I’m not living, I’m just killing time*

Posted: May 16th, 2016 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

*aici

 

Azi dimineață m-am trezit ca niciodată.

Pentru câteva clipe nu am fost eu. Nu știu cine am fost. Nu am înțeles ce trebuie să fac cu mâinile, ce e cu patul ăsta, de ce sunt lucrurile aranjate așa în cameră și, de fapt, ce e aia o cameră.

Am mai trăit clipe de confuzie – ultima pe care mi-o amintesc e recentă, eram într-un aeroport mult prea treaz pentru ora 1:30 AM și eu știam doar că trebuie să merg acasă, dar nu puteam conceptualiza acest ”acasă”.

Doar că acum am fost complet ruptă de mine, de corpul meu, de ceea ce știu despre mine.  O senzație rece și întunecoasă, apăsătoare ca o noapte prea caldă de august în care nu-ți merge ventilatorul și tu ești prea obosit și ai mâncat prea greu la prânz.

Nu mai știu cum am revenit la realitatea mea. Am stat și am așteptat, probabil. Nu asta facem cu toții? Oare nu pentru asta m-am antrenat atâția ani?

Ca, atunci când îmi trece vreun gând altfel prin cap, să aștept să treacă. Când deschid ușa spre Narnia, să aștept să vină cineva s-o închidă. Când dau de piticul de la capătul curcubeului, să nu-i spun nimic, să aștept să plece.

Uneori, doar uneori, pare că întreaga viață e o amorțeală.


Mistaken for strangers*

Posted: May 2nd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

De aici.

Stiu ce imi trebuie. Imi trebuie sa dorm. Luciditatea imi face rau, bai, dar rau. Si totusi nu pot sa dorm. Sunt atatea de facut, de amintit, de regretat, atatea arome in viata asta pentru care trebuie sa stai treaz, asa ca ma ia cu ameteala, in niciun caz cu somn.

Sigur ca imi e somn. Mi-e cu adevarat somn; la orice ora din zi sau din noapte, daca ma intrebi, mie imi e somn. Dar evit somnul, evit sa ma pierd printre asternuturile mele pufoase si mirosind a lavanda sau a amestec chimic cu miros de lavanda continut de sticla de balsam de rufe ce imi da palpitatii daca e la jumate. Dar imi doresc sa stau treaza, sa fiu, sa ma intamplu printre oameni, nu prin vise.

Imi trebuie sa dorm, asa cum altora le trebuie admiratie sau respect sau bani, adica imperios. Si o sa ma silesc sa dorm, numai ca, ajunsa in pat, o sa deschid ochii lar, larg de tot, ca o bufnita. Si nu o sa dorm.

Problema e ca imi e necesar sa dorm, stiu asta, dar nu vreau, pentru ca sunt fericita si trebuie sa imi traiesc fericirile treaza.

Caldura asta de mai nu imi face bine, monser.


All of this silence

Posted: February 8th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Am racit la cap, cum ar veni.  Nu mai aud prea bine, ochii ma dor si am o senzatie in gat de parca as fi inghitit un peste-sabie. Nu stiu cum am reusit, avand in vedere ca pestele-sabie nu calatoreste in perioada asta a anului, ca m-am ferit de vant si curent si ca numai ochii mi se vedeau din haine cand ieseam afara – si chiar si ei erau feriti de ochelari.

Intr-un fel e bine, pentru ca se face liniste si intuneric si aud si vad numai ce vreau. Mi se confirma teoria conform careia eu chiar am alunecat pe o frunza intr-o scorbura si am ajuns intr-un univers paralel mie, universul in care nu credeam ca lucrurile pot sa fie asa de simple.

Gandindu-ma eu la cat de tare imi placea sa complic lucrurile, zau de nu e uimitor ca am ajuns pana aici.

In rest imi ocup timpul ingrijorandu-ma de faptul ca am bucurii muzicale prea diverse si vreau sa merg la 15000 de concerte. Probabil ca o sa si merg, ceea ce va rezulta in faliment si o Silvia nedormita. Si stim cu totii cat de nasol e ca Silvia sa nu doarma. Daca nu stiti… nici nu va doresc sa aflati.


430pmsimiesomn

Posted: January 9th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Intotdeauna mi-e somn la 4:30 PM. Nu-s in stare de nimic, sunt ca o molusca, nu inteleg ce mi se spune si sunt sanse mari sa te urasc daca esti in preajma mea si ai chef sa-mi pui neuronii la incercare.

Starea se amplifica atunci cand e luni, 4:30 PM. Mi-amintesc toate dupa amiezele in care refuzam cu indarjire sa dorm, desi mi se oferea nu numai ocazia, ci si un pat confortabil. As vrea sa iau toate ocaziile alea si sa mi le bag in vena, poate as fi mai fresh.

Si azi, chiar daca e luni, 430pmsimiesomn, ma gandesc ca intotdeauna exista ocazia de a mai invata ceva despre tine si ceilalti, chiar daca crezi ca timpul de invatat nu ca a trecut, ca nu trece niciodata, dar s-a micsorat considerabil. Nu, inveti cand nici nu te astepti si este extraordinar de frumos sa inveti si lucruri bune. Tuturor ni s-a luat de mizerii, nu? Chiar si mie.

Si uite-asa e luni, Silvia e fericita si cu capul in nori, afara e iarna, mie mi-e somn – lucrurile sunt exact asa cum trebuie sa fie, mai copil prost ce esti. Tine-te bine de starea asta si n-o mai strica cu tot soiul de “ce-ar fi fost daca” sau “ce-ar fi daca”  - sper sa reusesc sa ma ascult.

Si ce daca maine o sa fie altfel? E chiar indicat sa fie altfel. As vrea si eu sa nu fie intotdeauna 4:30 PM si sa-mi fie ultra-somn.


Nu m-am inselat

Posted: October 4th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Diminetile alea in care mai am putin si plang dupa cateva minute in plus la somn sunt diminetile in care imi arat adevarata fata. Diminetile incepute prea devreme si traite pe fuga fac ca ceva sa moara putin in mine de fiecare data – copilaria, probabil. Desi si atunci cand eram mica eram trezita brutal de dimineata pentru a merge la diverse gradinite si scoli.

Sunt din ce in ce mai convinsa ca somnul ne face oameni mai buni. Ca visele sunt un fel de a scapa. Ca ar trebui sa dormim cat mai mult si sa ne respectam momentele de visare, de contemplare, de uitare si de abandon. Si acum nu ma refer numai la dormit.

Si totusi ma uit la masa asta amorfa de oameni care se imbraca in costum si in piele de om in fiecare dimineata si porneste la munca. Uitand, de fiecare data. De o perna, de un vis, de o imbratisare, de un lasat ceva pe undeva. Si nu prea inteleg nimic, cu mintea mea de copil care vrea sa doarma inca un pic.


Somn si vant

Posted: August 27th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Azi am dormit afara. Intr-un acces de lene voluptuoasa, mi-am tarat sezlongul pe terasa, mi-am desfacut o bere si o carte si am zacut acolo, in liniste. M-am trezit cateva ore mai tarziu, cand unul din caini ma privea fix, de la vreo 3 cm de fata mea si cand vantul ma dezvelise de tot de cearceaful cu care eram invelita. Mi-era putin racoare si m-am gandit ca nu mi s-a mai intamplat de mult sa-mi fie racoare la 4-5 dupa masa.

Mi-am dat seama ca n-am nevoie neaparata sa merg la bai, cum tot imi spuneam eu mie de vreo luna incoace, de cand ma chinuiau oboseala ziua si singuratatea noaptea. Nu-mi trebuie decat sa vin acasa si sa zac cateva ore pe terasa.  E un leac bun la orice, e ca si cum m-ar fi luat cineva de cap si m-ar fi bagat in priza.

Tot azi, dupa cativa ani in care nu pot sa explic clar ce s-a intamplat, am condus. Cativa metri si intr-a doua, dar am condus. Am avut apoi o senzatie din aia, pe care cred ca o au toti soferii de duminica, cum ca daca as avea o masina, nu numai ca lumea ar fi mai buna, dar si eu as deveni peste noapte o eroina sau ceva de genul.

Maine e ultima duminica din vara. Maine o sa plec pe tren cu flori si cateva carti. Maine o sa incerc sa nu ma gandesc ca indian summer se apropie de final. Tot maine, o sa incerc sa pun in practica niste chestii pe care le tot aman si, daca tot vine toamna si o sa fie, cum altfel, trist, o sa imi fac din nou timp pentru sport, pentru ca unul din avantajele faptului ca te simti pe drum cu prioritate spre batranete (nu incercati sa ma convingeti de stupizenia acestui mod de gandire, caci o inteleg si o asum) este ca ai face orice sa eviti inevitabilul, chiar si sport. Si acum regret ca n-am mai fost din aprilie la sala, pentru ca stiu cat o sa am de patimit pana o sa-mi intru inapoi in oarecare forma.

Aspiratiile pe care le am in ultimul timp ma sperie. E cum scriam mai jos, oamenii vor sa se simta in siguranta. Asa si eu, convinsa fiind ca sunt batrana (sau ma rog, ca sunt pe un drum cu prioritate spre batranete), incep sa ma gandesc la cum mi-as decora propria bucatarie sau ce masina mi-ar placea sa ma astepte la scara.

In acelasi timp, sunt perfect constienta ca una din cele mai mari bucurii si potriveli ale vietii mele de acum consta tocmai in chirie si in bicicleta.

 


Sa dormi

Posted: July 14th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, Gânduri în corabie | Tags: , , , , , | 5 Comments »

In engleza, to sleep with someone implica alte chestii. Eu vreau sa vorbesc doar despre a dormi langa cineva. Asta face si desface tot soiul de relatii. Am dormit cu oameni taciturini, oameni acaparatori, ba chiar am dormit si cu doua pisici, am dormit cu niste caini afectuosi. Am dormit si singura, de fiecare data ocupand tot locul din pat, indiferent de cat de mare e patul.

In somn, cunosti pe cineva mai bine decat in alte ocazii. De asta adorm mult dupa ce dorm cu cineva prima oara si ma trezesc inaintea lor.  Imi place sa observ felul in care oamenii dorm. De cateva ori, am dat de oameni care gandeau ca mine si ne pandeam, unii pe altii, la colt, sa vedem cine adoarme primul.

Somnul iti permite sa fii cum vrei sa fii. Daca vrei sa ocupi tot locul din pat, indiferent cat de mare e patul, o faci. Daca vorbesti in somn, o faci oricum. Daca te intorci de pe o parte pe alta ca un pui pus la perpelit, o faci, fara sa te gandesti prea mult. Somnul ajuta oamenii sa fie sinceri. Diminetile sunt dubioase. Intre trezit si spalat pe dinti, se intampla o groaza de chestii, cea mai frecventa fiind aceea ca devii tot tu.

Maine plec la mare. Nu se mai poate altfel. Nu prea o sa dorm si e ok.


(Deci) eu as vrea

Posted: July 19th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Eu as vrea sa pot incepe o propozitie cu “deci” la misto fara sa mi se sara in cap cum ca nu stiu regulile elementare de exprimare in limba romana. As mai vrea sa stiu de ce am visat eu un Michael Jackson negru care lucra la noi in call center. As mai vrea sa stiu de ce e acceptabil sa te duci sa ceri sefului sa pleci mai devreme acasa pentru ca ti-e rau si nu e ok sa-i spui ca vrei sa pleci mai devreme acasa pentru ca ti-e somn. Somnul = boala. Oboseala cronica face mai mult rau decat o bere bauta in timpul programului, si totusi pari lenes daca spui ca ti-e prea somn sa muncesti. Nu, nu vreau sa plec mai devreme acasa – desi mi-e ataaaaaaaaaaat de somn, chiar nu vreau, pentru ca acasa sunt prea multe de facut. Haine de spalat, net de pus, cutii de organizat.

As mai vrea sa vina o data august, pentru ca o data cu dansul o sa plec si eu in lumea larga – si cel mai probabil o sa esuez pe o pjala, pe undeva. Si as mai vrea sa pot sa ma desprind sufleteste de multe haine pe care le mut din apartament in apartament, dar nu le scot in strada, pentru ca. Nu stiu exact de ce. Doar pentru ca. As mai vrea sa reusesc sa fiu lucida suficienta vreme cand ajung acasa diseara cat sa-mi pun calculatorul in functiune si sa-mi pun muzica pe iPod.

Dar dintre toate, cel mai mult mi-as dori sa vina august. Din motive expuse mai sus, pe care mi-e prea somn ca sa le mai si dezvolt.  Deci asa stau lucrurile.


Vineri cu noroc

Posted: July 16th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Eu am castigat in viata mea doua chestii. Una este un iPod de la 24 fun, acum vreo 3, 4 ani, nu mai stiu. Al doilea este tot un iPod de la firma de unde lucrez, azi. Ce sa zic, daca ma chinui destul de tare, poate reusesc ca, in cativa ani, sa ajuns sa castig si eu un MacBook.

Ma asteapta un weekend plin de curatenie si cumparat de chestii pentru casa si montat de chestii pentru casa. Insa cum speranta moare ultima, nu-mi ramane decat sa sper ca duminica seara casa o sa semene a casa mai mult decat o face acum si o sa-mi gasesc si eu un rost in ea. Nu prea ma simt acasa pana cand nu am un loc stabil pentru fotoliu, biblioteca si cutiile cu nimicuri.

Si fireste, acum e oarecum o prioritate si sa reusesc sa-mi pun calculatorul in loc, sa-mi pun muzica pe iPod.

Saptamana asta a trecut greu. Am reusit sa ma adun cat de cat abia astazi, in acelasi timp resimtind o oboseala de zile mari. O zi in care as da orice sa ma bag in pat si sa dorm pana maine seara. Dar nu se poate, pentru ca trebuie sa ma duc o ultima data la garsoniera, sa-mi iau mandra de bicicleta si s-o duc in casa noua si sa mai iau inca cele 20 de chestii care mai zac uitate pe acolo.

Daca tot cred ca less is more, cum se face ca ma tot umplu de chestii?


Buna dimineata, scumpa zi de luni

Posted: May 10th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

Nu stiu cum se face de vine luni asa de repede. Uneori cred ca mi-am imaginat tot weekendul, incepand cu seara de vineri, continuand cu un targ de fitze (pardon, haine vintage si altele) de sambata si as fi crezut ca pana si noua mea brosa cu oi este imaginata, daca n-as fi vazut-o azi in cutia ei. Ce sa mai zic de curatenia de duminica si de American Gangster. Si uite-asa, din film in targ in plimbari in omleta de sambata, azi m-am trezit buimaca, ametita, de pe alta planeta. Practic, am facut un salt intergalactic in doar cateva ore.

Nu-i de mirare ca ma simt putin ametia, mi se pare ca Pamantul se invarte in ciuda mea, ca lumea intreaga face misto referitor la incapacitatea mea de a balansa viata din timpul saptamanii cu cea din weekend si mai ales de nevoia mea de somn perpetua. Stiu ca nu e mare branza, insa revolta mea vine si din pricina faptului ca ma enerveaza foarte tare faptul ca trebuie sa fim “dupa program” intotdeauna. Am citit de dimineata, in timp ce-mi mancam cerealele, un articol din ultimul numar al National Geographic care spunea ca programul asta de somn al oamenilor este artificial, asa ca nu e de mirare ca atatea persoane au probleme cu oboseala cronica.

Ce mi s-a parut interesant e ca un domn, nu i-am retinut numele si functia pentru ca mi-era somn, spunea ca a nu dormi doua zile la rand e echivalent cu o alcoolemie mare, pentru un om obisnuit. Totusi, a pica din picioare pentru ca esti prea obosit de munca este un comportament social aprobat, poate chiar incurajat, in vreme ce nu auzi pe nimeni sa spuna “ce om minunat si devotat, e beat tot timpul”.

Uneori cred ca planeta asta are nevoie mare de un reboot.