Când firul de ață e transparent

Posted: August 20th, 2015 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | 1 Comment »

Sunt unele seri în care pătura ți-e aliat. Împreună faceți un fort și numărați pe degete vara care tocmai pare că a trecut. Sunteți gata de orice provocare, atâta timp cât ea nu presupune a vă ridica din pat. Sunteți împreună un ghem de lână și melancole, adunat la un loc cu japca de anotimpurile care se joacă cu voi.

În timpul în care unii din noi își caută cizmele prin dulap de parcă s-au pornit în căutarea Atlantidei, alții caută un Sens și un Rost. pretențios și bombastic, da, poate și puțin inutil. Dar nu îi poți dicta omului ce să prioritizeze: cizmele sau Sensul. Până la urmă, căutăm ce simțim că ne trebuie mai mult. Poate că ăia care nu caută sensul l-au găsit, mai știi?

Nu știi. Tu și păturica, aliați într-un august care miroase prea tare și înțepător a octombrie. Nici nu mai știi ce să mai cauți. Visele din primăvară, anii trecuți, regretele, gândurile negre, prietenii pierduți, cărțile citite și – vai! – uitate, scrierile neîncepute, visele cu idei, ideile cu vise, deserturile preferate, lumina din alții sau doar niște biscuiți simpli, fără zahăr sau înlocuitori. Toate-s greu de găsit și nu e de mirare că renunți.

Adormi, făcut pachet cu păturica, sub zumzetul odihnitor al unui film de Hitchcock. La final te trezești transpirat într-un ultim strigăt, apoi: FIN. Te poți muta pe partea cealaltă. Poate mâine găsești ceva. Măcar puțin chef de a pune spațiu între tine și păturică. Depinde de cât de udă ți-e umbrela și mâine.


Ziua in care te simti ca un iepure ud

Posted: January 30th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | No Comments »

De ce nu e bine sa te simti ca un iepure ud. Eseu (sau ceva de genul).

In primul rand, un iepure nu trebuie sa fie ud. Serios. Am citit ca ii dauneaza grav sanatatii sau asa ceva. Nu am avut iepure decat pentru o perioada foarte scurta si tragica de timp, asa ca nu stiu daca este mit sau realitate. Ce stiu insa e ca, in ziua in care te simti ca un iepure ud, e clar ca ceva e in neregula cu Universul care de fapt vrea sa te omoare.

In al doilea rand, un iepure ud e amuzant. De tot rasul. Te uiti la el si, orice ai face, nu ai cum sa il iei in serios. Chiar daca bietul iepure ud incearca sa iti atraga atentia, iti recita incruntat pasaje intregi din Kierkegaard, isi pune ochelarii de tocilar, da cu pumnuletul lui ud in masa.

Concluzia eseului, sau ceva de genul, este ca a te simti ca un iepure ud nu iti garanteaza nimic bun. Ai parte numai de dileme si angoase existentiale pe care nu ar trebui sa le ai nici cand esti si te simti om.

Ce poti sa faci intr-o zi in care te simti ca un iepure ud? Sa iti pui un prosop pe tine, sa speri ca Universul nu va reusi nici de data asta sa iti vina de hac, sa accepti norisorul mic si pufos si negru din care ploua si tuna si fulgera si care sta, impasibil, deasupra urechilor tale pleostite si sa iti vezi de drum. Cam asta, da.


Ca tot ploua, ca tot e frig…

Posted: October 30th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

OK, stim cu totii ca vremea e nasoala. Ca ploua. Ca o sa fie noiembrie poimaine. Ca suntem deprimati. Ca se intuneca mai repede.

Hai sa va spun eu 2-3 chestii pe care nu le stim cu totii.

De trei zile incoace ma joc Candy Crush Saga in prostie. Din fericire ma joc pe telefon, ceea ce nu implica faptul ca imi asasinez prietenii de pe retelele sociale cu tot felul de requests for life, for candy, for freedom. Insa implica faptul ca ma culc mai tarziu decat trebuie, ca ma joc in timp ce ma uit la Criminal Minds, ca ma joc in pauza de masa, ca mi-am pus cartea pe hold ca sa ma joc in metrou.

Take-away: si ce daca e un joc tampit. Da, as putea sa fac alte chestii in timpul in care ma joc. Sa fiu mai “productiva”, mai “eficienta”, sa ma “dezvolt personal”. Dar ghici ce: I just wanna have some god-damn fun. Asa ca nu va mai judecati pentru toate tampeniile pe care le faceti. Au si ele un rost. Cum aveam o vorba cu un prieten: I meant to do that.

Tot de 3 zile incoace ma uit la Criminal Minds. Am luat o pauza undeva la sezonul 6 si am fost surprinsa sa descopar ca stiu exact unde am ramas. E un serial trist. Un serial despre dureri felurite, oameni bolnavi, joburi dificile, nebuni, sociopati. E un serial perfect pentru astia de se plang ca aoleu, ploua. Un fel de “Na ca se poate si mai rau”. Dar tot ma uit cu aceeasi – si o sa sune ciudat in context, dar asta e – placere ca pana acum.

Take-away: Nu e niciodata prea tarziu sa te apuci de o chestie care iti facea placere si pe care o abandonasei. Stiu ca acum o sa ziceti “Da-o dracu de treaba, Silvia, este un serial”, dar va rog sa reveniti la punctul anterior. Da, e un serial. Un mizilic. Si ploaia tot un mizilic e pentru, sa zicem, bietii dinozauri zdrobiti de asteroizi sau uatevar (am citit undeva ca pana si dinozaurii aveau cancer, imaginati-va).

Apoi, tot de cateva saptamani sunt incredibil de calma. Pentru ca mi-am dat seama ca, in strafundurile fiintei mele, trecand sub straturile care ma definesc de insecuritate emotionala, frica de necunoscut, probleme de adaptare, melancolii felurite, poezii sufletesti, nelinisti absolut nejustificate amestecate cu alea justificate, sta ceva mic si negru si capitalist: bai, imi place sa am chestii. Punct.

Take-away: Daca as crede in zodii mai mult decat o fac, as zice ca e adevarat ca propozitia definitorie pentru lei este “a vrea”. Dar deviem. Ideea e ca: nu ar trebui sa ne fie rusine de ceea ce suntem. Poate ca noua ne place vremea mizerabila. Ne da o ocazie sa fim emo si sa ascultam Cohen. Dar nu recunoastem, pentru ca e cool sa ne plangem de orice, ma scuzati, cacat.

Si cam asta a fost postarea mea superficiala de azi. Si sunt mandra de ea. Am zis.


Scriu ca sa nu uit

Posted: September 21st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Nu ma mai plang. Nu am de ce.

Nu ma mai plang ca trebuie sa ma trezesc dimineata si sa merg la munca. Fac ceea ce-mi place, ceea ce nu e de ici, de colo. Nu ma mai plang ca la final de luna primesc niste bani cu care imi permit sa-mi fac majoritatea poftelor. Nu am de ce sa ma plang de asta. O sa ma plang de asta cand nu mai am 5 lei ca sa ii dau batranei de la colt.

Nu ma mai plang ca trebuie sa ma duc la medic. O masea, o miopie nu sunt chestii peste care nu poti sa treci in viata. Sunt lucruri marunte, chestii care ne amintesc ca suntem oameni, ca da, puteam sa fim construiti mai bine, dar uite ca natura e troll. Sunt chestii care ne amintesc ca trebuie sa avem grija de noi si ca suntem transparenti ca o foaie de hartie proasta.

Nu ma mai plang ca sunt scunda. Sunt numai buna de luat in brate si de invartit haotic, pana cand toate gandurile ti se fac un carusel colorat si nu mai stii cati ani ai si unde esti si mai ales de ce.

Nu ma mai plang ca tot ce mananc bun se pune pe solduri. Kate Moss e o proasta. Nothing tastes as good as knowing you indulged. Iti amintesti de placerile fizice, banale ale vietii. Iti amintesti ca ai fost fericit nevoie mare cand ai muscat din pizza aia si branza s-a intins exact ca in reclame. Si apoi, nu o sa moara nimeni dintr-o pizza. Decat daca ii sta in gat. Exista pilates, bicicleta, cumpatare – cat sa nu ajungi ca majoritatea celor de pe “People at Walmart”.

Nu ma mai plang ca am pierdut oameni. Serios. Nu am de ce. Nu e ca si cand iti pierzi ochelarii de soare pe plaja si te duci dupa ei. E ca si cum oamenii pe care i-ai pierdut au ales sa ramana, permanent, pe plaja. Pe o plaja pe care tu nu esti. Au disparut si nu mai conteaza ca au disparut cand nu trebuia sau chiar la momentul potrivit. Conteaza ca, pentru o scurta sau lunga vreme, ai invatat ceva de la ei. Si cele mai multe chestii se invata dupa ce oamenii aia pleaca.

Nu ma mai plang de ghinioanele de zi cu zi. Daca stau sa ma gandesc, unele chestii sunt chiar foarte amuzante. Am o colega care imi spune ca sunt cea mai amuzanta fiinta. Stiu, nu s-ar zice, dupa cum scriu. Dar, in fine. Cand ea imi zice chestia asta, imi aduc aminte ca da, chiar pot sa fiu cea mai amuzanta fiinta. The weird, awkward stuff happens when I take things too seriously.

Si gata. Nu ma mai plang. Nici macar ca ploua si ca nu mai e vara. Nu de alta, da’ mi-am luat ghete noi si am avut cea mai tare vara.


Seara de mai

Posted: May 25th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Treaba vine cam asa: afara a plouat ca intr-un roman rusesc, acum s-a potolit si ploua ca un fado. Eu am un soi de sinuzita combinata cu melancolie. Sunt singura acasa, in aceasta casa, in mult timp. De fapt, nu cred ca am fost vreodata, exceptand prima data cand am dormit aici.

Am spalat rufe ritualic, am citit, am luat pastile. Mi-am intins canapeaua – stiu, extravagant – si mi-am intins patura maro pe picioare. Am aprins si veioza si iaca, mediul perfect pentru a te gandi.

M-as putea gandi la presedintii Americii, la glam rock, la cafeaua de la Starbucks, la buline sau la carti. M-as putea gandi la faptul ca peste o luna si jumatate o sa plec spre Lisabona. M-as putea gandi la faptul ca durerea asta de cap e interesanta tare.

Si ma gandesc la toate si la mai nimic in acelasi timp. Mi-am potrivit lumina de 15 ori. Patura, de 10. Am invartit in maini cutia de Dr. Pepper de inca vreo 5. Am intins rufe si le-am verificat de 12 ori. Si in tot timpul asta, gandul cel mai pregnant era ca ar trebui sa dorm. Sa-mi ostoiesc gandurile si durerea de cap cu un somn bun de tot de vineri.

Stiu de ce am avut migrenele astea ingrozitoare. Am fost apasata de ganduri si de inca o pierdere, care fireste intr-un fel e un castig, doar ca inca nu reusesc sa il gasesc. La urma urmei, lucrurile, chestiile materiale nu ne fac pe noi ceea ce suntem, dar e nasol cand nu le mai ai.

Astept ca ploaia sa se potoleasca, sa se scurga de pe strazi, sa-mi extraga durerea din tample, sa adorm intr-un final si sa ma trezesc ca si cum am identificat acel castig.

Si uite asa le-am lamurit pe toate. Desi sunt sigura ca am reusit sa leg si sa amestec altele.

Nu-i bine sa fii singur intr-o seara de mai, in anumite circumstante.


Ar trebui sa purtam mai des dungi

Posted: May 23rd, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Poate ca, daca am purta mai des dungi, ne-am putea intari convingerea ca suntem, de fapt, niste tigri. Sau zebre, dar depinde de cat de mult ne place sa fim pradatori sau prada. Probabil ca dungile ar schimba modul in care ne raportam la altii si am reusi, din cand in cand, sa scoatem coltii si sa zgariem pe cei ce merita.

Purtand dungi si fiind tigri – sau zebre, probabil ca nu am mai acorda atata credit parerii altor persoane si nici nu am acorda atata atentie trecutului. Nu am fi constant nemultumiti si nu am fi nostalgici, nu am reusi sa mai glorificam trecutul si sigur-sigur nu am avea schelete in dulap, caci ce tigru sau zebra isi bat capul cu astfel de lucruri?!

Purtand mai des dungi, eventual am ajunge sa ne ascultam instinctul care intotdeauna asculta de prezent si de nevoile tale personale. Am valoriza mai mult momentele de genul “acum, aici” si am fi in stare sa citim o carte pana la capat fara sa ne fuga mintea.

Dar vezi tu, nu prea purtam dungi si ne plangem ca viata e grea, salariile sunt mici, noi suntem prea grasi, n-ai unde sa bei o bere in centrul vechi, afara ploua de 2-3-11 zile, oamenii sunt prosti si nu stiu sa scrie, oamenii sunt prea destepti si scriu haotic si tot asa.

Azi port dungi si totusi nu ma simt deloc mai curajoasa.


Despre oameni care rad de ei insisi

Posted: August 11th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Discutie interesanta cu un taximetrist: “Buna seara, pe Bozieni paralel cu…. Nu, ma scuzati, perpendicular… Nu, COLT cu…”. Talk about confusion, much?

Azi noapte a plouat si am mers prin ploaie, ce sa fac si eu. Cand am ajuns acasa, destul de uda pentru ca mai si calcasem intr-o balta, am avut inaltatorul sentiment ca mi-am regasit simtul umorului. E interesant pentru ca l-am regasit facand misto de mine, cum altfel. M-am decis sa rad de anumite… ghinioane, sa le spun asa, de anumite neplaceri, de anumite chestii pentru care, in alte ocazii, mi-as fi ros unghiile pana la sange (doar cu gandul, ca in fapta nu fac asa ceva, imi place sa am culori pe unghii).

Am mai facut asta o data – in mod consistent, adica – si am ramas cu un acut sentiment de egocentrism. Ca sa faci misto de tine, trebuie sa vorbesti despre tine. Si zau ca asta fac, uneori imi pare si rau ca dau din casa, dar sa zicem ca e ca un fel de boala. Ei, si cand esti asa de concentrat pe tine si incerci sa iei lucrurile mai in gluma, e normal sa te focalizezi pe propria persoana aproape obsesiv.

In fine, concluzia serii si a zilei de azi este ca ai mai multe sanse sa ajungi la o varsta inaintata daca o faci distrandu-te. iar daca asta inseamna sa mai si razi de tine, ce sa facem, oameni suntem si ne trebuie o farama, un dram de umor pentru a nu ajunge fara unghii (doar cu gandul). In plus, e mai bine sa razi tu de tine decat sa rada soarta sau alte chestii – muze, iele, ursitoare etc.


O sa fim vazuti

Posted: July 20th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , | 2 Comments »

Lumea asta – o urasc, stii? N-am primit nimic in schimb pentru ca traiesc in ea. Desi ma straduiesc foarte, dar foarte tare. Ma straduiesc sa fac din fiecare zi ziua mea, sa suflu in fiecare dimineata in cafea la fel cum as sufla in lumanari. Sunt batrana si urasc lumea, ha. N-am crezut ca o sa ajung la performanta asta asa de devreme.

Nu urasc oamenii, asta nu. Doar… lumea. Increngatura asta de oameni si sentimente si ambitii si viitor si negocieri si mai ales compromisuri. Cand colo, viata ar trebui sa fie ca o cafea aromata. Iron & Wine si furtuna. Iar ma ploua. Ploua in balcon si simt ca o sa ajunga in camera curand; cred ca ploaia asta ma urmareste.

Primul pepene rosu din anul asta ma priveste rastignit pe farfurie, intrebandu-ma ce mai astept. Sincer, nu stiu. Imi asez drumurile si fericirile pe farfurie. La fel ca pe pepenele asta. Si ma uit la ele si astept.

O fi de la confuzia pe care ti-o da o arsura pe umarul pe care te ploua? Zau ca nu ma inteleg. Nu inteleg de ce inca nu mi-am desclestat buzele. Nu inteleg nimic din ce am facut. Si mai ales din ce nu am facut.

Simt, exact ca la inceputul verii, ca suntem prea putini si ca o sa fim vazuti.

Mai bine mananc pepenele.


Lucruri de care am nevoie intr-o zi ploioasa

Posted: April 14th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

De o pilula minunata ce face durerea de cap sa dispara.
De o imbratisare, o mangaiere si niste cuvinte magice: nu e nimic in neregula cu lucrurile pe care le gandesti, le faci sau le-ai facut si totul o sa fie bine.
De o patura calda si o cana cu ceai aromat.
De o carte buna, de patul de acasa, de prajitura cu miere.

NU am nevoie sa fac lucruri care nu-mi mai plac. Sa vorbesc cu oameni care nu ma mai starnesc. Sa ma doara capul si sa urasc antibioticele pe care le iau. De culori terne, de gri si maro, de oameni mici si aspiratii si mai mici.

Ma tot gandesc, sucesc si rasucesc incercand sa gasesc un leac. Am o idee si astept sa o pun in practica. Dar nu stiu daca este suficient.

Deocamdata mi-e rau si fizic, si psihic si am inceput sa ma plictisesc de mizeriile astea.


Si-uite asa se facu toamna

Posted: September 29th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

Nu stiu cum si de unde, dar a venit si ploaia, intunericul si, o data cu el, prostiile. Nu le fac loc in cap, zi de zi le dau cu sutul mai departe cu o precizie de care si Pele ar fi mandru, dar prostiile astea au un dar de a se tine scai de om, ceva de speriat.

Si ma tot uit la, cum sa-i zic, patternul meu comportamental si la lucrurile pe care le fac ca sa nu ma mai gandesc la prostiile astea. Realizez ca, daca as fi unul din oamenii aia care se ingroapa in munca pentru a nu se mai gandi la prostii, as fi bogata peste poate. Dar nu sunt. Eu… ma gandesc la prostii. Ca sa nu ma mai gandesc la prostii. Sau cumpar chestii. Achizitiile ma fac fericita. O sa ajung cumparator compulsiv, clar. Sau citesc carti in care se vorbeste despre prostiile altora, toamnele altora, problemele si framantarile altora.

Nu stiu, nene. Mie dati-mi strazi pavate, maturate, dati-mi cinematograf, vara, alte chestii de facut, alte plaiuri de umblat. Nu ca acum, sa fie intuneric si sa fie trist. Ce naiba. Om sunt si eu si mi-e frica de toamna rece si ploioasa.