Chestii pe care Silvia bolnava si nedormita bine nu le intelege

Posted: February 8th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Nu inteleg de ce raceala nu poate sa vina cu the works: febra, nas, gat, urechi etc si atat. Nuuu. Raceala trebuie sa vina si cu depresie, nu? Cu tristete, cu sentimente gri, cu necajeli inutile.

Nu inteleg de ce, cand sunt racita si nedormita, cand vreau sa zic “da”, iese “nu”, cand vreau sa zic “nu”, iese “poate” si tot asa. Nu inteleg de ce nu imi intinde nimeni o mana fara sa o cer – si ma refer la o mana reala, adevarata, nu una pe fb sau mess sau alte mijloace… impersonale de comunicare.

Nu inteleg de ce cateva momente de vulnerabilitate date de o raceala banala ma fac sa vreau sa imi iau jucariile si sa plec. Sa ma simt inutila, nedorita, stresanta, agasanta, sa inteleg de ce s-ar indeparta oamenii de mine si sa ma simt exact ca la PMS cand nu e vorba de asa ceva (da, PMS-ul face din femei, bestii).

Si mai ales nu inteleg cum se potriveste sa fiu mereu in garsoniera asta pe care nu o mai plac deloc, deloc, cand se intampla asa. Sa stau sa imi rod unghiile (metaforic, acum sunt prea verzi si frumoase) si sa ma gandesc ca poate chiar nu trebuie sa fiu vazuta asa de nimeni, niciodata.

Sunt chestii in oameni care trebuie sa ramana ascunse.

De aia. Pentru ca asa zic eu, si sunt racita si nervoasa si delirez putin probabil.


Coama leului

Posted: August 9th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Leii stravezii au si ei coama.

Leii mei stravezii au plecat in concediu. M-au lasat singura, pe asfaltul incins, in ultima mea zi libera pana cand o sa ma scufund iar in concret.  De cand au plecat ei, simt o acuta senzatie ca scrisul imi face rau. Simt ca ma expun asa cum sunt, dar nu sunt asa tot timpul si oamenii presupun lucruri nu neaparat reale. Si nu-i vorba ca imi pasa foarte mult de oameni, doar de cei pe care ii cunosc si care nu ma mai intreaba pe mine, presupun direct.

Mi-e lehamite cand folosesc scrisul pentru a descrie. Mi-e lehamite cand pun atatea lucruri din mine in cuvinte. Mi-e lehamite de nimicuri care se infiltreaza in fiecare virgula. Mi-as dori sa nu mai simt chestii imaginate si imaginare, mi-as dori sa simt fizic lucruri. Sa nu mai fiu un copil turbat. Mi-e lehamite de indecizii, imobilitate. Mi-e atata de lehamite de doruri pe care nu mai stiu cum sa le organizez. Mi-e lehamite de faptul ca scrisul asta e ca un algocalmin.

Dar oricat mi-as dori, unele chestii nu pot fi negate. Cum ar fi ca pana si un leu straveziu are coama. Coama leului va fi mereu acolo, chiar daca te uiti in alta parte.


August miroase frumos

Posted: July 31st, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Ma enerveaza duminicile ca asta. Duminicile in care chiar cred ca as putea sa-mi fac planuri, pe luni, pe hartie, planuri cu obiective pe care trebuie sa le bifez. Ma enerveaza pentru ca simt ca as putea sa fac planuri si as putea sa-mi setez obiective; pentru o clipa chiar cred ca pot. Si apoi realizez ca maine e luni si e posibil sa nu mai pot sa-mi fac niciun plan.

Ca sa nu mai am tot felul de ganduri, mi-am facut deja bagajul pentru miercuri, depasind orice asteptare de la mine, care in ultimul timp astept pana in al 13-lea ceas ca sa fac orice. Impachetatul si sortatul hainelor m-a umplut de o liniste care s-a asezat bine de tot peste planurile mele. Mi-am dat apoi seama ca uite, mai e o ora pana in august. Si mai e putin pana la nisip sub talpi. Si uite ca viata, cu planuri sau, cu august sau nu, nu liniste sau nu, e frumoasa tare, ca o nectarina zemoasa.

Imi plac foarte mult ouale Kinder cu surprize. Unu, pentru ca au ciocolata, doi, pentru ca au surprize, trei, pentru ca au surprize pentru copii. De-asta incerc sa fac din fiecare zi un ou Kinder.


Ziua asta dubioasa

Posted: July 29th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Saptamana intreaga a fost dubioasa. Grea. Am muncit destul de mult si am avut o viata relativ anosta, incepand cu ziua de luni. Casa-munca-Billa-pepene rosu-casa. Si over and over again.

Cred ca mai e nevoie si de saptamani din astea, chiar daca sunt anoste, banale si cele mai importante lucruri se intampla in capul tau, ca intotdeauna. Ai nevoie de saptamani banale pentru a se echilibra cumva chestiile care se intampla in viata interioara, ai nevoie de saptamani cu munca-somn-munca-somn ca sa te simti normal atunci cand saptamanile astea se incheie.

Azi m-am trezit la fel ca luni, adica nervoasa si agitata, de parca alergasem toata noaptea degeaba. Am stat putin in bucatarie cat a fiert apa pentru cafea si am incercat sa inteleg de ce inchei saptamana la fel cum am inceput-o. Sa fie oare pentru ca, desi in capul meu se intampla multe, in realitate 5 zile banale mi-au ajuns? Probabil. Vine o vreme cand mai si trebuie sa iesi din capul tau, asumandu-ti riscurile care decurg din aceasta activitate. Pentru unii oameni, e usor sa faca asta. Pentru altii, e ca si cum ai incerca sa bagi o bila intr-o gaura mica, patrata. Degeaba si stresant al dracului.


Si asa… nu altfel

Posted: July 28th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Si asa am stiut sa-ti fiu. Nicicum intr-un fel ce poate fi definit, doar ca asa am stiut eu. Din ziua in care ti-as fi scris intaia scrisoare pana in ziua asta in care ti-o scriu pe ultima, nu ultima-ultima, ci ultima cronologic, altfel nu am stiut. Sigur, sunt indaratnica si poate ca nici nu am incercat. Intotdeauna m-am luat dupa impulsuri, oricat de stranii sau stupide – dar doar la inceput. Apoi, glasul ratiunii a inceput sa se faca simtit si eu paralizam in incertitudini.

Si uite asa am stiut sa-mi fiu. Sunt zile cand ma trezesc si sunt mandra de mine; alte zile in care as vrea sa ma ascund sub o piatra. Asta e una din zilele mediocre. Adica cele mai rele. Simt inactivitatea cum tipa la mine, ceea ce e mare lucru. Si eu ma tot ascund, pretextand ca asa-mi sunt. Sunt zile in care cred ca, daca m-as intalni pe strada si as sta de vorba cu mine, as ajunge sa fiu dependenta de mine. Altele in care cred ca as lua-o la goana, urland. Asta e una din zilele in care as trece pe langa mine. Adica cele mai rele.

Si asa am stiut, pana acum, sa fiu, sa ma petrec, cum ar veni, pentru mine, tine, altii, noi, voi, nopti si zile. Ma intreb ce o sa mai invat. Cum o sa-mi mai justific faptul ca sunt asa cum sunt? O sa justific sau, intr-un final, o sa accept? O sa intru intr-un ritm constant de dezvoltare emotionala, sau o sa am perioade impartite frumos, in numere pare? Si in definitiv; cui ii pasa. Scutur capul de la dreapta la stanga, ca si cum as avea apa in urechea dreapta, si stiu ca imi trebuie simtul umorului inapoi. Obisnuiam sa ma fac sa rad si pe mine; ceea ce nu e greu, dar chiar si asa, e o realizare, am un simt al umorului destul de dubios.


In caz de efecte adverse, rugati-va sa va treaca

Posted: July 26th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Mi-am adus aminte, cand m-am dus sa-mi iau inghetata din congelator si evident ca am fost distrasa de ceva si m-am oprit sa-mi prind parul; in fine, mi-am adus aminte de un tratament cu Nizoral facut de mine acum vreo cateva luni si de efectele adverse puternice pe care le-am avut. Dureri de cap, ameteala, sensibilitate la lumina si o stare generala de mizerie.

In zilele in care mi-a fost rau, am fost foarte concentrata asupra mea. Evident, pentru ca nu ma puteam concentra la nimic altceva si pentru ca am o toleranta foarte mica la durere, asa ca ma gandeam des la cat de rau imi e. Cred ca atunci am inceput sa realizez cat de norocoasa eram fiindca stiam ca, in maxim cateva zile, o sa se opreasca totul si o sa revin “la normal”. Ne gandim prea rar, cand ne e rau, ca la un moment dat se va opri.

Trecand de la fizic la psihic, lucrurile nu mai sunt, brusc, asa de simple. Pentru ca lucrurile sa se opreasca, trebuie sa facem si noi ceva. Nu putem sa spunem ca in doua, trei zile o sa fie mai bine. Nu mai pot sa spun ca marti termin tratamentul si ca o sa ma simt mai bine. Chiar trebuie sa faci ceva. Si de multe ori, nu poti. Chiar daca e unul din cele mai banale lucruri pe care trebuie sa le faci.

De ieri, sunt cu nervii la maxim si foarte agitata. Ma rastesc la toata lumea, am putina rabdare. Nu am pe cine sa mai dau vina. Nu mai iau nicio pastila dubioasa. In fond, sunt nervoasa pe mine. Pentru ca sunt la fel de imobila ca o piatra. Astept sa ma rostogolesc si singura persoana care imi poate da branci sunt eu, indiferent de cate persoane, importante sau nu, se invart pe langa mine.

 


Poate ca ar trebui sa incep sa

Posted: July 5th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Poate ca ziua de azi ar fi foarte buna pentru a

Tu ce zici, tie iti place sa

Nu mai merg niciodata acolo pentru ca

Nu mai am incredere in ea de cand

Cum sa-ti spun, motivul meu e ca

*

Suntem niste fraze neterminate cu totii. Niste puncte de suspensie. Fara valoare lirica. Niste grozave lipse de concluzii. Suntem nefinisati. Asteptam zugravii si mesterii, ca, nu-i asa, nu vrem sa ne murdarim chiar noi mainile.

Imi place neterminarea. Atunci cand nu ma enerveaza, adica in foarte putine cazuri. Unora insa asa le sta mai bine.

Maine e marti, n-ai vrea sa


Un blues pentru o fata blonda

Posted: June 29th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

E ca si cum ar fi toamna, iar ma ploua si nu ma mai apara nimic. Stau expusa, cu pielea ranita, cu ochii cascati, cu mainile inclestate, in ploaia rece de iunie. Astept august ca o apasare si imi numar, inca o data, pierderile. La castiguri nu prea am ce sa trec, in afara de o independenta fictiva si care nici macar nu ma multumeste foarte mult.

Ma ploua inclusiv pe ganduri si stim cu totii ce nasol e sa ai gandurile ude. Miros mai urat decat un caine ud. E cu atat mai greu cu cat nici macar prosoapele mele de autostopist galactic care sta locului nu ma pot ajuta in situatia asta. Mai degraba ma ajuta sa stiu ca: “Anything that, in happening, causes itself to happen again, happens again.”

Lumea e un loc asa de mare si eu mi-am gasit un loc asa de mic pentru dramele mele. Mi-ar mai trebui o planeta. Mi-ar trebui sa rad mai des, dar ma tem ca am un tip de umor care nu prea e inteles. Iar ca sa-l intelegi, se pare ca trebuie sa fii foarte, dar foarte departe.

Iubesc asa de mult absentele, incat m-am excizat singura din vietile oamenilor importanti pentru mine. Hai, canta-mi un blues pentru o fata blonda, canta-mi despre ciuperci, paduri si vise ciudate, canta-mi despre omul cu joben pe care l-am visat din nou azi noapte, canta-mi despre singuratate si cum va fi cand se va termina si asta, canta-mi despre melci, dar mai ales, mai ales, canta-mi despre mare.


Stii cum e cand

Posted: May 28th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Stii cum e cand stii si vrei sa te apuci de ceva, de ceva-ul ala maret care iti va aduce o gramada de lucruri bune. Si totusi nu reusesti decat sa constientizezi ca trebuie sa faci. Atat. Cauti linkuri despre lucrul pe care vrei sa-l faci pe care le pui frumos in bookmarks si te simti la fel de implinit ca si cum ai fi facut, de fapt, lucrul ala. Faci un plan “old school” cu pixul pe hartie, urmand ca apoi sa lasi foaia pe birou, la vedere, si sa pui o cana murdara de cafea peste ea si sa ti se manjeasca tot. Sa incepi sa-ti faci un program pentru lucrul maret si totutsi in timpul ala sa gasesti ceva mai bun de facut si sa mai amani putin. Sa vorbesti cu oameni despre cat de mult ai vrea sa faci chestia aia si totusi uite ca viata asta nu te lasa.

Stii cum e? Ah, nici eu.


Planurile Silviei

Posted: September 14th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Silvia nu are cine stie ce planuri. Asta pentru ca Silvia stie ca planurile nu prea se indeplinesc asa cum isi imagineaza ea. Dar alea cateva pe care le are, crede ea, sunt de bun simt si usor de facut. Silvia are in plan, de ceva vreme, sa:

- vada cat mai multe filme noir si toate filmele lui Hitchcock. More on that later. Vorba aia.

- cumpere/citeasca multe carti si toate ale lui Cortazar.

- mearga la sala din nou de trei ori pe saptamana (s-a cam culcat pe o ureche).

- sa faca in asa fel incat sa treaca mai repede septembrie-rapciune, pentru ca nu prea are asteptari mari de la luna asta.

- sa nu mai vorbeasca despre ea la persoana a treia, ca e ciudat.

- sa invete sa foloseasca internet banking-ul de la BT, daca tot il plateste.

- sa isi faca un control oftalmologic, caci incepe sa vada chestii stranii si/sau blurate.

- sa se odihneasca mult, bine si cu prajituri in zilele ce urmeaza.

- sa nu mai manance, dracului, seara/noaptea, ca viseaza urat.

- sa-si cumpere o narghilea mica.

-… si sa-si cumpere multe alte chestii, care merg trecute intr-o lista separata.

Cam atat. E marti si-i toamna si mie mi se usuca floarea de pe balcon.