Teribila primăvară

Posted: April 11th, 2014 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Am luat 100 de decizii și am abandonat 1000. Dar e ok, suntem în grafic.

Ascult muzici triste și sufletul meu se bucură, printre ele, ca un copil bolnav ce primește ciocolată ca să uite.

Aș vrea să pot spune că veștile bune se țin lanț, dar aparent doar planurile bune se țin așa, ceea ce, desigur, uneori se poate dovedi și mai important.

Și îmi scârțâie penița pe hârtie scrijelind idei, mi se termină cerneala și peste toate astea se așterne pacea. Cred că de foarte mult timp nu m-am mai apucat de ceva fiind atât de împăcată cu mine. De fapt… nu cred că mi s-a întâmplat niciodată asta.

Gândurile vin grămadă peste mine și am zile în care mi se pare că totul mi se trage de la primăvară. De regulă, primăvara răceam. Acum doar trag de nas puțin – dar se prea poate ca asta să se datoreze muzicilor triste, mai știi?

Cred că cea mai mare problemă, acum, e una destul de mică – anume că nu mai știu cum și cui să mai povestesc despre toate cărările din mintea mea. Le-aș dori nebătute, dar povestite  - și istoria mă învață că una fără alta nu prea se poate. Așa că mai tac puțin. Teribilă primăvară, vă spun.


Rezoluții pentru la anu’

Posted: December 9th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

În 2014:

- nu voi mai lucra cu idioți, nesimțiți, oameni lipsiți de considerație pentru munca și timpul meu – cel puțin nu cu ăia care s-au dovedit a fi astfel.

- îmi voi redacta și reorganiza contractele de colaborare în așa fel încât să nu mai am probleme dătătoare de insomnii sau de cearcăne.

- nu voi mai lăsa pe nimeni în capul meu fără 15 scrisori de aprobare de la fiecare pitic de-ai mei.

- nu îmi voi mai lăsa mintea călărită ca un cal de curse…

-… și o voi folosi mai mult pentru mine și în scopurile mele, oricare ar fi ele.

- voi termina doamneiartămășiajutămă cartea aia la care lucrez și care stă în draft de 150 de ani.

- voi avea mai multă încredere în simțul meu ăla special care îmi spune dacă îmi pierd timpul.

- îmi voi aduce aminte să fiu tandră. Am uitat, m-am înăsprit.

- voi merge în Dublin, că de nu, jar mănânc.

- imi voi folosi creierul mai mult în fiecare seară când vin acasă prea obosită să mai fac altceva decât să mă uit la seriale cu crime. Mintea mea merită mai mult, trebuie antrenată.

- voi trăi mai bine și voi avea mai multă grijă de mine. Una sunt.

- voi da mai mult celor ce am uitat să dau și nu voi mai cere înapoi celor ce au luat de la mine și s-au cărat.

- o să am grijă la alimentație; am o vârstă.

- voi crede mai mult și voi crede mai puțin și voi ști când să fac diferența între situațiile care necesită când una, când alta.

- nu mă voi mai implica în proiecte cu oameni care nu îmi spun nimic, indiferent cât de mult aș vrea banii ăia.

- voi munci mai puțin și mai cu minte.

- voi iubi până îmi crapă inima, nu-i nimic, o coasem împreună la loc, la patru mâini merge mai bine.

- voi fi mai ordonată în acte, gânduri, sertare și prietenii.

 

Și or să mai vină vreo câteva. Cert.

 


Am nevoie de o vacanta

Posted: July 25th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 3 Comments »

Am nevoie de o vacanta.

In care sa nu mai deschid laptopul sau sertarul cu indoieli, in care sa nu mai dau publish la alte postari in afara celor personale, in care mailurile sa fie o amintire si degetele mele obosite de la atata tastat sa se rasfete cu rascolitul prin nisip, cu tinutul in mana a unui pahar cu un cocktail glorios sau cantarind urmatoarea pereche de pantofi pe care o voi cumpara.

Am nevoie de o vacanta.

O vacanta in care sa nu-mi fac griji ca am un maieut prea decoltat pentru munca sau ca fusta asta este mult prea scurta si stramta pentru un cadru institutional. De fapt, nici nu mai vreau sa ma gandesc la un cadru institutional sau la cele doua semnificatii ale abrevierii ROI. Vreau sa golesc mintea si sa devin complet blonda (vara, soarele imi deschide parul).

Am nevoie de o vacanta.

Vacanta de la limitele pe care singura mi le impun, de la drumurile pe care singura mi le aleg, de la regretele cu care singura ma infierez. Am nevoie sa fac un mic ocol si sa imi vad de tot felul de poteci care, sigur, sunt nebatute si neasfaltate, dar care aduc o fericire si o satisfactie mai mare decat orice alt fel de drum.

Am nevoie de o vacanta.

De imbratisari care nu se intampla doar dupa 6, de bucurii care cunosc si alte ore si zile, de drumuri cu micul meu Silvia Mobil care sa nu mai fie limitate de necesitate. Am nevoie sa ma uit la mine in oglinda, sa imi vad cearcanele si, de data asta, sa zambesc pentru ca stiu ce misto a fost cand le-am capatat.

Si o sa imi iau o vacanta.

Numai ca o sa ma intreb mereu daca e vacanta care imi trebuie, daca am facut alegerea buna, daca o sa fie misto, daca nu era mai bine sa imi urc fundul intr-un avion spre un all-inclusive undeva, unde singura provocare sa fie cat de mult poti manca la micul dejun.

Numai ca mie nu-mi plac vacantele predictibile.

Stiu ca o sa ajung intr-un avion spre un all-inclusive undeva, dar nu acum. Acum imi place sa merg in locuri unde nimeni nu s-ar gandi asa de intens sa mearga vara. Si sa sper ca o sa fie bine. Si poate ca o sa fie bine.

De fapt, sigur o sa fie bine. Mereu e bine in vacanta.


Deci, care-i treaba?

Posted: August 21st, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | 2 Comments »

M-am intors din vacanta si imi vine sa o iau pe “eu” din trecut si sa o dau putin cu capul de coltul mesei. Asta pentru ca “eu” din trecut a considerat ca poate sa lase o tona de chestii “pentru cand ma intorc”. Si m-am intors eu din Roma, si am zis ca lasa, uite, fac totul dupa Summer Well. Si dupa Summer Well am zis hai sa mai merg o data la mare si vedem dup-aia. Si ghici ce? A venit “dup-aia” si eu ce fac? Nimic, aia fac. Ah, ba nu, mint; fac totusi ceva. Imi cumpar periuta de dinti electrica de 400 de lei. Da. Aia. Asadar, ma autoflagelez in public si fac aici minunata lista cu chestii pe care *trebuie* sa le fac cat mai repede, impreuna cu motivatiile pentru care doresc sa fac toate aceste lucruri. Poate daca le pun asa, in vazul lumii, o sa imi revin de la stadiul de loaza care cauta in disperare idei pentru a prelungi vacanta (si deci si momentul in care “dup-aia” vine) la stadiul de om normal, ce face ce si-a promis el singurel, fara amenintari exterioare.

  • Trebuie sa ma duc la dentist. Da, ok, ultima experienta a fost putin traumatizanta, dar asta e, treci mai departe, pune mana pe telefon si programeaza-te, fetito, pentru ca au trecut cele 6 luni regulamentare si nici macar periuta ta noua si smechera nu te scapa de anumite chestii de una singura.
  • Trebuie sa ma apuc de spinning. Sau aerobic. Aici motivatia e simpla: dupa cum banuiam, m-am saturat de alergat pe banda, e plictisitor si, in mare, degeaba. Mi-e dor sa ma duc si sa transpir si apa pe care inca nu am baut-o. Mi-e dor sa ma doara fiecare muschi. Mi-e dor rau sa simt valurile de energie si de endorfine dupa o ora de spinning, ora care ma face sa imi caut limitele si sa vreau sa le imping si mai departe. Mi-e dor si de beneficiile fizice, e drept, insa cel mai dor imi e de cele psihice.
  • Trebuie sa imi iau telefon. Si de fita, recunosc, dar si pentru ca asta pe care il am acum nu ma mai multumeste. E din ce in ce mai greoi, merge de parca se impiedica si in plus am probleme cu semnalul, cu sms-urile, cu mai multe chestii care fac din vorbitul la telefon un stres.
  • Trebuie sa iau 3-4 ore de condus. Asta pentru ca trebuie sa imi iau masina. Cand ma gandesc ca, de fapt, nu-mi trebuie, imi amintesc cum am stat eu in iarna asta 2 ore in gara, in frig, asteptand un tren care nu a  mai venit si carand dupa mine cam tot frigiderul. Imi trebuie masina ca sa ma duc acasa, la mama, si ca sa ma duc la mare sau munte cand mi se pune mie pata. M-am saturat de bancheta din spate.

Cam atat. Sunt 4 chestii mari si late. Plus inca una, mare-mare de tot, care imi sta rau de tot pe cap si sper sa nu imi stea numai acolo. Imi doresc ATAT de mult acest lucru, ca simt un nod in gat ca la BAC sau la admiterea la facultate. Imi doresc asa de mult ca nici nu pot sa scriu despre ce e vorba. Si incerc, pe cuvantul meu de pionier ca incerc sa fac ceva in privinta asta, e singura chestie pentru care chiar incerc sa fac ceva fara sa ma gandesc ca e vacanta sau ca fac “dup-aia”. O sa incerc sa le iau punct cu punct si sper sa nu ma culc pe o ureche sau chiar pe amandoua. SPER!


You’re only as old as you feel… bullshit

Posted: August 17th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Pana una, pana alta, ai exact varsta pe care o ai. Nici mai mult, nici mai putin. Degeaba ma bucur ca un catel care primeste Pedigree-ul preferat cand mi se spune ca arat de 16 – tot 27 am. Degeaba ma umflu in piele cand mi se spune (mai rar, ce-i drept) ce gandire matura am. Tot gandire de 27 am.

Incep sa ma cunosc din ce in ce mai bine si ma confrunt, in fiecare dimineata, cu doua sentimente contradictorii: unul cum ca as fugi in directia total opusa mie si inca unul ca mi-as dori sa petrec mai mult timp impreuna cu mine.

Pana la urma, am varsta pe care o am si sunt fericita. Cred ca e timpul sa incetez sa mai numar. Am capul plin de cifre, desi nu pare. 9 ani de absenta. 11 luni de rai. 201 ganduri inainte de culcare. Aproape 40 de pierderi. 9 ore pe zi fiind total altcineva si in acelasi timp eu. 5 ani de munca. 5? Da, se fac acum 5. Si inca vreo cateva mii de siruri de numere. Am momente in care ma apuc sa numar zilele cu precizie de ceasornic de cand, sa zicem, am mancat ultima salata verde simpla. Si tot asa, chestii absurde. Absurde tare; de zici ca mi-am ratat menirea in viata.

Asa ca, da, eu zic ca e timpul sa nu mai numar. E timpul sa imi caut nisipul prin par, gandurile pe cer, sa ma uit mai atent la mana stanga, sa visez fara sa mai numar oi… si multe alte chestii care nu implica cifrele. Aritmetica nu mi-a placut, oricum, niciodata.


Si uite asa se facu aproape vineri

Posted: July 5th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Nu stiu altii cum sunt, insa mie ziua de vineri imi pare cea mai lunga. Nu de alta, dar pentru mine vinerea incepe undeva pe la ora 5, joi. Deja gandurile sunt departe, orice mail e degeaba, mainile scriu infrigurate despre vacante, ganduri dulci si alte molaciuni.

Am intrat in status quo. Ca si asta iarna cand ma plangeam de aproape acelasi lucru (vine vacanta, nimeni nu are chef etc), si acum mi se pare ca toata lumea ar trebui sa intre in status quo o data cu mine. Dar cum sa va zic, eu nu stiu prea multa economie mondiala si nu realizez consecintele reale ale unui moment in care intreaga lume isi baga picioarele.

Asa ca, de aici, de la biroul meu, ma multumesc sa imi mai strang bruma de concentrare pentru inca trei zile, din care luni o sa fie cel mai rau (Pulp se termina undeva la 1:30, iar eu fara somn fac… cum sa zic… inimaginabil de urat). Apoi o sa obosesc in vacanta; dar ce oboseala placuta o sa fie.

Am impresia ca nu mai scriu cu negru, nu mai gandesc cu negru, nu mai sunt cu negru. Cum ar zice o prietena de cand eram mai mica si infinit mai naiva, “nu ai impresia, ci ti se pare”. Asa sa fie, oare?


Vara numar zilele

Posted: June 18th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 2 Comments »

Intotdeauna am ceva de asteptat, vara. O vacanta, un drum, un concert, o intalnire. Ca un copil care tocmai a primit un abac, stau si ma uit in calendar si tot numar, adun si scad, pana cand ajung sa cred ca am gresit pe undeva si nu e bine, asa ca o iau de la capat.

Nu sunt o persoana rabdatoare, cu atat mai putin lunea, cu atat mai putin lunea cand sunt obosita si nu stiu cum se face ca sunt mai mereu obosita lunea.

Am foarte multe planuri in desaga si chestia asta a ajuns sa ma oboseasca mai tare ca indeplinirea lor. Sunt chestii concrete, chestii “de oameni mari” pe care le tin acolo si mi se pare asa de ciudat; mai ciudat chiar decat faptul ca eu vara numar zilele.

Oricum. In 3 saptamani o sa fiu mai usurata de un drum. Merg in cel mai induiosator de trist si totusi plin de viata oras din lume; asa mi se pare mie a fi Lisabona.

Dar pana atunci, e luni, sunt obosita, numar zilele si as sta aici, azi, pe canapeaua mea galbena, sa le numar de mai multe ori, pana in seara.


Bine-ai venit, vara

Posted: June 1st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Gânduri în corabie | Tags: , , , , , , | No Comments »

In fiecare an te astept mai navalnic, mai speriata de tot si toate, mai gata sa iau viata in piept pentru ca apoi sa o fac un vapor de hartie si sa o arunc in mare. In fiecare an ma bucur ca vii, pentru ca mai apoi sa nu mai stiu ce sa fac cu tine. In fiecare an ma intreb ce mi-ai pregatit.

Sunt acum atat de departe, atat de straina de tot ce s-a intamplat in vara trecuta, ca sunt aproape circumspecta in legatura cu vara asta. Insa abia astept primul miros de mare pe anul asta. Prima data cand calc pe nisip si cand uit instant ca sunt Om si ca uneori doare. Primele cirese negre. Primele caise. Primele dati cand asortez sandalele unei rochii scurte si unei senzatii permanente de lesin de la caldura. Da, astept caldura, chiar daca o sa ma plictisesc repede de ea.

Nu ma mai gandesc, nu-mi mai fac planuri. De la o varsta, planurile te cocoseaza. Te obliga. Te imbatranesc. Cel mai bine e sa iti pui un rucsac in spinare, fie el si metaforic, si sa iti vezi de treaba. De vara, de iubire, de anotimpuri, de linistea pe care o cauti intr-o scoica, poate chiar maine.


Dezradacinare

Posted: May 25th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , , , , , | 2 Comments »

Unii oameni nu au scris sa se “aseze”. Eu una asta cred. Si nu ma gandesc la asta cand vad rebeli fara cauza cutreierand lumea si schimband orasele in care locuiesc asa cum isi schimba altii sosetele. Din contra, cred ca aceste persoane sunt cele mai atasate de locuri si sunt “most likely to settle down for good”, o data ce isi ostoiesc nevoia de alergatura.

Eu cred ca oamenii care nu au scris sa se aseze sunt printre cei care cauta asta cel mai tare. Sunt printre cei care semneaza tremurand un credit pe 30 de ani. Sunt printre cei care bifeaza un X timid langa toate chestiile din catalogul Ikea pe care le vor pentru casa “lor”. Sunt acei oameni care isi cauta privelistea perfecta de la etajul perfect. Acei oameni care, o data mutati intr-o casa noua, pun repede o perdea – a lor, un covor – tot al lor si papucii de casa la usa si ofteaza apoi a implinire.

Printre acei oameni cred ca sunt si eu.

Am senzatia ca am acum doua drumuri in fata. Fie ma asez, fie ma ridic si umblu. Si oh, vai, cat imi doresc sa umblu, sa vad, sa incerc, sa simt si sa gust. Mai mult chiar decat imi doresc sa imi asez oasele obosite intr-un pat alb, imaculat, si sa dorm 100 de ani.

Dar cred ca mai am de crescut pana departe. Sunt drumuri frumoase de umblat pe care le poti bate si cand esti acasa, stiu asta. Numai ca notiunea de “acasa” a fost intotdeauna confuza si permisiva pentru mine. Am ajuns sa o asociez cu oameni si experiente. Asa ca, intr-un fel, mai mereu sunt acasa. Si deci ce-mi mai trebuie sa-mi iau talpasita? Un alt troller, asta da. Pantofii potriviti, am. Timp, se face. Incredere – ei, aici stau mai prost.

Cand apare noul catalog Ikea?


Vine, vine, priiimavaraaa

Posted: March 2nd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Vine minunata primavara, atat de mult asteptata. Vine cu planuri si bucurii, cu ganduri insidioase de vara fierbinte si de mare si nisip. Vine repede, grabita, ca o domnisoara care si-a uitat cartela de metrou acasa si trebuie musai-musai sa fie la 9:05 undeva, asa ca se intoarce acasa cu fusta si parul in vant, suparata ca i-a curs machiajul de la atata graba.

Vine primavara cu florile atat de mult asteptate, cu mirosul de nou si de proaspat, ca atunci cand faci paine acasa si, cand o scoti, fierbinte, din cuptor, ii pui pe deasupra un prospop proaspat spalat, care miroase a bun si a casa si a liniste si a statornicie.

Primavara vine cu furia cu care scrii un e-mail fara diacritice, desi ar trebui, pentru ca te grabesti foarte tare sa spui cuiva ca nu iti mai trebuie nimic atunci cand el e langa tine, la modul cel mai fizic si pur cu putinta, oarecum poetic dar mai degraba linistit.

Imi simt primavara asta aproape si stiu ca o sa fie bine, asa cum iti e bine acasa la ai tai, unde esti mereu rasfatat, indiferent de cati ani ai si cat de departe esti in restul timpului de casa parinteasca. Imi doresc o primavara fara zahar sau miere in cafea, o primavara in care se invata atatea chestii noi, incat o sa ma simt ca la scoala, sigur.