Seri batranesti de octombrie

Posted: October 22nd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , | No Comments »

Serile batranesti de octombrie cand, desi tanar, te dor toate. Si te rod toate. Bineinteles, includem aici gandurile de genul “ce-ar fi fost daca” si clasicele absente din viata noastra.

Serile batranesti de octombrie cand iti mai pui o patura pe tine si ti-e ciuda ca acum se poarta digitalizarea a orice. Cand te intrebi ce scris de mana au unii din prietenii tai sau, si mai grav, dragostea vietii tale, stii ca e ceva in neregula. Cand nu ti-ai mai trecut degetele peste o poza lucioasa si supraexpusa, 10×13, la fel, e clar, probleme in micul paradis online in care traim cu totii.

Serile batranesti de octombrie cand frunzele iti cad pe balcon si te uiti prin ele mirat si realizezi ca mai ai doar doua luni dintr-un an care, uite, s-a ofilit si el. Si momentele cand bagatelizezi orice reusita, oricat de frumoasa, oricat de greu obtinuta, numai pentru a te mai simti putin trist, putin al nimanui.

Avem nevoie si de tristeti si de seri batranesti de octombrie. Mai mult decat ne permitem sa recunoastem, mai mult decat ne dorim sa ne infatisam lumii.

Problema aici e: ca ne infatisam lumii. Daca ne-am purta in noi unele nenorociri inchipuite si nu in vazul lumii, pe net sau in discutii fel si fel, ne-ar fi putin mai ciudat de bine.

Dar ce stiu eu. Am patura pe mine si mi se pare ca nu am facut nimic anul asta. Mi se pare. Doar azi.


Un blues pentru o fata blonda

Posted: June 29th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

E ca si cum ar fi toamna, iar ma ploua si nu ma mai apara nimic. Stau expusa, cu pielea ranita, cu ochii cascati, cu mainile inclestate, in ploaia rece de iunie. Astept august ca o apasare si imi numar, inca o data, pierderile. La castiguri nu prea am ce sa trec, in afara de o independenta fictiva si care nici macar nu ma multumeste foarte mult.

Ma ploua inclusiv pe ganduri si stim cu totii ce nasol e sa ai gandurile ude. Miros mai urat decat un caine ud. E cu atat mai greu cu cat nici macar prosoapele mele de autostopist galactic care sta locului nu ma pot ajuta in situatia asta. Mai degraba ma ajuta sa stiu ca: “Anything that, in happening, causes itself to happen again, happens again.”

Lumea e un loc asa de mare si eu mi-am gasit un loc asa de mic pentru dramele mele. Mi-ar mai trebui o planeta. Mi-ar trebui sa rad mai des, dar ma tem ca am un tip de umor care nu prea e inteles. Iar ca sa-l intelegi, se pare ca trebuie sa fii foarte, dar foarte departe.

Iubesc asa de mult absentele, incat m-am excizat singura din vietile oamenilor importanti pentru mine. Hai, canta-mi un blues pentru o fata blonda, canta-mi despre ciuperci, paduri si vise ciudate, canta-mi despre omul cu joben pe care l-am visat din nou azi noapte, canta-mi despre singuratate si cum va fi cand se va termina si asta, canta-mi despre melci, dar mai ales, mai ales, canta-mi despre mare.