The Bond

Posted: July 31st, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | 2 Comments »

Recent simt ca mi-am pierdut legaturile cu mine. Am devenit o persoana pe care nu o recunosc, cel putin profesional, desi mare parte din ceea ce fac nu a suferit mari schimbari. Insa ma simt asa, cumva… dezlegata, neapartinand, ma simt mereu pe drumuri, desi sunt mai acasa decat am fost in multe ocazii.

Nu e ca ma tem de paradoxuri, m-am obisnuit cu ele si uneori le primesc cu inima deschisa. Numai ca uneori stau si ma intreb, si ma intreb atatea, pentru ca fiecare intrebare naste inca 3 si fiecare raspuns ma duce cu gandul la inca 5 intrebari. Si uite asa imi pierd eu timpul, cu intrebari, desi pare ca nu fac nimic sau ca ma uit la un serial sau ca mananc pepene rosu.

Sigur ca mare parte din angoase tin de varsta. De cand am implinit 25 de ani, fiecare an care a trecut a trecut in alt fel fata de ceilalti. Mai greu, mai altfel, mai “ce-am facut eu pana acum”, mai “hai ca mai am timp sa aflu”. Dubios. Poate ca asta se intampla numai in cazul femeilor, din cate am constatat eu, conducand sondaje mai mult sau mai putin agresive. Poate ca acum e timpul sa-mi iau un caine, doar ca sa am alt suflet de care sa ma ingrijesc si sa nu-mi mai pun atatea intrebari.

Sau poate ca doar trebuie sa-mi cumpar o pereche de pantofi cu toc si sa citesc o carte faina incaltata cu ei si in pijamale, acasa. N-ar fi prima oara cand as face asta si, surprinzator, pare ca rezolva destule.


Ziua in care te simti ca un iepure ud

Posted: January 30th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | No Comments »

De ce nu e bine sa te simti ca un iepure ud. Eseu (sau ceva de genul).

In primul rand, un iepure nu trebuie sa fie ud. Serios. Am citit ca ii dauneaza grav sanatatii sau asa ceva. Nu am avut iepure decat pentru o perioada foarte scurta si tragica de timp, asa ca nu stiu daca este mit sau realitate. Ce stiu insa e ca, in ziua in care te simti ca un iepure ud, e clar ca ceva e in neregula cu Universul care de fapt vrea sa te omoare.

In al doilea rand, un iepure ud e amuzant. De tot rasul. Te uiti la el si, orice ai face, nu ai cum sa il iei in serios. Chiar daca bietul iepure ud incearca sa iti atraga atentia, iti recita incruntat pasaje intregi din Kierkegaard, isi pune ochelarii de tocilar, da cu pumnuletul lui ud in masa.

Concluzia eseului, sau ceva de genul, este ca a te simti ca un iepure ud nu iti garanteaza nimic bun. Ai parte numai de dileme si angoase existentiale pe care nu ar trebui sa le ai nici cand esti si te simti om.

Ce poti sa faci intr-o zi in care te simti ca un iepure ud? Sa iti pui un prosop pe tine, sa speri ca Universul nu va reusi nici de data asta sa iti vina de hac, sa accepti norisorul mic si pufos si negru din care ploua si tuna si fulgera si care sta, impasibil, deasupra urechilor tale pleostite si sa iti vezi de drum. Cam asta, da.


Ultima luna din noul an

Posted: January 31st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

… Parca ieri eram la Hostelul fara de nume, sarbatorind venirea unui an nou cu o bucurie aproape salbatica la gandul ca am scapat de ala vechi. Parca ieri incepeam jobul nou, parca ieri ma apucam de planuri de viitor pe care mi-era frica sa le fac.

Apropo de planuri. Trece incet iarna si ma paraseste cinismul, la fel de incet. Asa cum banuiam ca o sa mi se intample, am lasat armele jos, am renuntat la planurile jemenfisiste si la gandurile pesimiste si m-am uitat intr-o zi in oglinda ca sa ma vad, iar, cu totul si cu totul abandonata. Bine, poate nu chiar cu totul, mai am putin pana acolo, dar chiar foarte, foarte putin.

Cum am ajuns aici, nu stiu. Nu pot spune ca am avut incredere sau m-am straduit, ca nu e cazul. Doar ca m-am trezit intr-o zi ca nu-mi mai fac planuri pesimiste, ca nici nu imi fac vreun plan, dar ca imi doresc sa imi fac planuri optimiste, planuri scarbos de dulci, planuri dragute si pufoase ca o zi de primavara.

Maine e 1 februarie deja, iar pe 2 se vede Groundhog Day. La mine in cap e ca si cum ar fi aprins cineva lumina si am vazut unde ar trebui sa fie toate chestiile puse astfel incat sa nu ma mai tot lovesc la degetul mic de la picior cu incapatanare.

Ce mi-a placut in ianuarie: fontul Calibri, formatia Tindersticks, sa ma uit dupa apartamente de inchiriat si sa imi imaginez ca locuiesc in fiecare, carnetelele colorate, sa scriu de mana, sa gatesc, weekendurile.

Ce nu mi-a placut in ianuarie: frigul, viscolul, zapada, zloata, mizeria, oamenii care nu stiu sa mearga pe strada.


Walking on sunshine

Posted: January 10th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Chiar de nu e soare afara, eu tot ma simt de parca merg pe el. Sa fie de la ce-am mancat, de la ce-am baut sau de la ce mi-au auzit urechile, nu stiu. Insa este bine si atat de bine o sa fie in continuare, incat simt ca imi explodeaza inima.

Ultimul an a fost foarte… plin de provocari, ca sa o spun delicat. Insa am reusit, nu stiu cum, sa trec de ele, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie ceva de capul meu. Ma uitam acum in urma la faptul ca am stat jobless doar vreo 3 saptamani, timp in care m-am ocupat, e drept, si cu altele, de 1000 de ori mai placute. Inainte tot ziceam ca am avut noroc, dar cred ca trebuie sa accept chiar si eu meritul pe care singurica l-am avut.

Probabil ca, aflandu-ma in starea asta de fericire care imi umfla atriile si ventriculele la maxim, se vor intampla doua chestii: 1. ma duc sa ma tund si 2. o sa scriu mai rar, sau o sa scriu chestii fara sarea si piperul pe care numai o melancolie blegoasa sau o tristete adevarata o pot oferi unei scrieri. Dar ce sa zic, prefer sa imi asum riscul. Imi dau jos patura de pe coama de leu, o scutur bine de tot si o port cu mandrie. Si chiar daca maine o sa fie naspa (si sunt premise sa fie), chiar daca o luna de aici inainte o sa fie naspa, chiar daca o sa fie naspa mult timp, o sa-mi amintesc ce mi-am zis acum cativa ani. Nu zic ce, ca mi-am zis mie in privat si nu se cade sa barfesti.


Becule, stai aprins, becule…

Posted: November 1st, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , | 4 Comments »

De dimineata m-am trezit la 8. Am o alarma la 8, un fel de “when everything else fails”. De data asta, everything else did fail si mi-am dat seama ca o sa intarzii. E naspa ca, atunci cand esti in preaviz, cheful moare incet incet, si totusi nu iti permiti sa fii chiar ultimul om care ajunge la munca. Desi am cam fost, in toata perioada asta, ultimul om care ajunea la munca, daca stau sa ma gandesc…

In fine, ideea  - deci ideea, da? – e ca m-am trezit cu parul valvoi, coama de leu in mizerie asa, si m-am dus in hol, unde am o masuta cu toate pomezile si chestiile care ma ajuta pe mine sa nu sperii calatorii din 41. Si asa sunt ei deja speriati de faptul ca si azi trebuie sa mearga la joburi. In drumul dinspre pat spre masuta, ma gandeam la o groaza de chestii. E interesant cate lucruri iti pot ocupa mintea in doar cativa metri parcursi ca o caprioara vanata (ca era rece gresia). Am ajuns in hol, am aprins lumina si BUM. Mi-a explodat becul in cap. Am ramas asa, nemiscata, cateva secunde, pana cand m-a bufnit iremediabil rasul. In timp ce strangeam cioburile ma gandeam ca merit treaba asta; am capul atat de plin de idei incat imi explodeaza toate deasupra capului.

Pacat ca nu stiu sa-mi folosesc ideile.


Si asa… nu altfel

Posted: July 28th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Si asa am stiut sa-ti fiu. Nicicum intr-un fel ce poate fi definit, doar ca asa am stiut eu. Din ziua in care ti-as fi scris intaia scrisoare pana in ziua asta in care ti-o scriu pe ultima, nu ultima-ultima, ci ultima cronologic, altfel nu am stiut. Sigur, sunt indaratnica si poate ca nici nu am incercat. Intotdeauna m-am luat dupa impulsuri, oricat de stranii sau stupide – dar doar la inceput. Apoi, glasul ratiunii a inceput sa se faca simtit si eu paralizam in incertitudini.

Si uite asa am stiut sa-mi fiu. Sunt zile cand ma trezesc si sunt mandra de mine; alte zile in care as vrea sa ma ascund sub o piatra. Asta e una din zilele mediocre. Adica cele mai rele. Simt inactivitatea cum tipa la mine, ceea ce e mare lucru. Si eu ma tot ascund, pretextand ca asa-mi sunt. Sunt zile in care cred ca, daca m-as intalni pe strada si as sta de vorba cu mine, as ajunge sa fiu dependenta de mine. Altele in care cred ca as lua-o la goana, urland. Asta e una din zilele in care as trece pe langa mine. Adica cele mai rele.

Si asa am stiut, pana acum, sa fiu, sa ma petrec, cum ar veni, pentru mine, tine, altii, noi, voi, nopti si zile. Ma intreb ce o sa mai invat. Cum o sa-mi mai justific faptul ca sunt asa cum sunt? O sa justific sau, intr-un final, o sa accept? O sa intru intr-un ritm constant de dezvoltare emotionala, sau o sa am perioade impartite frumos, in numere pare? Si in definitiv; cui ii pasa. Scutur capul de la dreapta la stanga, ca si cum as avea apa in urechea dreapta, si stiu ca imi trebuie simtul umorului inapoi. Obisnuiam sa ma fac sa rad si pe mine; ceea ce nu e greu, dar chiar si asa, e o realizare, am un simt al umorului destul de dubios.


Viata are un fel bizar

Posted: June 26th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Viata are un fel bizar de a-ti amesteca ingredientele pentru cocktail. Zici ca-i un betiv care a vazut multe la viata lui. Mai multe ca tine, oricum, copil prost. Ia si bea si lucrurile vor fi din nou clare si vei sti sa mergi drept.
*
Mi-e dor. Atat. Putin. Mult. Nu stiu. Dar imi e.
*
Cum suma viciilor trebuie sa ramana constanta, probabil ca va trebui sa renunt la ceva in curand.
*
Cand am Povestit eu Bucurestiul, nu cred ca eram gata. Nici pe departe. Am multe de spus. Numai ca tinde spre drama ce am eu de spus si oamenii mai trebuie sa si rada. Unii de altii, unii cu altii…
*
Nu imi place sa nu stiu daca pot sa vorbesc sau nu. Ma face sa ma simt mica, ma face sa simt ca Normalul a castigat. Normalul in care asteptam cu totii ceva de la ceilalti si nimeni nu spune ce ar vrea cu adevarat sa spuna.
*
Viata are un fel bizar de a te construi. De parca, uneori, cel mai logic lucru din lume ar fi sa crezi in destin. Si stim cu totii ca nu prea are cum sa iasa bine cand incepi sa crezi asta. Mi-e dor de simtul umorului. Il aveam intr-o vreme, numai ca n-am mai stiut ce sa fac cu el.


Random acts of rebellion

Posted: September 24th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 4 Comments »

Pentru prea mult timp, parul meu a stat cuminte. Poate urat, dar cuminte. Nu prea s-a mai rascultat el, ceea ce ma facea si pe mine sa ma intreb care o fi problema lui.

Azi de dimineata insa, minunatul meu par, prin propria lui vointa (si poate ajutat putin de faptul ca m-am culcat cu el ud) s-a decis sa fie cret. Nu ondulat, nu ciufulit, ci cret. Ma uitam in oglinda, trageam neincrezatoare de bucle si ma intrebam, in stilul clasic, “WTF, Stacy?!”. Nu ca nu mi-as fi dorit sa am parul cret, de multe ori in viata. Insa nu mai speram sa se intample asta, cu atat mai mult din senin. Pun pariu da, daca incerc sa fac eu asta cu manutele mele, un ondulator si produse de styling, n-o sa reusesc, fireste.

Si m-am decis sa nu incerc sa-l imblanzesc. Nu se stie unde ajungi cand nu-ti asculti parul. Am plecat cu el asa, o creata deghizata, sperand sa pot duce inselatoria pana la capat. Si daca nu pot, am o perie de par in geanta.