A sad kind of happy

Posted: September 8th, 2013 | Author: | Filed under: If only | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sunt fericita ca se face shift-ul de la media traditionala la media online.

Sunt trista cand se face cu amaraciune, cu tristete, cu neincredere si cu un sentiment de saturatie ca un os intr-un gat ragusit de cat a strigat.

Sunt fericita ca oamenii tineri ies in strada, ca sunt civilizati, ca sunt atenti, ca sunt activi.

Sunt trista ca sunt si mai multi care s-au saturat de asta, par a se fi saturat pana si de a deschide un google si o carte, se multumesc doar cu ce primesc si ii rad pe aceia, oricare ar fi ei, din orice tara, orice oras, care cred in ceva, orice si care fac ceva in privinta asta, asa cum pot, cum stiu, cum isi doresc sa faca altii pentru ei.

Sunt fericita ca prietenii mei sunt asa cum sunt si nu obosesc in a le spune si altora ce au aflat, citit, descoperit, invatat.

Sunt trista ca sunt atatia oameni speriati de nou si reticenti la a mai invata, de parca traiul se opreste undeva in Centrul Vechi la 20 si ceva de ani.

Sunt fericita ca unii stiu ca o sa imbatranim toti si vor sa fim niste batrani frumosi si increzatori.

Sunt trista ca altora nu le pasa si ca isi asuma toiagul si amaraciunea din tinerete, brusc, undeva in metrou in drum spre lucru.

Sunt fericita ca mai sunt oameni care se intreaba de ce.

Si trista ca sunt oameni care se intreaba cum sa faca sa fie totul cum era si sa fie liniste, ca noi am obosit si vrem sa fie ca inainte. Sa ne hahaim, sa luam totul la misto, sa ne radem de ce poze cu pisici mai apar pe net si, in general, sa ne traim distopiile de parca ar fi ceva firesc ca acestea sa apara de la sine, de la o varsta.


Nobody gives a flying shit

Posted: November 29th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | No Comments »

In aceasta zi debordez de pesimism. Pentru ca asa vreau eu, nah. Da, viata e frumoasa, dar daca nu ar avea anumite zile de toata pomana, nu ai mai sti cand si ce sa apreciezi si totul ar fi un mare haos. Si eu sufar putin de OCD si nu imi place sa fie haos. Ba chiar am maine toata ziua rezervata facutului de curat.

Dar divaghez.

Ei da, azi e o zi in care constati ca nu te calca nimeni pe bombeu decat daca au nevoie de un capat de ata si stiu ca tu ai capatul ala de ata. O zi in care nu are nimeni chef sa te asculte decat daca faci un troc. O zi in care iti racesti gura de pomana, iti consumi neuroni si faci nevroze pentru oameni care isi amintesc de tine cand li se termina si acel capat de ata pe care l-ai dat, pana la urma, ca ai inima buna si cu tine nu e niciodata “niciodata”.

E ziua in care faci bradul foarte devreme si incepi sa fii din ce in ce si din ce in ce mai ursuz. Culmea. Si cui dracului ii pasa ca esti tu intr-o dispozitie proasta. Ce sa vezi; mai sunt si zile de-astea.

Nu-mi trebuie nimic. O sa imi treaca sau o sa imi vina iar sa zic ca am exagerat. Se poate sa mi se traga de la faptul ca toamna e la 99,8 la suta si ca se termina un an incredibil de fain, asa ca simt nevoia sa echilibrez lucrurile macar acum, pe ultima suta de metri. Nu stiu, vedem cum o fi maine, dupa curatenie.


Tragem linia, facem adunare si scadere si vedem cu ce mai ramanem

Posted: November 26th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

In ultima vreme simt ca stau prost, un fel de “ce mi-a dat anul si ce mi-a luat”. Raman fara chestii si incep sa cred ca e foarte bine ca raman fara unele din ele.

Inainte eram foarte stresata de izolare, de pustnicie. Cred ca atunci cand ajungi la varsta cand nu-ti mai e frica de astea, ci incepi sa le intelegi si sa accepti astfel de perioade in viata ta, se poate spune ca sufletul tau a trecut prin destule cat sa stie cam care e treaba.

Cumva imi pare rau totusi, mai cu seama pentru oamenii pe care ii las in urma. Imi pare rau si ca nu i-am inteles pe cei care m-au abandonat pe mine cand eram imposibila, absolut imposibila, ramasa parca la 14 ani ca nivel de rabdare, daruire, intelegere, pricepere si mai ales, mai ales, curaj.

Asta pentru ca am inceput sa resping ideea lipsei de curaj. Am crezut mereu ca a avea curaj e ceva supraomenesc, fara sa imi dau seama ca poti spune ca ai curaj si cand mergi inainte cu viata, desi pierzi din ce in ce mai multe din ea.

Altfel n-ai cum sa castigi. Oricat de putina matematica stiu, pana si eu inteleg ca nu iesi bine din treaba asta altfel.


Waving the white flag

Posted: November 17th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Nu mai stiu de cate ori mi-a venit sa ma retrag dintr-o cursa ce nu stiu sigur nici macar daca exista. Sa imi flutur toate batistele albe si apretate a supunere, sa cedez prada unui trai mic-burghez cuminte si fara riscuri ce aduce, fireste, o oarecare multumire sufleteasca.

De multe ori am zis ca, daca te predai si devii mediocru, poate ca e mai bine si poate ca din renuntare incep sa se intample lucruri.

Numai ca de fiecare data am trisat.

Nu stiu sa renunt. Nu complet, nu adevarat, nu cu totul.

In toata viata asta am renuntat cu adevarat de fix 3 ori.

Si ghici ce; nu s-a intamplat nimic. Viata are acest obicei ciudat de a merge inainte si in inertia asta unora le place sa creada ca asta inseamna ca se intampla lucruri.

E foarte sambata, foarte noiembrie si am foarte obosit. Imi vine sa ma schimb de tot la fel de mult cum imi vine sa ma tin de mana si sa nu-mi mai dau drumul, macar pentru inca o toamna. Mai e putin.


Libertatea mea

Posted: November 14th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , , , , | 4 Comments »

Am citit mai demult, cand eram eu inca la scoala si aveam inca multe vise mute, cum ca libertatea mea se incheie acolo unde incepe libertatea celuilalt.

Fireste ca nu e bine sa te certi cu filosofii consacrati, mai ales cand e vorba de oameni care numai asta au facut toata viata lor – au gandit filosofii. Nici nu vreau sa ma cert. Insa nu inteleg nici acum, la venerabila mea varsta, de ce libertatea mea nu se poate lua de mana cu libertatea ta si nu pot ele ambele deveni libertatea noastra.

Tot in vremea aia mi s-a spus de catre un om pe care l-am admirat ca eu sunt o fire tare nelinistita, datorita obiceiului meu incapatanat de a cauta motive pentru orice si de a ma indoi de orice. Si atunci m-am indoit de spusele sale; eu ma simt tare linistita asa. M-as simti tare nelinistita daca, in schimb, as lua totul pe merit, asa cum e, nu mi-as pune intrebari si as accepta “soarta” sau “axiomele”.

Vad mereu oameni care posteaza citate pe diverse medii: Facebook, semnatura la mail, pereti adevarati  - citate spuse de oameni care au trait cu totul alta viata decat cei ce le posteaza vorbele si care au ajuns la niste concluzii adoptate drept adevar universal valabil de altii. E ciudat. Si cumva normal; la un nivel de baza, de tot-de tot, sufletele sunt cam tot o apa si-un pamant. Si eu am citate la care tin. Dar nu inseamna ca sunt concluziile mele, ca sa mi le asum cu toata increderea. Cu multe nu sunt de acord. Imi place doar cum o da omul din condei.

Nu stiu despre ce e vorba azi. Nu mai e vorba doar de libertate. Cred ca e vorba de indoiala. Ziceti voi.


Sa mai ai putin timp

Posted: November 10th, 2012 | Author: | Filed under: If only, La naiba! | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sa mai ai putin timp si pentru tine. Sa mai ai putin timp si pentru ceilalti. Sa nu uiti sa ii invalui in cuvinte frumoase si in gesturi delicate. Sa nu uiti sa fii om si cald si viu si de treaba.

Nu e niciourma de repros sau de gand negativ. Cred ca uitam sa fim simpatici cu oamenii care ne definesc viata. Sau poate am dat numai eu peste oameni care traiesc, pare-se, numai pentru ei, desi se hranesc din altii fara rusine si fara sa ceara voie.

Putem sa facem viata mai frumoasa, lacrimile mai putine si visele mai colorate pentru atatia oameni din jur. Si nu trebuie sa le cerem nimic. Si nici nu trebuie sa avem vreun rezultat. Si nici macar nu trebuie sa spunem cuiva.

De ce or alege unii sa isi traiasca vietile in intuneric, ma depaseste.


Duios tristetea ma apuca

Posted: November 6th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Ma apuca de un picior si dorea sa ma atraga in capcana postarii de poze triste pe Facebook. Sau poze cu pisici. Sau poze cu citate inspirationale scrise cu Helvetica.

Numai ca, in viata de zi cu zi, eu prefer Calibri si nu imi plac pisicile. M-am plans si eu destul pe Facebook si cel mai mult si cel mai mult pe blogul asta, insa cred ca nu in cuvintele care trebuiau sa fie auzite si intelese astfel incat sa fiu mangaiata pe cap de cine trebuie. Dar ca sa vezi, cine trebuie probabil ca nu era onlain in acel moment.

Toamna scoate ce e mai rau din oameni. Poze cu pisici, angoase, depresii, lipsa de calciu, despartiri, remuscari, amintiri, lobotomii, plecari. Toamna scoate toti scheletii din dulap si ii imbraca frumos. Ii plaseaza discret langa toate momentele ridicole pe care doreai sa le uiti. Ii fotografiaza si inrameaza poza pe care apoi ti-o vara in portofel. Nu cumva sa uiti.

Toamna asta e de vina pentru multe din deciziile irationale pe care le iau oamenii. Te impinge spre prapastie, fie ca ai sau nu parasuta. Nici nu o intereseaza, de altfel.

Uneori imi place toamna. La fel de mult cum imi place sa ma uit pe geam si sa ma plang pe blog. La fel de mult cum imi place sa citesc carti care sa ma puna pe jos de durere. La fel de mult cum imi place sa ma gandesc la tacere si sa fiu trista.  Numai ca tind sa ma si ridic de pe jos si sa imi vad de bucurii. Sa le fac lor poza si sa imi var poza lor in portofel.

 


Duminici linistite

Posted: November 4th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | No Comments »

Si când stau așa, acasă, urmărind seriale stupide sau nu, gandindu-mă cum sa mai pierd timpul in continuare, mă gândesc cât de norocoasa sunt ca am aceste duminici doar ale mele, in care sa mă deconectez, in care sa fiu lenesa, sa mă gândesc la viața altfel decât pe fuga, sa nu mai caut cuvinte pentru ca nu am nevoie de ele.

Ceva in toamna asta mă face sa mă gândesc la liniște. E un alt fel de noiembrie pentru mine. Unul ce miroase a prajituri si a acasă.

E buna si lenea la ceva, dacă nu te lupti cu ea. Mai ales in noiembrie. Mă duc sa fac briose. Nu trebuie niciodată sa îți fie lene sa faci/mănânci briose.


Despre viata, rochii, cafea, filme, carti si alte chestii triviale

Posted: November 2nd, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit, Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Cand e toamna si cand frunzele galbene cad secerate, parca-parca totul e putin mai bine. As zice eu, privind de pe fereastra biroului. Petrecem prea mult timp la munca, mi-am zis acum ceva timp, cand am inceput sa imi adun lucruri la care sa tin la munca, cand am inceput sa imi creez un spatiu in care sa ma simt putin confortabil. Un cub antistres, o jucarie. O cana noua, mare si misto, cumparata ieri.

Tot cand am realizat cat timp petrecem, de fapt, la birou, am inceput sa arat si eu de parca ma bucur ca merg la birou. Sa ma pieptan, sa ma aranjez. Alta e viata intr-o rochie care iti vine perfect si in care stai 8-9 ore pe zi.

Cafeaua, toamna, imi pare ca au alt gust. Mai adanc, mai ciudat, mai cu o ora in urma. Acum cateva zile am vazut o piesa de teatru acrobatic misto – “Omul pescarus“. Pe coloana sonora era “Us and Them”, de la Pink Floyd. Si mi s-au trezit niste amintiri. Care stiti ce au facut? S-au ridicat, s-au sters la ochi si au plecat. Cam asa.

Nu-mi place cand am de ales. Poate putin mai mult ca atunci cand nu am. Insa, in ultimul timp, mi-am rafinat modul de a o face. Macar acum aleg pentru mine si se vede si sunt multumita si viata are gust de bezea.

In afara de faptul ca am fost la piesa de teatru, am invatat sa imi fac singura bijuteriile care sa-mi placa. Cu 2-3 lanturi, capse, niste material si cateva margele mi-am facut de lucru aseara, in timp ce ma uitam la Criminal Minds. Si-mi place ce a iesit si ma gandesc ca poate mi-am gasit alt hobby. Ceea ce nu e rau defel.

Am terminat “A Brave New World“. Si atat. E o carte care nu a reusit sa imi trezeasca sentimente aprige, ca altele, ceea ce nu inseamna ca nu e o carte foarte buna. Numai ca am simtit-o mai cerebrala decat ma asteptam.

Si am vazut filmul “Silent Hill“, which I hated, pentru ca nu ma uit la filme de groaza defel – ultimul pe care il vazusem era The Ring, deci… a trecut mult timp. Filmul nu mi-a placut, dar povestea, da, asa ca ma apuc de comics.

Am vazut si “Moonrise Kingdom“, de Wes Anderson, si m-am declarat multumita de cum m-a facut sa ma simt. Mi-am amintit de copilarie, prin poveste, prin imagini, prin jocul actorilor. Orice e posibil. Chiar si sa te casatoresti la 12 ani.

Bai, e noiembrie.


Cu toata seriozitatea…

Posted: October 29th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

… va spun ca imi gem picioarele a drum. Imi doresc sa ma plimb, sa vad si sa simt chestii noi la fel de mult cum imi doresc sa stau linistita in paturica si sa citesc o carte buna in tihna, nu la metrou, printre straini.

Si uite-asa nu stiu cum sa impac astea doua chestii. Cand o fac pe una sunt necajita ca nu o fac pe cealalta si tot asa. Si totusi, in strafunduri asa, sunt multumita de indecizie.

Alteori, tot cu toata seriozitatea va spun, ma apuca niste stari de depersonalizare de nu stiu ce e cu mine. Ma apuca in cele mai nepotrivite momente ale vietii. Cum ar fi, cand bat la usa de la baia biroului. Sau intr-o sedinta. Sau atunci cand cumpar paine. Ma apuca in momente firesti, banale ale vietii, exact momentele alea din care e facuta viata, in cea mai mare proportie. Si nu stiu cine sunt si unde merg si ce e acela un om si de ce sunt eu el si ma intreb daca nu o sa ma plictisesc din a fi eu si daca da, ce naiba o sa fac. Caci una singura sunt si, dupa cum ma invata viata, oricat ti-ai dori, nu te poti dedubla si nu poti avea mai multe fiinte.

Imi trece insa. La fel cum imi trece si dorul de duca si dorul de patura si dorul de solitudine si dorul de drumuri.

Pentru ca oamenii sunt complicati, de-aia. Mai ales toamna tarziu. Cu toata seriozitatea va spun.