Dintr-o data, august

Posted: August 14th, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Dintr-o data, m-am trezit.

Sudoarea nu-mi da pace, ma invart in asternuturi de parca ma gandesc la ceva, numai ca nu ma mai gandesc la nimic de ceva vreme. Ascult ceasul cum ticaie pana cand imi dau seama ca nu mai am ceas pe perete. Ticaie timpul, sperantele si noaptea. Ticaie august.

Dintr-o data mi-e august si mi-e sete si mi-e dor de mare si visez ca dorm pe nisip. Dintr-o data ma apasa si grijile, si libertatea. E ciudat si mi-e bine si cred ca o sa incep sa beau limonada – pare un lucru rational, numai bun de facut in august.

Imi e mereu cald si soarele asta pare ca vrea sa imi spuna ceva. Numai ca o face foarte agresiv, in asa fel neobrazat incat nici macar nu-mi mai vine sa-l ascult. Noaptea imi pun perna langa pat (mi-e prea cald sa dorm cu ea) si ma uit in tavan. Incerc sa ma gandesc la limonada si la alte veri si la lucrurile rationale pe care trebuie sa le facem in august. Dar, cumva, fix cand cred ca am descoperit ceva util, adorm.

Si, dintr-o data, ma trezesc.


Si cand ti-e dor de soare

Posted: February 18th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Mi-e atata de dor de soare, ca am inceput sa il visez.

Nu e o surpriza ca multe din visele mele se intampla la mare. Insa visez ca sunt la mare in amurg, cand soarele apune, cand se face frig, cand nu mai vezi prea bine imbinarea intre mal si plaja. Acum, pentru ca mi-e dor de soare, pentru ca imi cumpar preponderent haine negre, pentru ca ma trezesc dimineata ca si cum m-am culcat acum 5 minute, visez ca sunt la mare dimineata. Ca abia a rasarit soarele, ca pescarusii isi fac de cap, ca e inca frig dar, uite, incet-incet se incalzeste, ca imi fac curaj sa le povestesc talpilor despre cat de misto o sa fie acel prim pas in mare.

Mi-e atata de dor de soare, ca nu imi mai gasesc cuvintele. Si nu e ca si cum am o meserie ce presupune sa stiu mima, fapt care, recunosc, ma incurca intrucatva. Mi-e atat de dor de soare, ca dorul se transforma in depresie, in cantece de inima albastra, in amintiri, in cartele de metrou cu zero calatorii pline de intelesuri ascunse.

Mi-e atata de dor de soare, ca nu mai pot sa fiu activa ziua. Toate cafelele imi stau in gat – si aici chiar nu e niciun inteles ascuns. Tastele fac un zgomot sec, de plastic plictisit, bocancii mei ma enerveaza, nu mai am chef de rochii si nici macar – ce oroare – de curatenie.

Mi-e dor de soare si nu stiu ce o sa devin, in lipsa lui. Sigur nu ma usuc, ca o floare, nici nu imi cade coada, ca unei soparle. Dar ceva imi spune ca urmeaza o transformare si ca nu o sa fie de bine. Nu are cum sa fie de bine in lumina asta seaca, trista, goala, incredibil de impersonala.


Hei, vara e dupa usa, eu stiu

Posted: January 26th, 2013 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie, La naiba! | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

O sa vina februarie si dupa aia totul o sa fie pe fwd. Inchipuie-ti o lume in care in aceeasi zi se topeste zapada, e martie, apar primele frunzulite, vine Pastele, pleci la mare ca doar e mai si trebuie sa te simti tanar, incepe sa ploua un pic, ascunzi hainele de iarna si gata, uite, minunata vara iti bate la usa.

Si-i vreme de inghetata, de sandale, de nisip fierbinte, de visat, pierdut si castigat pe malul marii. E vreme de peste bun la Cerhana alaturi de cei mai buni prieteni pe care visai vreodata ca o sa ii ai, e vremea de rochii care se ridica in vant, de ploi salbatice, e vremea ca toate verile pe care le-ai trait vreodata sa se stranga intr-una, singura, cea mai mare. E vremea de muzica buna care se simte live, de festivaluri de departe, de limbi straine, de uimiri imense, de oameni frumosi, de oameni stranii, de oameni raniti. E vremea sa fie august si toate sa fie altfel si totusi la fel, iar mie sa mi se para asta ciudat, dar familiar.

E vreme de vara si imi miroase a mare si a cald. Vreau sa fie toropeala, caldura aia pe care nu o suporta nimeni, caldura aia care te face sa intelegi cum ar fi in iad, daca ai ajunge acolo (dar nu o sa ajungi pentru ca ai mancat tot din farfurie si te-ai purtat frumos cu oamenii).

E vremea sa iti infigi cortul in nisip, ca sa rezervi un loc mai bun. Chiar daca nisipul e metaforic si cortul la fel. E vremea sa iti ghicesti singur in palma si sa speri la ce-i mai bun. E vara dupa usa si nu o sa mai poti sa te prefaci mult timp ca nu esti acasa sau ca trebuie sa iesi sa dai zapada din fata blocului si n-ai timp de ea.


Calaretul fara cap

Posted: June 27th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Asa ma simt uneori: calaretul fara cap, pus in lume special ca sa traumatizeze oamenii. Senzatia se acutizeaza miercurea dimineata, cand nu inteleg de ce este deja ora 8 jumate, de ce se aude o bormasina de la etaj si mai ales de ce este iar un rotopercutor in fata blocului.

Mi-a zis cineva ca nu sunt facuta pentru locuitul la bloc. Asa e. Eu sunt aia care lasa bilete – pasnice, dar oricum – vecinilor, rugandu-i sa dea televizorul mai incet. Eu sunt aia care cheama politia daca ai petrecere cu manele la ora 3 jumate dimineata. Eu sunt aia care te aude cand mergi prin casa. Eu sunt aia care e deranjata de un radio dat mai tare dupa-amiaza.

Solutia este simpla: ori castig la Loto si imi cumpar o casa pe care o izolez fonic de toti banii ramasi, ori ma mut in unul din blocurile noi de la marginea orasului in care sta cineva la parter, cineva la etajul 10 si atat. Desi probabil ca i-as auzi si pe aia.

De la un timp, observ ca sunt din ce in ce mai putin apta sa ii suport pe altii, necunoscuti mai ales, pe langa mine, la un perete/tavan/podea distanta. Dar aleg acum sa nu ma gandesc si la asta, pentru ca nu mai am chef sa-mi fac probleme cand ele nu sunt. Intr-o vreme era hobby-ul meu, dar din fericire am invatat sa ma mai relaxez.

Numar zilele pana la vacanta mea si mi se pare ca toata lumea numara zilele pana la vacanta lor. Nu mai e mult, dar timpul asta blestemat si relativ ma face sa ma zgarii pe ochi in fiecare dimineata in care ma trezesc si nu sunt in avion spre Lisabona.

Ieri mi-am amintit momentele mele de cinism maxim. Apoi m-a bufnit rasul. Mi-a trebuit doar un moment scurt de balans ca sa ma prind iar – si de asta data, bine de tot. Din septembrie, traiesc in fiecare zi cele mai frumoase si minunate chestii. Fara exagerare, fara exceptie. Viata ca un basm fara baba oarba. E misto, ce sa mai zic.

Vacanta?

 


Soare si cartofi prajiti

Posted: November 15th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Dimineata mi s-a izbit in geam, ca intotdeauna, neinvitata. Ora 7:47. Ma trezesc la ore dubioase, pe care se selectez seara dupa niste algoritmi care nu au inteles decat atunci.

Cereale, microunde, cafea, frig in casa. Tot ce se intampla in afara patului meu calduros se intampla pe fast forward. Ies din casa, cobor, ma intorc sus pentru ca am uitat ceva, cobor iar, ma intorc sus  pentru ca am impresia ca am uitat sa incui usa. Si am dreptate, culmea. Am trait de multe ori cu senzatia sumbra ca am uitat sa incui usa, pentru ca seara sa urc in lift cu inima in gat si sa descopar victorioasa, in fata usii, ca nu am uitat.

Pe strada vad oameni multi si infofoliti, nu asa multi insa ca in alte dimineti, pentru ca am intarziat. Si vad soare. E soare in sfarsit, ma simt rasfatata, ma simt alintata ca un copil si imi place. De multe ori sunt clinically depressed din cauza lipsei soarelui. Cand totul pare desprins dintr-un poem de Bacovia si mai esti si in Bucuresti, greu sa te bucuri de orice, greu sa te trezesti, greu sa bei prima cafea, a doua, a treia, a patra si e tare greu sa te simti biped.

In drum spre munca, de multe ori, mi se intampla sa  n-am chef nici sa ascult muzica, nici sa citesc, ci doar sa stau asa si sa ma gandesc la chestii si sa iau decizii despre mine pe care le voi contesta, de obicei, pe drumul de intoarcere. Imi place cand universul conspira sa fie si un scaun liber, ma simt mai inspirata stand jos.

Si asa azi am concluzionat ca de multe ori m-am luptat cu sentimentul ca nu stiu ce fac, incercand sa descopar de fiecare data ce fac si sa raspund mai ales la intrebarea de ce fac, cand, de fapt, raspunsul este unul coelhian de simplu. Anume, ca trebuie doar sa invat sa traiesc cu sentimentul ca nu stiu ce fac. Si asta e destul de greu, dar infinit mai usor decat a afla raspunsul la intrebari enervante despre existenta etc.

Este soare si ma bucur si mi-e pofta de cartofi prajiti. Uneori am senzatia ca, din copilarie pana acum, nu prea s-a schimbat mare lucru.


Cum vine asta cu regasitul in nisip

Posted: July 18th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, Gânduri în corabie | Tags: , , , , , | No Comments »

Stiu ca suna ciudat sa acorzi atata importanta unui mers la mare. Dar cum sa va zic, de fiecare data cand ma uit la pozele de dupa mare, indiferent cat de amuzante sunt sau cat de penibile sau cat de “ce-a vrut fotograful sa zica”, in alea in care stau pe nisip zambesc intotdeauna. Intotdeauna. Si daca nici asta nu e un raspuns, atunci nu stiu care e.

Marea asta, iar am avut revelatii. De data asta despre oameni plecati la mare departare de casa, nu neaparat geografic, de oameni care au avut curaj si au crezut in ceva, de oameni care au plecat just because si a fost bine, de oameni marcati de evenimente si tragedii si blocati intr-un moment in timp in care am fost si eu si de socul suferit cand mi-am dat seama ca astora din urma chiar nu am ce sa le spun, ce Mare Sfat sa le dau, ce Idee Geniala sa impart cu ei in afara de banalul: viata chiar merge mai departe, uneori fara sa-ti dai seama.

Mi-a fost dor zilele astea si m-am bucurat pentru ca m-am simtit vie si activa. Desi era sa ma omoare canicula de sambata si lipsa unui loc in care sa te feresti de ea, dat fiind ca aveam cortul chiar pe plaja. Cu vedere la rasarit, dar expus soarelui intr-un mare fel. Nu-i nimic, ma trezeam devreme macar si aveam timp sa cuget intens asupra cafelei de la Ovidiu, care Ovidiu era singura chestie care lipsea de la Ovidiu.

Chiar sunt vie, sunt activa, simt si ma bucur. M-am ars pe un umar si m-am intors cu nisip si scoici in geanta. E bine.


De cand e vara

Posted: July 7th, 2010 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

De cand e vara, pielea mea s-a uscat, a uitat cum e sa-i fie cald si sa aiba parte de soare aproape in fiecare zi.

De cand e vara, talpile mele nu mai stiu, nu mai inteleg cum sa mearga pe asfaltul din ce in ce mai incins.

De cand e vara, mi s-a decolorat si lungit parul, mi s-au mai  inverzit ochii si mi s-au inrosit unghiile.

De cand e vara, bratarile mele zac abandonate pe noptiera pe care eu am pictat-o, pentru ca nu mai sunt dorite de incheieturi.

De cand e vara, paradoxal, terasele imi sunt din ce in ce mai straine, berile din ce in ce mai putine, apatia din ce in ce mai mare.

De cand e vara, cafeaua se usuca in cana, rasufland greu a epuizare.

De cand e vara, caldura  nu ma lasa sa ma asez undeva, stau cu bagajele la usa la propriu, de cateva zile.

Si mai ales, dar mai ales, de cand e vara, mi-e din ce in ce mai dor sa mi se topeasca frigul intr-o imbratisare. Imbratisarile de vara sunt altfel.


Cum nu mai e soare…

Posted: April 14th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Cum nu mai e soare, nu mai e bine. Troleul e plin, oamenii sunt nesimtiti, pofta si inspiratie de munca – ia-o de unde nu e, banii de pantofi se duc pe contributii sociale (da, stiam asta de la inceput, dar oricum e enervant sa dai bani la stat), n-am avut timp sa citesc, la spinning a fost greu, ma doare capul de dimineata si nu stiu daca metoda lui Ritesh de a face durerea de cap sa treaca o sa functioneze, n-am chef de pizza dar asta mananca toata lumea si mi-e frig sa ies afara, a, da, mi-e frig! si in weekend trebuie sa merg acasa si mi-era asa o lene, nu am chef de nimic si efectiv nu stiu de unde si ce sa incep. Si e deja 12:30.

Mai e ceva, oare? Adica sigur mai e.

Imi trebuie soarele inapoi, clar. La o adica, la sursa tuturor problemelor triviale de mai sus sunt altele, putin mai mari si de care nu am chef sa mai vorbesc cu nimeni pana cand nu le rezolv, dar nah, asa se intampla cand stai sub stres, totul e gri si nimic nu merge, orice mica drama creste proportional cu aia mare.

Cel mai tare ma enerveaza ca nu am avut timp sa citesc! Sau stare; am incercat aseara, insa imi fugeau cuvintele din fata ochilor.


All shiny

Posted: October 2nd, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 2 Comments »

Mi-am pus costumatia “de fata” astazi, m-am machiat frumos, m-am dat cu pomezi si am iesit in lume.

Lumea e scoica ta, zice o vorba. Da’ cine spune ca visul meu e sa traiesc intr-o scoica? Vreau sa traiesc pe malul marii, pe nisip, la o temperatura medie de 26-28 de grade, marea sa fie limpede si albastra si plaja sa ma primeasca atat in costumatia mea “de fata”, cat si in blugii ponositi si vechii mei tenisi.

M-am saturat sa lupt cu sentimentul ca o sa fie o zi buna, doar pentru ca nu o sa fie o zi asa cum imi imaginez eu si doar pentru ca nu ma trezezc pescarusii pe plaja. Sa lupt cu sentimentul ca o seara nu e misto doar pentru ca nu sunt in cluburi prafuite, sa lupt cu ideea ca un mic dejun e ratat pentru ca mananc cereale cu lapte. M-am saturat de figura mea reflectata in geamul de la autobuz, putin abatuta de parca e sfarsitul lumii si mie nu-mi pasa. Sfarsitul lumii a fost deja saptamana asta.

Poate ca toate astea se intampla pentru ca e bine sa ai in casa mere si nuci si soare de toamna.


24

Posted: August 6th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 18 Comments »

24 24 24 24 24. Nu serialul, varsta mea. Ar trebui sa ma obisnuiesc cu ea, cel putin un an.

Aseara am stat si, cu niste Pink Floyd, am cugetat la multe chestiuni, fara sa ajung, firesc, la o concluzie. Cred ca ar trebui sa-mi asa din cap asta cu concluziile, daca pana la varsta asta nu am fost in stare sa trag concluzii.

Sunt un pic dezorientata, asa, in general, ma simt intr-un fel. Nu stiu sa-l descriu. Parca am simtul gustului extrem de dezvoltat si totul este mai nuantat decat ar trebui sa fie. Sau poate e doar dimineata si mi-e somn sau poate mi-e dor de mare sau poate biroritmul meu e pe alta lume. Cine stie.

Poftim niste soare.