Funny stuff

Posted: April 17th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Zice-se ca daca dragoste si umor nu e, nimic nu e. Bine, partea cu umorul am adaugat-o eu, din bunatatea sufletului. In fine. Acuma, dragoste e, dar cu umorul stam cam nasol.

De ce? Pentru ca, in toti anii in care m-am dezvoltat ca fiinta, am reusit sa-mi cultiv un simt al umorului pe care multi il gasesc cel putin ciudat, reusind insa cu indaratnicie sa nu rad la chestiile unanim acceptate ca amuzante. Motiv pentru care o sa ma vezi cum ma invinetesc, ma sufoc, nu mai pot sa ma misc si scot niste sunete cel putin dubioase in situatii in care tu, om normal, nu gasesti nimic, dar nimic de ras.

De exemplu, mi se par foarte amuzante momentele in care cineva are lapsus. Cum incearca acest cineva sa gaseasca acel cuvant simplu, sa zicem “mar”, mi se pare de-a dreptul ilar. Privirea sa disperata si gesturile care insotesc fraze din care razbate o angoasa profunda, precum “hai ca stii… e ca para… doar ca altfel… tot un fruct… ptiu, ce-mi sta pe limba!” mie mi se par mai ceva ca Stan si Bran. Si cand asta mi se intampla mie, sa te tii. O sa rad, garantat, cel putin 20 de minute din cauza asta, timp in care tu, om normal, te uiti la mine la inceput usor amuzat, apoi plictisit si in final de-a dreptul enervat.

Problema mea nu e ca am un simt al umorului ciudat, nici ca nu rade, adesea, nimeni cu mine, ci problema mea e ca am constatat ca nu mai rad, dom’le, nici cand e cazul silvistic sa rad. Cred ca trebuie sa iau chestiile, viata, oamenii, banii, situatiile sociale,indatoririle si obiceiurile mai putin in serios. Primavara asta e aproape de final si eu inca n-am ras ca lumea la soare, din motive stupide. Ce e asta?!


Nu prea pun conversatii de pe mess pe blog

Posted: February 23rd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , | 4 Comments »

Dar unele merita. Ca sa nu uit cat am ras, vorba aia

me:  cr4d ca ambele
da eroare mi-a dat la subscrive
*subscribe to comments simplu
sorry, tastez ca o captr
capra
A:  :)))
sorry, tastez ca o captr
asta e de bash asa
me:  da stiu
nu ma pot opri din ras
A:  zi mersi, eu mananc muraturi meanwhile
me:  :))))))))
MOR!!
am scuipat apa pe birou
A:  e bine
fa-te de ras.

And I did, my friends. I did.


Despre oameni care rad de ei insisi

Posted: August 11th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Discutie interesanta cu un taximetrist: “Buna seara, pe Bozieni paralel cu…. Nu, ma scuzati, perpendicular… Nu, COLT cu…”. Talk about confusion, much?

Azi noapte a plouat si am mers prin ploaie, ce sa fac si eu. Cand am ajuns acasa, destul de uda pentru ca mai si calcasem intr-o balta, am avut inaltatorul sentiment ca mi-am regasit simtul umorului. E interesant pentru ca l-am regasit facand misto de mine, cum altfel. M-am decis sa rad de anumite… ghinioane, sa le spun asa, de anumite neplaceri, de anumite chestii pentru care, in alte ocazii, mi-as fi ros unghiile pana la sange (doar cu gandul, ca in fapta nu fac asa ceva, imi place sa am culori pe unghii).

Am mai facut asta o data – in mod consistent, adica – si am ramas cu un acut sentiment de egocentrism. Ca sa faci misto de tine, trebuie sa vorbesti despre tine. Si zau ca asta fac, uneori imi pare si rau ca dau din casa, dar sa zicem ca e ca un fel de boala. Ei, si cand esti asa de concentrat pe tine si incerci sa iei lucrurile mai in gluma, e normal sa te focalizezi pe propria persoana aproape obsesiv.

In fine, concluzia serii si a zilei de azi este ca ai mai multe sanse sa ajungi la o varsta inaintata daca o faci distrandu-te. iar daca asta inseamna sa mai si razi de tine, ce sa facem, oameni suntem si ne trebuie o farama, un dram de umor pentru a nu ajunge fara unghii (doar cu gandul). In plus, e mai bine sa razi tu de tine decat sa rada soarta sau alte chestii – muze, iele, ursitoare etc.


Lately…

Posted: January 21st, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 5 Comments »

In ultimul timp, am mai cugetat putin asupra notiunii de “teafar la cap” si nu am ajuns la nicio concluzie in afara de aia ca-mi trebuie bacon pentru omleta de maine.

Am adoptat un nou fel de a face lucrurile, macar o vreme (probabil pana luni sau marti): o sa fiu zen. Cand imi vine sa scuip, zambesc. Cand imi vine sa bat un om sau o bucata de lemn, zambesc. Cand imi vine sa dau cu tastele de pamant, zambesc. Si tot asa.

Am senzatia ca am mai adoptat acest fel de a face lucrurile candva si n-a mers. Am uitat de ce, dar sigur imi voi aminti.

Am mai adoptat tactica de a avea discutii ridicole despre chestii care imi vin atunci in cap si nu mai vreau sa le tin acolo. Ca pe vremuri adica.

Si tot in ultima vreme, m-am reapucat de sala, dar si de shaorma, ceea ce-mi da mari dileme. As mai avea nevoie de inca un cap sa solutionez problemele. Sau de inca un stomac. Extern. Ca un hard extern.

Ma gandesc ca imi trebuie cu disperare niste nisip sub talpi. Inca sunt de parere ca cele mai rele lucruri in viata vin de la absenta marii si a nisipului sub talpi. Nu-mi pasa ca e ianuarie, ca e frig si bla-bla. Credinta mea ramane nestirbita.


Nu cred in marti, 13

Posted: July 14th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Dar nu stiu inca ce sa spun de miercuri, 14.

Azi m-am trezit ca o floricica in noul apartament, unde, fie vorba intre noi, e haos, distrugere si multi, multi, dar foarte multi saci cu diverse, si am purces spre munca. In troleu, am realizat ca la birou nu mai e cafea, pentru ca nu mai e filtru de cafea, asa ca trebuie sa-mi cumpar. Dupa un drum interminabil, am ajuns la Backwerk, de unde imi iau eu cafea pentru ca e Lavazza si e buna si e 3 lei.

Am stat la coada vreo 20 de minute sa termine cei patru domni din fata mea sa se joace cu aparatul, mi-am luat cafeaua si sandvisul (bine, si un pain au chocolat) si am purces, ca o gazela, sa platesc, apoi sa-mi impachetez bunurile. Bineinteles ca nu am constientizat distantele si am dat cu mana – sau in cazul asta, cu copita – peste cafea, pe care am varsat-o pe: jos, sandale, alti doi oameni si, nu in ultimul rand, fusta mea crem. Crem! M-am furisat la baie, m-am spalat cat de cat, am iesit, m-am strecurat pe langa oamenii care strangeau dezastrul meu sa-mi iau sandvisul (bine, si un pain au chocolat) si am plecat la munca. Unde am vazut ca s-a cumparat filtru de cafea si cafea si s-a facut cafea.

Eu sunt convinsa ca s-a intamplat astfel nu pentru ca e miercuri, 14, ci pentru ca este 14 iulie, ceea ce stim cu totii ca inseamna ziua Frantei, si nu stiu cum se face, dar in fiecare an de ziua Frantei mi se intampla cate o mizerie. La propriu.

In rest, deocamdata toate sunt Bune. Cu B mare. Mai trebuie doar sa car inca 200 de saci si pungi in noul apartament, sa fac rost de un abonament la cablu TV si unul la internet, sa cumpar inca 200 de lucruri care imi Trebuie (cu T mare), sa aranjez cat de cat pe-acolo, sa montez aragazul si masina de spalat si sa fac rost de a doua cheie, pentru ca momentan e una singura.

Dar! Am eu pantofii pusi in cutii si in dulapul lor special? Am! Pai ce era sa fac si eu azi la 8 dimineata. Treburi Importante (cu I mare).


De ce nu merg lucrurile cum trebuie

Posted: June 30th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Sunt multe motivele pentru care lucrurile merg cu spatele. Nu le stiu eu pe toate, nici nu vreau sa le stiu, pentru ca altfel as trai cu migrene constante si cu o stare permanenta de lesin. Dar cred ca unul din motivele pentru care lucrurile merg cu spatele este ca o firma de transport mobila mi-a cerut 300 de lei pentru 500 de metri de transportat mobila. Aproape ca am impresia ca mi-am gresit vocatia, pentru ca nu primesc atatia bani pentru doua ore de munca.

In fine, in viata lucrurile concrete au aproape intotdeauna o rezolvare ce, la final, poate parea fireasca, asa ca aleg sa nu-mi bat capul. As putea insa sa-mi bat capul cu neindemanarea mea eterna, care de data asta s-a facut vazuta cand am incercat si eu sa nu mai fiu asa de alba, in miez de vara (asta facand parte din planul meu de a aduce vara in prim plan) si m-am folosit cu incredere de autobronzant, numai ca… am uitat ca am glezne. Ca atare, am picioare bronzate si glezne ca laptele. Sa vezi si sa nu crezi.

Totul in ultima vreme mi se pare de ras, pana si faptul ca ieri am vrut si eu sa ma uit la meciurile din Cupa Mondiala si m-am uitat, numai ca sa vad cu pierd echipele mele preferate. Am si eu voie, ca diletant, la preferinte, nu?

Asa ca azi nu stiu ce sa fac. Sa rad, zice-se. Sa rad ca e finalul lunii, ceea ce echivaleaza cu durere in buzunar, sa rad ca uite cum merg treburile, sa rad ca nu m-am apucat de impachetat nimic, sa rad ca mi-e dor de mare, sa rad si sa tot rad. Printre atatea rasete, zau ca nu mai merita sa ma mir ca nu merg lucrurile cum trebuie.


Lung?

Posted: May 28th, 2010 | Author: | Filed under: On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | No Comments »

De vreo trei zile, pentru ca a disparut cana de la filtrul de cafea de la birou, ma duc sa-mi iau cea de-a doua cafea de la Gregory’s.

Cred ca oamenii de la Gregory’s sunt foarte mirati, ceea ce nu e un lucru rau. Se mira din orice, orice ai spune, ridica sprancenele sus a mirare. E bine, cum am spus mai sus, sa te miri, sa reusesti sa-ti pastrezi din naivitatea copilariei – mie mi se pare ca cei mici se mira cel mai mult.

Altfel n-as putea sa-mi explic de ce, in toate cele trei zile, se mirau ca nu vreau zahar la cafea. Si nici lapte. Cat zahar? Deloooooc? Dar lapte? Nu vreeeeeti?

Bine, apogeul a fost azi, cand simpaticii de ei nu s-au mai mirat nici de lapte, nici de zahar. Le-am cerut si platit un espresso lung, am ajuns sa comand si cand colo, tanti ma intreaba: “Lung?!”. Zic “Da”. Iar ea: “Adica mai lung decat e el, de fapt?”

…Imi lumineaza ziua, zau asa. Fara sa fiu rautacioasa, imi prinde bine. Incep ziua frumos. Chiar daca e o zi lunga, oarecum degeaba, fierbinte si fara sanse de a trece mai repede, oricate cafele as bea.

(In alta ordine de idei, am constatat ieri ca a inflorit teiul si mi s-a facut dor de scoala, examene [?! da, stiu] si in general zilele in care invatam ceva si venea vara si luam o pauza lunga de vreo cateva luni.)


Primul 6 ianuarie

Posted: January 6th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

Primul 6 ianuarie pe anul asta, prima durere de cap. Prima zi la birou. Primul bec ars in bucatarie, primul bec schimbat in bucatarie. Prima angoasa in bucatarie. Prima data cand vars cafea din cutie in tigaia cu chestii in ea. Prima injuratura de pe 6 ianuarie.

Primul inghet intampinat pe semi-tocuri. Aproape un dezastru, inca n-am cazut, dar mai am de mers. Primul “off” si “vaaai” de la birou, primele chestii pe care am evitat sa le fac, prima masa “copioasa” si “ieftina” de la turc, primele minciuni. Prima cafea, a doua cafea, primul 3in1.

Mereu e loc de primul/prima…”ceva”. Uneori s-ar putea sa nu satisfaca nevoia de poezie si tragedie a micului biped care iubeste aceste doua lucruri, dar macar… ceva-ceva, cat sa nu zici ca a trecut ziua aiurea. Sau a trecut?…


M-am trezit si era frig

Posted: October 30th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | 6 Comments »

Azi noapte pe la 4, m-am trezit dintr-un vis destul de dubios el de felul lui, pentru a auzi cum plangeau, pe rand, blocul si copacii de afara. Lasand la o parte faptul ca e destul de suspect sa te trezesti dintr-un vis cu iz de Hitchcock intr-o realitate care suiera si pacane si trozneste, oricum ma simteam destul de apatica, asa incat n-am luat nicio masura (sa inchid bine usa de la balcon, de exemplu).

Asa incat m-am trezit si la 5, si la 6, si la 7. Pana cand, epuizata, m-am ridicat din pat la 8 ca dupa razboi. Buhaita, deprimata si cu vedenii.

Mi-am tras toale groase pe mine si am contemplat, amarata, ziua de azi. Simteam eu ca o sa fie naspa. Saptamana asta prea a fost apatica, lasandu-mi timp si spatiu sa-mi vad de depresii, mari sau mici, de impresii, de iluzii, de aluzii. Da, si am observat ca asa e, lumea e entuziasmata, de genul “HAI SA FACEM CEVA!!!!!111oneone”. Wtf. Lasati-ma in pace!!!!111oneone.

In fine. Afara e groaznic, de fapt, nu e, e toamna, dar daca nu e soare si nu sunt 25 de grade, e groaznic. Capul ma doare si simt ca sunt ciudata. Nu stiu sa explic in ce fel, dar ma simt in alt loc decat ar trebui. Iar.

Si totusi, reusesc sa fiu azi mai vesela decat am fost toata saptamana. Poate pentru ca in sfarsit mi s-a ingrosat si mie pielea, poate pentru ca e, intr-adevar, amuzant sa faci misto de tine, poate pentru ca e sanatos sa aduni toate prostiile care se intampla, mari sau mici, sa le faci ghem si sa razi de ele.

Fraza zilei la care s-a ras in autobuz: citeam Maskerade, de Pratchett, si era vorba despre momentul in care Granny Weatherwax meets Death:

“Granny folded her arms and stared calmly at the visitor, meeting his gaze eye-to-socket”.

Si bonus, din aceeasi carte: “People who didn’t need people needed people around to know that they were the kind of people who didn’t need people.”


Poveste de RATB

Posted: July 30th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Inca o data o sa povestesc chestii ce tin de “Silvia vs. Realitatea”. Nu, nu TV, ci aia din jur. Pentru ca uneori mai trebuie sa cobor si eu de pe norisorul meu pe care imi imaginez chestii si dau nas in nas cu Absurdistan City, adica Bucuresti.

Intre noi fie vorba, inca nu am reusit sa inteleg de ce naiba mai stau aici. Am niste piese de puzzle, dar nu e complet inca.

Ieri mergeam cu 368-ul spre casa proprie, unde, apropo, ca sa vezi coincidenta, de ieri de cand au oprit oamenii aia grabiti apa calda si rece, nu mai functioneaza vasul de WC. Nu mai urca apa in vas, cum ar fi. In fine. Si in autobuz, ce sa vezi, control. Eu linistita ca am card, tipul de langa mine linistit ca avea bilet, un baiat nitel mai incolo foarte nelinistit si, in consecinta, prins de catre tanti. Si incepe dialogul:

-”De ce n-ai bilet?”
-”Pentru ca in statie nu era toneta.”
-”Aaa, pai ce, ai vrea sa fie toneta in fiecare statie?!”

Eu si tipul de langa mine, in cor: “Daaa!!”.
La care tanti controloarea a avut un impuls de a se certa cu niste calatori nervosi si in legalitate si zice cu superioritate:
“E, sa va vad eu ce faceti cand o sa mai fie tonete de bilete doar la capat de linie!”.

Eu ma uitam la ea siderata si nenea de langa mine ii zice ca vrea si el sa vada cum o sa fie dati in judecata cand o sa se intample asta. Ea: “Eee, cine vrea sa fie corect merge si-si ia bilet!”. Foarte serios ii spunem ca, pentru majoritatea oamenilor, acea distanta va fi egala cu, sau mai mare chiar decat distanta pe care o ai de parcurs cu autobuzul, asa ca nimeni n-o sa se mai urce in autobuzurile lor urat mirositoare. Si ca ar fi mult mai logic si economic sa fie automate de bilete in fiecare statie, cum e in alte orase civilizate, chiar de la noi din tara, idee care ei i s-a parut, cum altfel, absurda. In fine, nenea de langa mine era si nervos ca banii de pe cardurile electronice se duc in buzunarul nu stiu carui nabab de la RATB, moment in care tanti da replica aia de care mie mi-e foarte sila: “Noi suntem mici, Noi ce sa stim…”. Fi-v-ar oboseala cronica, umilinta si nepasarea de ras sa va fie.

In fine, vede tanti ca e incoltita (celelalte doua controloare cu care era nu prinsesera nimic, asa ca stateau si se uitau) si revine la cel prins in ilegalitate. Ii cere sa se legitimeze, el zice ca nu are acte, ea ii cere sa dovedeasca. El intreaba cum, tipul de langa mine ii spune sa se dezbrace. Radem. Tot autobuzul cam ranjeste, de fapt. In fine, urmeaza un fel de circ in care ea il pune sa-si intoarca buzunarele pe dos, el o face. Eu nici macar nu sunt sigura ca au dreptul sa te legitimeze controlorii fara sa fie insotiti de un politist, dar in fine… Si dupa ce face asta… Ea se intoarce si pleaca. Coboara toate la prima si calatorul prins in afara legii ramane in autobuz, fara sa fie amendat.

Ei bine, stiu ca nu e legal ce a facut el, dar atat de bine m-am simtit cand a plecat tanti aia! Bineinteles, nu inainte de a se uita urat la noi si de a barfi nitel cu celelalte doamne. Si cand ma gandesc ca si-ar fi primit si ea spaga sau ar fi dat o amenda daca nu ar fi fost asa de infipta si n-ar fi zis tampenia aia cu tonetele de bilete la capat de linie… Acea remarca a starnit o mica revolta populara in 368-ul de miercuri seara si n-a mai avut ce sa faca decat sa capituleze.

Iar cand am ajuns acasa am constatat faza cu WC-ul, am injurat, am asudat, am pornit aerul si n-am mai asudat, am spalat rufe, am calcat rufe, mi-am facut cruce de ce fac eu seara acasa si am mai facut diverse activitati marunte inainte de a ma tranti in pat si de a adormi instant si de a visa catei toata noaptea.

Cred ca sunt hiperactiva. As vrea sa fiu la mare si am notat niste chestii intr-un carnetel care nu prea imi plac.