Iacă-mă-s

Posted: February 24th, 2015 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | 5 Comments »

Am dimineți în care îmi pare că în oglindă e un om străin. Ca și cum am o geană în ochi și mă văd în ceață, parcă am un ghimpe în coaste și mă recunosc cu teamă. Am dimineți în care, oricât de rece e apa de la robinet, îmi simt fruntea caldă, caldă de tot, dând pe dinafară de cuvinte și gânduri pe care nu reușesc să le adun în fraze ce fac sens.

Atunci mă caut pe mine prin toate cotloanele. Poate-s încă în pat – sau uite-mă acolo, dormitez pe canapea. Zac la birou cu ochii în monitorul steril. Poate sunt pe balcon, vorbind la telefon, sau jucându-mă de-a v-ați ascunselea cu pisica.

Parcă trăiesc în Ziua Cârtiței. Totul îmi pare la fel. Ajung la concluzii mărețe despre viață și sensul ei în fiece seară, dar, de vreme ce a doua zi o iau de la capăt cu gândurile, e clar că nu-s revelațiile potrivite. Mă simt și prost, zău. Poate-s revelațiile cuiva care chiar ar avea ce să facă cu ele, unde să le depoziteze, ce să priceapă.

Și zi de zi mă înham la drumul spre metrou, pac pac pac pașii cu aceeași cadență, aceeași tristețe în ei, fața mea aceeași zi de zi de zi…

E doar o perioadă, îmi zic.

Ca o mantra.

Doar o perioadă.

Apoi va fi altfel. Nu-mi trebuie decât să mă prind de piciorul unei revelații și ea, ea, să-mi întindă și ea, totuși, o mână, că oameni suntem și-am obosit.


Eu, mie.

Posted: January 20th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , | No Comments »

Incerc sa ma gandesc ce mi-am mai dat eu, mie, fara sa imi cer.

Probabil ca incerc mult prea mult sa ma multumesc; asta si pentru ca sunt un om greu de multumit. Uneori vin eu la mine cu daruri ca un mic servitor ce spera sa isi inveseleasca stapanul, macar azi.

Imi aduc experiente noi, chiar daca mi-e frica, chiar daca visez urat.

Imi aduc oameni noi in viata, cu riscul sa imi fac stapanul trist si nemultumit. Sansele sunt sa iasa insa invers; sunt selectiva cu oamenii aia.

Imi aduc carti noi. Uneori asa de multe ca nu stiu pe care sa o incep si le incep pe toate si pe urma e si mai rau; nu stiu pe care sa o termin.

Imi aduc amintiri. Am momente in care intentionat stau si imi aduc aminte si retraiesc si incerc sa invat.

Imi aduc greseli, o groaza! Si stiu ca stapanul o sa stie ce sa faca cu ele.

Uneori ma intreb daca nu dedic prea mult timp cu tampenia asta, dezvoltare personala, sa fii multumit cu tine insuti, sa ai sufletul plin etc. Din fericire si groaza, imi trece repede. Daca nu imi fac eu singura cadouri si nu le impachetez frumos, viata mi-a aratat ca putini oameni o vor face si ca si mai putini nu iti vor cere ceva in schimb. Dar despre cerut, mai tarziu.


Frumusetea unei seri cu ceai cald si dulciuri

Posted: October 14th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sunt unele momente in toamna care imi plac al dracului de tare. Unul ar fi acel prim moment in care decizi ca ar fi ok sa inchei seara cu un ceai fierbinte. Si nu cu tampenii din alea la plic cu arome de fructe stricate si lasate in congelator just in case. Nu. Infuzie, cat sa se umple casa si sufletul. Tratez ceaiul cu acelasi respect cu care tratez cafeaua. Iar asta spune chiar multe.

Azi am marcat inca un moment nou in viata: am condus singura masina mea. Sigur ca nu e mare branza, nu am ajuns foarte departe, ba chiar am avut mereu in campul vizual blocul in care locuiesc. La fel, sigur ca am stat 30 de minute sa o parchez intr-un loc aproape gol.  Dar nici nu trebuia sa ajung pana la Constanta sau sa parchez dintr-o miscare. Sunt multumita ca mi-am luat inima in dinti mai mult decat mi-am luat-o cand am cumparat-o. Si eu ma gandeam ca aia o sa fie cea mai grea chestie. Da’ de unde: un drum la acte auto si unul la primarie si gata.

Asa ca azi ma rasfat cu un ceai foarte misto cu un nume mega pompos si cu aroma de bine. Ma simt… asa, adult. Banuiesc ca asa se intampla o data cu prima chestie pe care o detii pe numele tau. In sfarsit ma indrept acolo unde imi doream sa fiu, macar o clipa-doua. Si toamna e faina, si cinasticks-urile de la Dominos sunt dementiale si am pe cine sa astept sa se intoarca acasa cu bomboane pentru mine si tot asa. E asa de bine ca mi se face mie putina greata, insa cred ca e de la cinasticks.

Ah… si masina mi-e rosie :)


Sa te tii bine de tot

Posted: September 8th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only, La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Mi se pare halucinant cum, intr-o lume condusa de un palarier nebun ce iubeste caruselul asta, intr-o lume in care ne invartim din ce in ce mai repede, timp in care distantele dintre oameni cresc, sa nu te tii bine  de orice, mai ales, mai ales de lucrurile care iti aduc un confort interior ca un pahar de cacao cu lapte cald intr-o seara de noiembrie.

Mi se pare ciudat ca refuzam sa ne apropiem unii de altii, orice ar insemna asta, doar pentru a de invarti si mai haotic prin lume, ca un titirez motorizat. Mi se pare stranie indepartarea, mi se par de neinteles ciudateniile si lucrurile nespuse – cu toate ca si eu le practic, uneori, mai ales cand uit cat de bun si de linistitor este un pahar cu lapte cald intr-o seara de noiembrie.

O sa vine acus toamna adevarata, o sa purtam paltoane si o sa cautam sa ne strangem unii in altii, infrigurati, numai ca o sa facem cele mai gresite alegeri, iar. Si apoi o sa uitam cat de rau am ametit in carusel.

But darling, we can clearly see
It’s all life and fire and lunacy
And excuses and excuses and excuses


Si doar mi-am spus sa am rabdare

Posted: August 29th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Pacat ca nu stiu sa ma ascult. Stiu de ce nu am rabdare. Pentru ca mi-e teama ca lucrurile sa nu ramana asa. Atunci cand am rabdare, inseamna ca mi-e bine.  Iar in ultimul timp, numai rabdatoare nu am fost.

Pana azi. Cand m-am trezit, m-am dat jos din pat pentru a-mi face cafeaua si am realizat. Ca imi asum toate lucrurile care mi s-au intamplat si ca, slava domnului, nu mai dau vina pe nimeni.

De vreo cateva zile, simt foarte acut si foarte pe viu ce inseamna un cerc vicios. Un cerc din care nu ai cum iesi, pentru ca ceea ce trebuie sa faci pentru a iesi se inscrie tot in cerc. Ca un soricel in labirint, nu vad alta cale decat sa merg tot pe unde am mai fost si sa-mi rod unghiile de nefericire cand vad aceleasi peisaje.

Totusi, daca te uiti atent, exista intotdeauna o cale pentru a iesi din cercul vicios. Doar ca uneori aceasta cale iti cere si pielea de pe tine. Iar eu incep sa ma inchid. Nu stiu daca e bine sau rau; cert e ca, in chestiuni sufletesti, uneori nu poti lua decizii singur si nici macar nu trebuie. Iar pe alea pe care le iei, ei bine, trebuie sa le iei cu inima deschisa. Orice ar insemna asta si pentru oricine.

Nu stiu daca am vreo concluzie. De fapt, sigur nu am, pentru ca nu e finalul unui film din care sa invatam toti cate ceva. Doar ca azi am fost nespus de binedispusa. Pentru ca uite, viata e acum si aici, asa cum e ea. Chiar daca uneori nu mai stii cat fac 1 cu 1 si mai ales de ce.


Am mintea plina

Posted: June 13th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , | No Comments »

Mintea mea e plina de oameni mici si rai, de alergatori pe sarma, de catei cu covrigi in coada, de geamuri translucide, de fundite verzi, de aripi de liliac, de fluturi care vorbesc si sar intr-un picior, de frunze mai galbene decat mamaliga care stiu sa vorbeasca limba franceza, de animalute mici asemanatoare cu veveritele care poarta rochite adorabile facute din dantela, de uriasi prietenosi, de dealuri care soptesc vorbe de dragoste, de munti plini de faina si de carti de povesti care umbla pe doua picioare.

Am mintea atat de plina, incat mi-e greu, zau, mi-e atat de greu sa vorbesc cu tine lucruri concrete si sa discut despre stari de fapt, stirile din ziar, ceaiul care nu se mai fierbe o data, cea mai buna metoda de a unge painea cu unt, vremea de maine, cefacemderevelion, planuri de viitor si politica.

Nu vreau. Am mintea plina. Ce sa mai zic de suflet!…


Peripetiile unei fete in Marele Oras

Posted: May 30th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | 5 Comments »

Ferindu-ma de niste catei, care de altfel erau tare prietenosi, numai ca in ultimul timp incurc tare de tot semnalele, am reusit sa nu vad un lant in mijlocul drumului, din ala care se pune pentru a nu trece masinile sau ceva de genul. Ca atare, acum am doua semne de buna-purtare foarte atragatoare pe ambele picioare.

Ma gandeam cat de nasoala a fost senzatia cum ca pe aici nu se trece pe care am simtit-o cand picioarele mele, atat de dornice sa mearga inainte, s-au poticnit pur si simplu in mijlocul drumului, nemaifiind in stare sa inainteze nicicum. E dubios momentul ala in care ai o senzatie cumva de panica, pana cand creierul incepe sa inteleaga ce s-a intamplat de fapt. E ca atunci cand ai tot soiul de pauze stranii in viata, obstacole nevazute, dar care iti lasa niste urme de toata frumusetea in timpul in care tu dai de ele si te miri ce s-a intamplat.

Acum ma uit la ele si stiu ca as putea pune gheata, insa ma simt ancorata intr-un moment pe care nu vreau sa-l parasesc, e un moment aproape la fel ca acela de dinainte de a te lovi de gard.


Porci pe aripa, 1 si 2

Posted: January 5th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Ma gandeam ca, daca nu am scris ca am mancat castane coapte prima data in viata, acum vreo doua zile, si nici nu am reusit sa le coc bine, asta inseamna ca… Ca nu stiu sa mai spun cum imi ies lucrurile.

Asa ca am lasat Foobar-ul sa-si faca de cap, mi-am pus niste ceai si acum stau si admir haosul. Am atatea chestii imprastiate pe aici, si desi le iubesc intr-un fel bolnav in care poti iubi lucrurile, imi dau seama ca, de-ar fi sa raman fara ele, nu s-ar sfarsi lumea. Ceea ce e surprinzator de bine.

Inainte spuneam ca vreau sa dansez, sa stiu sa dansez. Acum, imi dau seama ca nici ca-mi pasa de cum dansez.

Si daca as reusi sa dorm bine noaptea, ar fi aproape bine, intr-un fel stramb si ciudat. Adica bine.


Ascunde-ma intre coaste

Posted: January 19th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Venind acasa seara, dupa o zi pe dos, cu nasul infundat si infipta bine in bocanci, astfel incat sa nu uit ca mai am si picioare, mi-am tras doua palme metaforice. De cand, ma rog, nu mai iubesc eu zapada si nu mai vad in ea un prilej de zambete ghiduse? De cand nu m-am mai gandit la marea mea, marea mea de august, de februarie, de iunie? De cand nu m-am mai lasat imbratisata de bratele unor poze la care inca ma mai uit, cu al treilea ochi, ala care nu recunoaste?

Si de cand n-am mai lasat cu adevarat un stern sa se deschida, sa ma primeasca, de cand nu am deschis ochii, n-am mai strans pumnii in fata realului plin de caldura de mai care se deschide in fata mea? Sa fie si doar o seara si e prea mult.

Zapada era o foaie si picioarele mele obosite, bine infipte in bocanci, erau pixul. Nu conteaza ca uneori traim intr-un abator sentimental, nu conteaza ca uneori suntem macelari, alteori vite si alteori clienti nestiutori ce-si fac sandvisuri dimineata. Putin conteaza inzapezirile noastre sufletesti; conteaza unde tii lopata si cum si pe unde scoti camasa. Ca daca tot o scoti… macar sa fie cu stil.

Am un prieten care voia sa faca totul cu stil. Da, sunt un imbecil, dar o fac cu stil. Intarzii cu orele, dar o fac cu stil. Peste supararile de moment, am ramas cu sentimentul acela de minunata prabusire pe care mi-o da si cu un zambet in coltul gurii. E ceva atat de liber atunci cand inveti sa cazi, incat nimic nu va mai fi la fel.


La ceas tarziu

Posted: September 21st, 2009 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , , , | No Comments »

Uneori, cea mai buna reteta pentru orice e asta N-am mai ascultat de mult unele din formatiile ce zac in foobar si azi imi scot parleala. Bonus, imi amintesc de unele din bucuriile si placerile mele pe care le-am pus in cutie, o data ce am imbracat rochite si mi-am tuns parul. Teoretic, n-ar trebui sa conteze aceste abominabile fapte din urma (anume rochia si parul), dar practic, vara asta am fost asa de sfarsita incat efectiv am uitat sa ma agit, m-am concentrat pe limonada si Pink Floyd.

In fine, e bine ca vin Amorphis la noi iar. Se zice ca a treia oara e cu noroc si sper sa-mi placa si concertul asta la fel de tare cum mi-a placut ultimul. O sa ascult in seara asta albumul nou iara.

Cred ca mi-am adus aminte si de ce aveam eu mai multa energie seara, hmm…Ma motiveaza sa fac chestii muzica asta; sa citesc, sa fac curat, sa scriu, sa pun in ordine etc etc.