Mi-am pierdut cheile

Posted: February 24th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | 2 Comments »

Cele mai importante momente din viata mea au ramas nefotografiate.

Sau, daca au fost fotografiate, nu au reusit sa prinda clipa, secunda, milisecunda in care acele momente au cantarit cel mai mult.

Zilele astea mi-am facut de lucru cu tot felul de poze in tot felul de rame si am reusit sa ma gandesc la acele momente despre care nu pot sa vorbesc, nu pot sa scriu, momente nepozate, chestii care raman doar amintiri. Unele minunate, altele care taie in carne vie. Uneori intru la mine in suflet si ma simt ca la macelar. Bucati de carne macra peste tot.

E, si momentele alea despre care nu pot sa vorbesc sunt cele mai marcante din viata unui om. Intreaba pe oricine care e cel mai important moment din viata lui, cea mai draga amintire, cea mai induiosatoare clipa din viata traita de el si fii sigur ca o sa iti spuna o minciuna.

Sunt lucruri in noi mai ascunse decat o haina neagra intr-o noapte intunecata. Cu buna stiinta si cu credinta ca asa e mai bine. Sunt, in fiecare dintre noi, dulapuri ale caror chei au fost aruncate. De multe ori dam vina pe macelaria aia din interior. Dar de fapt nu e vina nimanui. E… pur si simplu asa cum ar trebui sa fie.

Daca nu am “pierde” o cheie, doua, nu am mai avea taria de a deschide, in fiecare zi, atatea usi.

Closedown by The Cure on Grooveshark


Optimus Alive 2012

Posted: July 19th, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit, Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Optimus Alive 2012 este primul festival in afara tarii la care am fost. Si am ramas placut impresionata si abia astept sa mai merg. O sa descriu acum pe scurt-scurt pana cand nu raman fara idei.

  • Locul

Spatiul in sine nu este foarte mare, poate chiar mai mic decat cel destinat B’estfest, insa este foarte bine organizat. Multe, multe variante de luat masa. Toalete destule si nu toi-toi-urile sinistre cu care ne-am obisnuit. Erau vreo… 15 (cred) casute, fiecare cu vreo 3-4 toalete (normale) si aveai cai separate de acces si iesit la si de la toalete, cat sa nu se faca coada si haos.

Spatiile de unde poti cumpara bere, in schimb, nu prea faceau fata la zecile de mii de oameni. Iar berea cam scumpa – 3.5 euro pentru un pahar mare.

Scenele misto distribuite – cea mare te intampina cum intrai, apoi in stanga cea de clubbing si cealalta scena mai in spate. Spatii de fun and games – o multime. Bancomate in incinta – sa-ti ajunga.

Mi-a placut scena asezata fix deasupra intrarii, unde cantau trupe locale ce participasera la diferite concursuri. Te faceau sa intri foarte repede in atmosfera de festival. Mi-a mai placut ca nu am stat la coada la control, ca pentru a ni se pune bratara ce inlocuia abonamentul am stat la niste chioscuri separate unde puteai sa te duci pe tot parcusul zilei 1, cat sa nu pierzi ceva din ce voiai tu sa vezi. Mi-a mai placut si lipsa jetoanelor. Si ca puteai sa iti aduci apa de afara. Si sandvisurile traditionale, enorme. Si magazinul cu bomboane :D As a funny note: la shaorma era mereu o coada ingrozitoare.

  • Cum se ajunge

Uitati de ingramadeala odioasa romaneasca la autobuz. Din Lisabona spre Alges (unde se tine Optimus) pleaca trenuri la fiecare 10 minute, iar noaptea si in weekend, la fiecare 30 de minute. De la statia de metrou Cais de Sodre iesi la suprafata si iei trenul; e atat de simplu. Iar noaptea, tot de la Cais de Sodre iei autobuzele de noapte sau, daca ai noroc, taxiul. Zic noroc pentru ca si la taxi se sta, civilizat, la coada.

Nu am mers in nicio seara inghesuit, ingramadit, facut sardina. Am si uitat de chestiile astea de care probabil imi voi aminti la Summer Well.

  • Line-up.

In prima seara am vazut:

Snow Patrol

I-am mai vazut o data la U2 in deschidere si oricum nu sunt chiar my cup of tea. Draguti, par ca au evoluat de acum 4 ani, insa nu destul. Inca mi-au dat impresia ca sunt in deschidere. De remarcat faptul ca la piesa “Run”, la fel ca si acum 4 ani la U2, solistul a bufnit in ras la exact aceleasi versuri “To think I might not see those eyes/Makes it so hard not to cry”. Ciudat, ma intreb ce conexiuni o face el in timp ce canta.

Buraka Som Sistema

I-am mentionat aici pentru ca, desi nu am stat sa-i ascult, ci mai mult ma straduiam sa ies din multime, am fost uimita de entuziasmul cu care au fost primiti. Ce zic eu, “entuziasm”… era o dementa totala, o isterie in masa, nu exista om din perimetrul acelei scene care sa nu danseze, sa nu dea din maini, sa nu para total posedat. De admirat sentimentul asta de unitate.

LMFAO

Am prins numai hit-ul  “Sexy and I know it” si m-am distrat copios. Chiar stiu sa faca show, fie el si la misto. Imi plac oamenii care se distreaza pe scena, oamenii care stiu sa zambeasca si sa se bucure de viata imbracati in colanti leopard print si cu peruci pe cap si care stiu sa ii faca si pe ceilalti din public sa se simta la fel.

The Stone Roses

Am reusit sa il vad pe Ian Brown de foarte aproape, performanta pe care sper sa o repet la Summer Well. Tot ce pot sa zic este ca oamenii astia stiu ce fac, sunt ultra profesionisti. Un sunet impecabil, o atmosfera aparte la acest concert, ceva intre veselie si contemplare. Un concert care a beneficiat de o sonorizare perfecta si sper ca asa o sa fie si la noi.

In a doua seara, all hell broke loose cu:

The Antlers

Mi-am dorit foarte mult sa vad formatia asta live, insa chiar si acum cred ca nu sunt prea potriviti pentru un festival. Sunt ultra-depresivi oamenii astia. Ceea ce mie chiar imi place. Din pacate au avut parte de vreo doua microfonii, dar sentimentul ca asculti No Widows live este de nepretuit. Nu am stat pana la final pentru ca am fugit la…

Mumford and Sons

“Am venit niste mii de kilometri ca sa ascultam The Cave” – zise un prieten :). E drept ca nu numai pentru asta am venit, insa am ramas placut surprinsa sa vad cat de multi oameni stiu cantecul asta, cati se bucura si cati au sarit instant sus de pe jos pe unde isi odihneau oasele batrane ca sa danseze si sa cante. In rest concertul a  fost tare fain, o atmosfera placuta, calma, vesela. Oameni frumosi la festival – si nu doar la concertul asta, e o remarca generala.

Morcheeba

Morcheeba au venit in ultimul moment sa salveze seara, dupa ce, din pacate, Florence + The Machine au anulat pe ultima suta de metri concertul. I-am mai vazut o data atunci cand au venit la noi si m-am bucurat sa ii aud si in aer liber, la un festival mare. Skye impecabila, ca de obicei, hipnotizanta si ispititoare. Iar a reusit sa ma faca sa simt ca mi-am lasat inima pe malul marii.

The Cure

Nu am inca vorbele potrivite pentru a descrie ce a insemnat pentru mine sa vad The Cure live. Nici chiar eu nu stiam ce o sa insemne si cum o sa ma faca sa ma simt, pana cand nu a inceput Plainsong si nu l-am auzit pe Robert Smith cantand
“I think it’s dark and it looks like rain, you said” si nu mi-a curs prima lacrima. De formatia asta ma leaga cele mai negre depresii, cele mai ascunse dorinte, cele mai urate farame ale sufletului meu, cele mai copilaresti vise, cele mai de netratat bube sufletesti, cele mai apasatoare disparitii, cele mai ciudate momente din viata. Si toate au navalit peste mine in orele in care The Cure au cantat. Este pentru mine senzatia festivalului si formatia pe care stiu ca o sa o revad. Pe care imi doresc sa o revad, pe care imi doresc sa imi gasesc toate cuvintele ca sa cant cum trebuie Pictures of You si The Hungry Ghost.

A treia zi a inceput cu…

The Kooks

Auziti de departe, de la zona de bazar si doar 2 melodii, formatia asta misto si tanara m-a facut sa sper ca o sa vina si pe la noi, la de-alde B’estfest sau Control Day Out sau Summer Well sau fie ce o fi, cat sa ii vad si eu cum trebuie si sa si inteleg ceva.

Caribou

Surpriza festivalului pentru mine. Curat, frumos, atentie la detalii. Toti imbracati in alb, iti dadeau uneori senzatia ca au scapat de la sanatoriu. Intr-un sens bun. Uneori, cand canti live, mai trebuie sa fii si un pic nebun. Mi-a placut modul in care a rezonat publicul si de asemenea intro-ul excelent facut pentru…

Radiohead

Formatia care a facut ca ultima zi de festival sa fie sold out. Live in fata noastra, dupa atata timp de asteptat, planificat, aproape ratat la mustata cu biletele la Berlin schimbate pe Optimus. Radiohead cu un Thom Yorke hip and cool, cu un spectacol impresionant, cu un setlist in care trecerea de la nou la vechi s-a facut aproape organic. Daca despre The Cure pot sa spun ca m-au lovit in plexul solar, ca mi-au trecut prin inima, ca au intors-o pe dos si au cusut-o la loc, despre Radiohead pot spune ca mi-au zbarnait creierul, mi-au rearanjat neuronii, mi-au refacut sinapsele. Paranoid Android a fost pentru mine momentul X al acestui concert. Stiu ca ultimele albume sunt absolut minunate, ca directia noua e ceea ce trebuie, totusi am rezonat mult mai bine cu partea dedicata anilor in care depresia era maxima si in tabara Radiohead.

Cam asta a fost la Optimus Alive. Super experienta, iar combinatia (teribila, pe alocuri) de plimbat prin Lisabona cate 10 ore pe zi si concerte inca vreo 5-6 a meritat tot-tot-tot. Chiar si zborul cu Blue Air, care in mare a fost ok, doar ca mi-a amintit de autobuzele vechi ce faceau naveta Bucuresti – Pitesti.

 


Last day of summer never felt so cold*

Posted: November 21st, 2011 | Author: | Filed under: If only, La naiba! | Tags: , , , , , , , , , , , | No Comments »

*Aici.

Acopar orice lucru important pe care ar trebui sa il aud cu un stranut. Imi pun palma pe frunte; am febra oare? Am in schimb sedinte, planuri, bugete, xls-uri si alte lucruri care ma fac sa ma simt din alta lume. Care lume nu e Narnia.

Imi cos buzele sa nu spuna prostii pe care altii sa le ascunda cu un acces de tuse. Sa-si puna palma pe frunte si, in absenta febrei, sa descopere alte napaste pe care le au si pe care nu le-ar dori, cum ar fi maine si mailuri si dimineti si telefoane care suna suna suna suna suna.

Ultima zi de vara a fost. Ultima criza de vara a fost. Nu m-am impacat cu toamna si mai sunt 9 zile din ea. Nu m-am impacat cu mine, sunt in limbo in ceea ce ma priveste. Totul mi se pare imperfect de gri intr-o zona a Bucurestiului si insuportabil de roz in alte doua. Nu stiu sa fiu duala, nu ma pricep. Si azi asa, maine asa, ma simt ca un Hopa Mitica stricat.

Ultima zi de vara fuse si se duse. Mi-am astupat urechile cu povestile si trairile altora. Nu stiu ce sa mai zic. Mai mananc un sandvis, mai beau o Cola la cutie, ma mai uit la ceata, paralizata de frica, de la etajul 7, mai trece un anotimp, mai caut un fir de par alb. Bine ca inca nu gasesc.

Mai e putin pana la prima zi de alta vara. Cum o sa fie, oare?


It’s always darkest before the dawn

Posted: October 24th, 2011 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , , , , , , , , , , | No Comments »

Bine ca au scos Florence + The Machine album nou, ca ma aflam intr-un impas, muzical vorbind. Simteam ca imi lipseste ceva si nu stiam ce, nu stiam de unde sa ma apuc. Eram suspendata intre Gilmour live la Royal Albert Hall, David Bowie si colaborarile sale divine cu Robert Smith si altii si bineinteles, obsesia mea de cand cu Summer Well, Interpol. Asta ca sa nu mai zic nimic de The Cure, pe care ii ascult cu o precizie de ceasornic in fiece toamna in care mi se pare mie ca s-a uitat soarele putin ciudat la mine.

Am inceput sa ascult Blonde Redhead, o treaba interesanta si plina de posiblitati, in sensul ca se potriveste la o multime de stari si de intamplari sufletesti sau mai putin sufletesti. Si intre timp am aflat ca Florence si masinaria ei nu stau degeaba si scot Ceremonials, album pe care l-am savurat azi in timpul in care nu faceam nimic – nimic din ceea ce trebuia de fapt sa fac.

M-am bucurat sa ii regasesc, Florence cu vocea parca mai bine lucrata, parca mai calma, parca mai linistita cumva. Versurile in schimb m-au luat si m-au invartit ca praful dintre frunzele de toamna prinse intr-un joc nebun cu vantul. Eu si frunzele, eu si alegerile mele, eu cu mine, eu, fata care are inca obiceiul de a plange incet si doar pentru ea cand se gandeste la posibilitatile vietii ei. Hm, e prima data cand spun asta in public.

Oricum, ideea e ca am gasit un album cu care sa ma potrivesc, asa cum se potriveste si toamna asta cu mine, chiar daca sunt atatea chestii care inca stau stramb. Nu le poti avea pe toate, chiar incerc, incerc din greu sa invat lectia asta. Si cand trebuie sa inveti lectii care tin de tine, de sufletul tau, de eu-ul tau proiectat in lumea de zi cu zi, de alegeri, de oameni cu care ai gresit, de oameni care au gresit cu tine si tot asa, o gramada de chestii, iti prinde bine un album pe care sa-l asculti si sa zici ca da bai, nu ca e bine, dar poate o fi candva macar pe breaking even.

*…But I like to keep some things to myself  – inca am acest obicei suparator cumva. Dar necesar.


Tradare, tradare, dar sa stim si noi

Posted: September 7th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Este aproximativ ora 1, sunt obosita rau de tot si tocmai am fugarit prin camera o lighioaie ce se credea insecta, dar de fapt era un imens mamifer; cred ca avea si copite. Sunt asa de obosita, incat incep sa visez, stand in picioare, ca dorm, ca ma odihnesc si ca The Cure, care se aude acum din boxe, este de fapt Bach sau ceva linistitor.

Sunt asa de obosita si corpul meu ma tradeaza constant. Stiu ca o sa ma ridic de aici, o sa ma intind in pat si o sa privesc, constiincioasa, tavanul, pentru inca cel putin o ora. Iar un om ca mine, care are nevoie de minim 9 ore de somn bun pentru a functiona cat de cat, nu poate duce prea mult un regim din asta.

Ma infasor in patura mea de ganduri, un fel de Dionis cred ca sunt eu acum. Incep sa ma gandesc la drame, pierderi si tristeti. Nu de alta, dar bucuriile ma tin alerta, in priza, speriata sa nu cumva sa se termine, incordata si treaza. Pe cand, daca te gandesti la chestii tomnatice si bacoviene, sunt sanse mari ca mintea ta sa spuna “Ei bine, ce pot eu sa mai fac acum” si sa cedeze, chemandu-l pe Mos Ene sa-si faca treaba. Sa vedem daca merge sau daca, mai ales in combinatie cu The Cure astia, maine o sa fiu capiata de nesomn si, mai ales, de nervii treziti de ranile vechi si tristetile pe care orice om normal le-ar lasa in dulap sau sub covor.