A sad kind of happy

Posted: September 8th, 2013 | Author: | Filed under: If only | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sunt fericita ca se face shift-ul de la media traditionala la media online.

Sunt trista cand se face cu amaraciune, cu tristete, cu neincredere si cu un sentiment de saturatie ca un os intr-un gat ragusit de cat a strigat.

Sunt fericita ca oamenii tineri ies in strada, ca sunt civilizati, ca sunt atenti, ca sunt activi.

Sunt trista ca sunt si mai multi care s-au saturat de asta, par a se fi saturat pana si de a deschide un google si o carte, se multumesc doar cu ce primesc si ii rad pe aceia, oricare ar fi ei, din orice tara, orice oras, care cred in ceva, orice si care fac ceva in privinta asta, asa cum pot, cum stiu, cum isi doresc sa faca altii pentru ei.

Sunt fericita ca prietenii mei sunt asa cum sunt si nu obosesc in a le spune si altora ce au aflat, citit, descoperit, invatat.

Sunt trista ca sunt atatia oameni speriati de nou si reticenti la a mai invata, de parca traiul se opreste undeva in Centrul Vechi la 20 si ceva de ani.

Sunt fericita ca unii stiu ca o sa imbatranim toti si vor sa fim niste batrani frumosi si increzatori.

Sunt trista ca altora nu le pasa si ca isi asuma toiagul si amaraciunea din tinerete, brusc, undeva in metrou in drum spre lucru.

Sunt fericita ca mai sunt oameni care se intreaba de ce.

Si trista ca sunt oameni care se intreaba cum sa faca sa fie totul cum era si sa fie liniste, ca noi am obosit si vrem sa fie ca inainte. Sa ne hahaim, sa luam totul la misto, sa ne radem de ce poze cu pisici mai apar pe net si, in general, sa ne traim distopiile de parca ar fi ceva firesc ca acestea sa apara de la sine, de la o varsta.


Cand lupul de stepa se intalneste cu Phil, cartita ghicitoare

Posted: February 2nd, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Ma indoiesc ca lupului de stepa ii pasa de previziuni meteorologice. Pentru lupul de stepa, e iarna urbana in fiecare zi. Lupul de stepa e mereu pregatit pentru orice, nu-i trebuie nimic in plus pe langa ceea ce are deja.

Cred ca o mare parte din problemele oamenilor apar atunci cand se lasa imblanziti. Si cand imblanzirea inseamna renuntarea la instinctul lor care, de bine, de rau, i-a adus pana acolo. Cand iti pui blana de lup in cuier si porti numai costum si ai grija la tot ce spui si cand inveti sa zambesti desi iti vine sa iei taurul de coarne si sa-l mai si pocnesti – de aici porneste tragedia pentru multe tipuri de oameni.

Unii dintre noi sunt prea civilizati. Isi iau, constiinciosi, umbrela ori de cate ori vreo cartita de la televizor ii anunta ca poate ploua. Si totusi, uita cu desavarsire sa isi ia si plasa de siguranta la ei, in caz ca se impiedica pe undeva, prin traiul asta contemporan. Cei mai multi uita oglinda acasa, au incredere ca arata bine, ca doar le spun asta alti oameni, dar nu se mai intreaba daca arata a ei insisi.

Cred ca daca lupul de stepa s-ar intalni cu Phil, cartita ghicitoare, nu s-ar intampla niciun macel. Cred ca ar trece unul pe langa altul, asa cum si trebuie sa stea lucrurile.


Hai cu 2013

Posted: January 5th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

L-am inceput, de parca am fi avut de ales. Probabil ca ar trebui inca sa fim in spiritul bahic ce ne permite o groaza de retrospective, promisiuni si alinari sufletesti, numai ca pe mine ma macina deja ganduri foarte pragmatice. Unul dintre ele este strans legat de semnificatia zilei de 7 ianuarie, cand ne vom intoarce la munca.

In aceste zile de huzur am avut timp gramada sa ma gandesc sau sa nu ma gandesc, dupa cum imi era pohta de moment. Mi-am dat seama ca pentru mine anul asta o sa fie unul pragmatic. Nu mai am rabdare decat cu foarte putini oameni si in foarte putine situatii – nu stiu inca foarte clar daca e semn de batranete sau de senilitate sau daca pur si simplu asa e rostul meu pe pamant – sa fiu cand extrem de naiva si credula, cand incapatanata si neincrezatoare.

Altfel, ma banuiesc de o stare acuta de lene pe care sper sa o inving in 2013. (ha, initial am tastat 2014 –  ca sa vezi unde era actul ratat)

Si in afara de asta… inca sunt cuprinsa de starea de dolce far niente inerenta vacantei. Intotdeauna mi-a placut in vacanta. Sa stiu ca pot sa fac totul si totusi sa aleg sa zac linistita pe canapeaua mea galbena alaturi de o carte misto. Chiar. Aici unde stau in chirie am o canapea galbena si doua fotolii la fel de galbene. Sunt foarte comode aceste fotolii. Moi si mari si intre ele se afla o lampa smechera. Tocmai am descris locul ideal  pentru citit. Si totusi, aleg, atunci cand citesc, sa stau pe canapea si doar sa ma uit la aceste fotolii, constientizand ca sunt comode si galbene si perfecte si etc.


Waving the white flag

Posted: November 17th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Nu mai stiu de cate ori mi-a venit sa ma retrag dintr-o cursa ce nu stiu sigur nici macar daca exista. Sa imi flutur toate batistele albe si apretate a supunere, sa cedez prada unui trai mic-burghez cuminte si fara riscuri ce aduce, fireste, o oarecare multumire sufleteasca.

De multe ori am zis ca, daca te predai si devii mediocru, poate ca e mai bine si poate ca din renuntare incep sa se intample lucruri.

Numai ca de fiecare data am trisat.

Nu stiu sa renunt. Nu complet, nu adevarat, nu cu totul.

In toata viata asta am renuntat cu adevarat de fix 3 ori.

Si ghici ce; nu s-a intamplat nimic. Viata are acest obicei ciudat de a merge inainte si in inertia asta unora le place sa creada ca asta inseamna ca se intampla lucruri.

E foarte sambata, foarte noiembrie si am foarte obosit. Imi vine sa ma schimb de tot la fel de mult cum imi vine sa ma tin de mana si sa nu-mi mai dau drumul, macar pentru inca o toamna. Mai e putin.


Sa mai ai putin timp

Posted: November 10th, 2012 | Author: | Filed under: If only, La naiba! | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sa mai ai putin timp si pentru tine. Sa mai ai putin timp si pentru ceilalti. Sa nu uiti sa ii invalui in cuvinte frumoase si in gesturi delicate. Sa nu uiti sa fii om si cald si viu si de treaba.

Nu e niciourma de repros sau de gand negativ. Cred ca uitam sa fim simpatici cu oamenii care ne definesc viata. Sau poate am dat numai eu peste oameni care traiesc, pare-se, numai pentru ei, desi se hranesc din altii fara rusine si fara sa ceara voie.

Putem sa facem viata mai frumoasa, lacrimile mai putine si visele mai colorate pentru atatia oameni din jur. Si nu trebuie sa le cerem nimic. Si nici nu trebuie sa avem vreun rezultat. Si nici macar nu trebuie sa spunem cuiva.

De ce or alege unii sa isi traiasca vietile in intuneric, ma depaseste.


Chiar nu-mi place schimbarea

Posted: May 12th, 2012 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie, La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | 3 Comments »

Mi-am dat seama saptamanile astea ca sunt, intr-adevar, a creature of habit. Uneori imi trece, insa alteori ma bag in vizuina si dau cu pietre in cei care incearca sa intre sau sa ma scoata din ale mele.

As vrea sa spun ca am facut multe lucruri grozave, in saptamanile astea. Dar nu e adevarat. Nici macar o amarata de carte de 150 de pagini nu am reusit sa termin (Momo, de Michael Ende). Merg la sala, alerg pana imi cad picioarele, merg cu bicicleta la munca si imi fac planuri care, majoritatea, nu devin realitate. Cu alte cuvinte, this is my habit. Adica iar am nimerit putin in scorbura. Numai ca, vezi tu, nici ca-mi pasa.

Ultima data cand am alergat dupa piticul de la capatul curcubeului, am renuntat, de atata alergat. Nu am rezistenta. Cand am incercat sa-mi schimb culoarea preferata, n-a iesit nimic bun. Si cand am inceput sa port parul cu altfel de carare, iarasi nu pot spune ca a curs lapte si miere.

Cred ca e cazul sa nu mai astept laptele si mierea si sa admit ca e mult mai bine cand cana de cafea e plina si caietul meu rosu e plin de planuri. Am o presa franceza acum care a reusit sa schimbe radical modul in care vad cafeaua – e cam singura schimbare la care sunt gata sa inchid ochii.

Probabil ca sambata viitoare la ora asta o sa fiu la mare. Ar fi si cazul.


Sambata dimineata

Posted: April 7th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Vantul isi face loc printre crengile abia inmugurite ale teiului care cred ca vrea sa intre in casa. Normal ca vrea sa intre in casa, aici e bine si frumos si eu stiu sa gatesc, mai nou.

Azi noapte am visat ca aveam un puiut de labrador negru, o catelusa pe care o chema Tess si care era foarte cuminte. Cred ca dorinta asta de a avea un catel o sa-mi manance zilele si probabil ca o sa vina ziua in care o sa trec peste toaaaate motivele – foarte bune, de altfel – de a nu creste un catel la bloc etc.

Mama e intr-un tren care o aduce la mine. O sa fie o zi plina cu ea si ma bucur. Imi place cand lucrurile se aseaza bine si cand in cutia in care iti tii cafeaua mai ai exact acea cantitate necesara pentru a face cafeaua perfecta de sambata dimineata.

Sunt multe chestii care imi lipsesc. In schimb, sunt multe chestii pe care nu credeam ca o sa le am vreodata. Cum ar fi o rochie portocaliu aprins pe care eu nu as fi cumparat-o de una singura si in care ma simt ca o printesa. Sau cum ar fi aceasta canapea galbena in care ma afund si in care ma linistesc de fiece data.

Am inceput timid sa scriu iar recenzii muzicale. Le veti vedea in curand intr-un loc frumos si destept. Mi-era dor sa scriu despre muzica. Mi-era dor sa scot din cap imaginile care ma apasa si sa le pun in cuvinte si sa multumesc astfel pentru notele muzicale care imi intra in suflet.

Pe de alta parte, e frumos sa fie primavara si sa nu ma mai tem de ghinioane. Ele vin si pleaca. Ieri de exemplu mi-a taiat o pisica neagra calea si ceasul meu care arata si ziua si luna era defazat si imi spunea ca suntem in 13. Ai fi zis ca doua ghinioane se anihileaza unul pe altul, dar v-ati fi inselat. Si totusi, seara m-a prins cu rochia perfecta in dulap si mancand junk in fata televizorului cu 3rd Rock From The Sun. Ceea ce, daca stai sa te gandesti, e un mare noroc.


Oh, the beautiful spring

Posted: March 31st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Frumoasa primavara; cu vant, cu tei inmugurit, cu ameteala, cu astenie, cu bomboane si cu lucruri gretos de dulci. Frumoasa primavara in care pixul alearga iar voios pe hartie, rochiile se scot la iveala, nu-ti ajung degetele sa-ti numeri bucuriile si farfuria ti-e cumva mereu plina. Frumoasa primavara in care vantul sagalnic isi bate joc de parul tau coafat cu grija si tie nici ca-ti pasa. Frumoasa primavara in care ai de aniversat o groaza de oameni dragi si buni si calzi si pe care ii iubesti asa de tare pe fiecare.

Frumoasa primavara in care iti faci un sandvis cu somon si te uiti la Anthony Bourdain si mai bei o cafea si mai dai o factura si mai speli un geam si te gandesti ca n-ar fi deloc rau sa iti calci rochiile alea si mai ales, oh, da, fustele. Frumoasa primavara in care, inapoi la etajul 1, asculti doar pasarelele si din cand in cand cate o masina. Si miroase altfel cafeaua primavara, iti tresar altfel pasii primavara, iti stau altfel esarfele primavara si simti ca totu-i bine. Da.


Everything else

Posted: March 27th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Timpul se dilata si se contracta dupa cum are el chef. Degeaba ai bici, el nu te asculta. M-a ascultat putin sambata trecuta, inceputa in fosta (deja) garsoniera la o ora mult, mult prea matinala pentru o zi blanda de sambata.

Am indesat o groaza de chestii in ziua aia, si bune, si rele, si grabite, si de sanatate, si de singuratate, si cate si mai cate. Si am gasit apartamentul!

Am fost la oftalmolog, mi-am luat rama noua de ochelari, mi-au crescut dioptriile si m-am gandit la tata, de la care mostenesc treaba asta cu ochelarii, mi s-a facut foarte, foarte ciuda si intr-un fel aiurea pe care altii nu au cum sa il inteleaga ca eu nu am cum sa zic ca ma duc la tata in vizita fara sa insemne ca ma duc intr-un loc foarte trist si foarte tacut. Am trecut prin ambele case, chiar si prin cea din Pitesti unde cred ca m-am lasat pe mine, cea de la 17 ani, sa cresc frumos in universuri cu totul si cu totul paralele.

Am fost la fast food cu mama – o chestie care ne place amandurora. Am luat un tren si am reusit sa ajung sa gasesc – sau ma rog, sa ne gaseasca el pe noi – apartamentul perfect, cel in care deja ma asteapta toate rochiile mele, ca niciodata, fiecare pe umerasul ei, cuminte.

Saptamana asta e ultima de nomad. Lucrurile se intampla frumos si calm. Imi place. Azi ma duc in Pantelimon pentru ultima oara, vineri in Drumul Taberei pentru ultima oara.

Nu prea ma mai intereseaza aspectele practice, ele se intampla. Am senzatia ca viata mea nu mai e ca la sah – sa astepti incordat sa vezi cine face urmatoarea miscare, simtindu-te presat de timp si aproape invins, ci ca un puzzle mare si frumos – timpul te ajuta, ai toate piesele, un final frumos te asteapta. In plus, niciodata nu m-am priceput sa joc sah. Strategia nu e punctul meu forte.

 


Si, ce mai faci?

Posted: December 10th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Nu stiu daca sunteti familiarizati cu senzatia de confuzie pura atunci cand esti intrebat “ce mai faci?”. Mie mi se intampla foarte des. Pentru ca fac nimic si totusi o gramada, fac mai multe decat faceam ieri, dar nu stiu cate dintre ele merita a fi povestite, uneori mi se pare ca fac excelent, alteori ca m-as baga sub o piatra, iar asta se intampla in aceeasi ora uneori, si tot asa.

Ma tot gandeam ca acum mi-e usor sa raspund la intrebarea asta. Raspund cu “astept”. Inevitabil, urmeaza intrebarea “ce?”, iar acum ma scot foarte usor, pentru ca raspund, cat se poate de sincer, ca astept sa se sfarseasca anul.

2011 m-a secatuit, in mare parte. Nu am realizat nimic, dar nimic din ce imi doream si asta a durut rau, pe alocuri. Sigur ca a fost plin de suprize placute si de zambete neasteptate, sigur ca mi-a adus inapoi ceva ce nu credeam ca o sa mai am vreodata si sigur ca asta compenseaza mult de tot o multime de prostii. Dar tot astept sa se termine, ca am obosit. E misto in carusel, pana cand obosesti si ti se face dor de alte peisaje si de pamant stabil sub picioare.

Si cum intotdeauna o sa fie ceva de asteptat (Pastele, vara, primul mers la mare, un film, un album, Gaudeamus si tot asa), cred ca am gasit raspunsul universal la intrebarea “ce mai faci?”, raspunsul sincer si simplu, pentru ca intotdeauna va duce discutia in alta parte, ceea ce, nu-i asa, e si scopul intrebarii-minune.