiilor cu serul adevarului.

Azi in tramvai, un batranel statea pe scaun. Era imbracat modest, dar cu acel ceva pe care il poarta toti batraneii care fie sunt in vizita la oras, fie sunt de la tara si au poposit aici dupa nepoti si copii: vesta crosetata. Manca un covrig. In mana cealalta tinea un suport de acte din plastic transparent, in care avea cateva poze. Toate erau vechi, in alb-negru, iar una era a unui baiat. Batranul mangaia absent poza cu degetul mare si privea pe geam. Tot corpul lui era ancorat intr-un prezent nemilos, dar degetul mare era undeva, in trecut, tandru si rascolitor.

De cand am ajuns acasa, ma gandesc la el, la ei, la drumurile lor, la trairile lor, la viata lor, la greselile lor. Nu-i cunosc, dar azi e o zi din aia in care as vrea sa cunosc pe toata lumea si nimeni sa nu ma stie pe mine.


Show me the place

Posted: November 23rd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

*Aici.

Ma uit la altii si incerc sa fac ca ei. Se vede ca nu stiu sa fiu om.  Nu inca. Se vede ca n-am invatat mai nimic si ca ceea ce am invatat, intr-un final glorios, am uitat.

Ce ne leaga de majoritatea oamenilor? Mistoul, amuzamentul, momentele vesele, un cantec sa cantam, o amintire sa depanam. Chestii superficiale. Cand de fapt tindem spre mai mult, vrem mai mult, dar ne e frica sa mergem *acolo*.

Eu ma simt legata de toti oamenii de care m-am lovit in viata asta. Putini imi sunt total indiferenti. Spre disperarea unor alti oameni din jur, dintre care unii nu mai sunt printre noi, am depozitat in oameni mai toate resursele mele de afectiune si de inteligenta. Si nu ma plang.

Si de acum inainte ma sperie mistoul, amuzamentul, chestiile de care o sa ne legam cand povestim altora despre altii.

Eu cu mine intotdeauna m-am simtit… confortabil. Daca nu impacata, macar confortabil. Poate trista, poate enervata, dar intr-o zona de confort decenta. Cu altii sta altfel treaba. Cel mai tare ma intriga oamenii care nu sunt ca mine. Dar ma plictisesc repede.

As vrea alte drumuri. Mi s-a luat de metrou. As vrea dimineti mai putin grabite. As vrea alte povesti. Dar nu si alti oameni.


Ce se intampla cand visezi frumos

Posted: August 1st, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Ce se intampla cand visezi frumos si te trezesti brusc din cauza celor 10 caini care latra la 3 noaptea la luna in fata blocului tau si ti se pare ca in dreptul ferestrei e o silueta umana si aprinzi veioza, in acelasi timp tipand a panica?

In afara de faptul ca, probabil, iti trezesti toti vecinii, devine foarte greu sa mai adormi apoi la loc si sa visezi frumos in continuare. Ati incercat vreodata sa continuati un vis, sa va siliti cu adevarat sa faceti povestea sa mearga mai departe? Chestia asta o poti aplica si in viata de zi cu zi. Numai ca foarte rar chiar functioneaza. Si chiar si atunci stii ca visezi, magia se pierde, jocul se sfarseste si degeaba mai speri la inca 5 minute, chiar trebuie sa te intorci in casa.

De trei zile incoace, am acelasi vis. Ieri, pentru prima data in mult timp, l-am visat din nou pe domnul cu joben pe care il visez in mod constant. L-am visat dupa ce m-am trezit din visul frumos. Ca o alinare, ca si cum n-ar trebui sa ma supar ca n-am mai putut visa ceea ce chiar imi placea.

Si cand m-am trezit, era august si soarele era rece si cainii latrau in continuare si eu ma simteam din ce in ce mai obosita si dimineata era cruda si avea gust de o vara veche si marea era departe si nu mi-am gasit blugii preferati pentru ca banuiesc ca in spatele dulapului meu se afla Narnia si ca toata lumea din Narnia poarta blugi.


Duminica din zatul de cafea

Posted: July 24th, 2011 | Author: | Filed under: On the eighth day God created coffee | Tags: , , , | No Comments »

Sunt la a doua cana de cafea. Cafelele mele isi tin companie una alteia. Discuta intre ele, tin suete, se inteleg bine. Intre timp, eu privesc pe balcon si ma mir. Ma mir in continuare ca nu reusesc sa pun in cuvinte niste lucruri ce sunt asa de simple. De fiecare data cand incerc, iese altceva; ba chiar mi se pare ca vorbesc limbi straine.

Sigur, daca as vorbi in limbi straine, s-ar explica totul. De ce oamenii nu ma inteleg, de ce nu-i inteleg nici eu pe ei, de ce ascult The Cure cand simt ca ma apuca un zambet si ma trage de maneca, de ce beau cafea cand mi-e sete si mai ales, mai ales de ce m-am reapucat de citit Bufnita Oarba.

Insa am promis piticului de la celalalt capat al curcubeului (unde inca n-am ajuns, dar vorbesc des cu piticul la telefon) ca nu voi mai da vina pe factori externi pentru nimic in lume.

Cafeaua mea are zat, intocmai ca cea de la mare si de altfel ca toate cafelele corecte din lumea asta. Nu-mi place cand nu mai ramane nimic in cana din care ti-ai baut cafeaua. E ca si cum n-a lasat nicio urma, ceva, orice.


Ca o sfoara intinsa la maxim

Posted: July 9th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , , | No Comments »

Tensiune maxima, risc sa ma rup. Sa ma desir, sa ma dizolv, sa dispar, sa ma elimin.

Si toata starea asta ma tine pana la prima cafea. Insa e suficient cat sa simti ca e posibil sa existe eternitatea. De cand m-am mutat, diminetiile sunt stranii, pana invat sa adopt casa asta. Dar cafelele, cafelele sunt la fel. Ma trezesc, imi infig scobitori in ochi si ma invata sa privesc clar.

Azi noapte am visat ca aveam drept animal de companie o pasare. De fapt, era un pui de pasare si mie mi-era teama sa o iubesc, pentru ca ma gandeam eu ca va creste si ori va pleca, ori se va schimba asa de tare incat nu o voi mai recunoaste.

Am stiut sa ma povestesc mai bine decat o fac acum, la un moment dat. Acum incepe sa mi se faca lehamite. Cred ca e de la multitudinea de revelatii avute in ultima vreme, din care majoritatea au fost aducatoare de insomnii si resemnari. Singura solutie ar fi un somn bun si sa cunosc mai multi Oameni si mai putine Posibilitati.


Despre aniversari si fantome isterice.

Posted: July 5th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Stiu ca am spus ca nu mai vreau sa-mi fac planuri. Dar nu ma lasa inima asta nenorocita sa nu-mi fac macar un plan. Sunt unul din oamenii aia care tin la ziua lui de nastere, din motive ciudate sau nebanuite si probabil neimportante. Dar eu, de fiecare data cand e ziua mea, simt ceva. Ca e bucurie sau tristete sau amandoua, ca anul trecut, nu conteaza, conteaza ca simt ceva. Asa ca macar de ziua mea, imi permit sa-mi fac un plan. Anume sa-mi tin picioarele pe malul marii, sa tin o cafea in mana dreapta, cu stanga vad eu ce fac, si sa ma uit la mare, ea sa se uite la mine si sa incerc sa ghicesc ceva din valuri, orice. Vreau un 6 august demn de 26 de ani, vreau un 6 august ca tot anul asta, poate putin inert la inceput, dar ingrozitor de frumos pe la amiaza. Asa ca sper sincer ca pe mine sa ma gasiti la mare de ziua mea, desi ar fi mai bine sa nu ma cautati defel.

*
Nu cred ca exista ceva mai enervant decat o fantoma isterica. Serios. O fantoma isterica are mult mai mult tupeu decat una lugubra si tacuta. O fantoma isterica se plange, te trage de maneca, iti ascunde papucii si te face sa preferi sa pleci la piata decat sa o asculti pe ea cum se plange si se enerveaza. Fantomele sunt cu atat mai isterice cu cat iti faci curat in dulapul unde le tineai. Le deranjezi, fireste, asa ca pun la cale tot felul de nazdravanii.

*

Azi noapte am visat o poveste. Nu mai stiu cum se termina, dar sper ca frumos. O poveste din aceea cu printi si printese, era si un castel si o broscuta. In timp ce visam, stiam ca visez, dar nu mai conta asta. M-am trezit cu fluturasi in stomac – fluturasii aia care apar atunci cand te bucuri de ceva frumos, ca exista si din astia. Bine, ca dupa aia am fost convinsa ca e toamna si mi s-a stricat zen-ul pe drumul dinspre camera spre balcon, e alta istorie deja si eu nu mai am timp si cum ziceam, lucrurile uneori sunt mai frumoase netermi


Am mintea plina

Posted: June 13th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , | No Comments »

Mintea mea e plina de oameni mici si rai, de alergatori pe sarma, de catei cu covrigi in coada, de geamuri translucide, de fundite verzi, de aripi de liliac, de fluturi care vorbesc si sar intr-un picior, de frunze mai galbene decat mamaliga care stiu sa vorbeasca limba franceza, de animalute mici asemanatoare cu veveritele care poarta rochite adorabile facute din dantela, de uriasi prietenosi, de dealuri care soptesc vorbe de dragoste, de munti plini de faina si de carti de povesti care umbla pe doua picioare.

Am mintea atat de plina, incat mi-e greu, zau, mi-e atat de greu sa vorbesc cu tine lucruri concrete si sa discut despre stari de fapt, stirile din ziar, ceaiul care nu se mai fierbe o data, cea mai buna metoda de a unge painea cu unt, vremea de maine, cefacemderevelion, planuri de viitor si politica.

Nu vreau. Am mintea plina. Ce sa mai zic de suflet!…


S-a facut putin soare

Posted: June 13th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | 2 Comments »

M-a stropit un camion, ieri. Cand ploua si se infundau intersectii. De fapt, nu era camion, era o dubita din ata de mutari locuinte si birouri. M-a facut leoarca. M-am fleoscait spre casa, lasand dare de apa in urma mea. Si totusi ma bufnise asa un ras pe strada, unul aproape isteric, mi se parea atat de adecvat momentul, alinierea planetelor, universul si o gramada de alte chestii din mintea mea, incat nu am putut decat sa rad.

Intre timp, s-a mai facut soare. Mi-e frica. Dar doar putin. In rest, sunt asa cum as fi trebuit sa fiu. Am mai zis. Alinierea planetelor, universul si o gramada de alte chestii din mintea mea chiar si-au pus in cap sa faca ele lucruri pentru mine. Suna corny si poate chiar e. Suna enervant si poate chiar e. Suna de neinteles si zau, chiar zau de nu e.

Intre timp mai trebuie sa ma scutur putin de regrete. Nu ma pot abtine din a ma gandi ca oamenii, da, sunt asa cum trebuie sa fie, insa unii nu; nu inteleg de ce se incapataneaza in a ridica garduri, cand cu acelasi efort si aceleasi resurse ar putea lucra la interior. Dar nu; investim in garduri si apoi, cand cineva foloseste poarta facuta chiar de noi pentru a intra, ne chemam cainii de paza sa-l dea afara.

Prefer sa ma gandesc la oameni si sa nu ma mai gandesc la mine, cel putin in urmatoarele zile si saptamani. Simt ca o sa am o multime de gandit de la un punct incolo si aici intervine frica aia de care spuneam mai sus.

A fost fain la Street Delivery. Au iesit multe chestii in strada. Chiar si camionul ala.