Am nevoie de o vacanta

Posted: July 25th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 3 Comments »

Am nevoie de o vacanta.

In care sa nu mai deschid laptopul sau sertarul cu indoieli, in care sa nu mai dau publish la alte postari in afara celor personale, in care mailurile sa fie o amintire si degetele mele obosite de la atata tastat sa se rasfete cu rascolitul prin nisip, cu tinutul in mana a unui pahar cu un cocktail glorios sau cantarind urmatoarea pereche de pantofi pe care o voi cumpara.

Am nevoie de o vacanta.

O vacanta in care sa nu-mi fac griji ca am un maieut prea decoltat pentru munca sau ca fusta asta este mult prea scurta si stramta pentru un cadru institutional. De fapt, nici nu mai vreau sa ma gandesc la un cadru institutional sau la cele doua semnificatii ale abrevierii ROI. Vreau sa golesc mintea si sa devin complet blonda (vara, soarele imi deschide parul).

Am nevoie de o vacanta.

Vacanta de la limitele pe care singura mi le impun, de la drumurile pe care singura mi le aleg, de la regretele cu care singura ma infierez. Am nevoie sa fac un mic ocol si sa imi vad de tot felul de poteci care, sigur, sunt nebatute si neasfaltate, dar care aduc o fericire si o satisfactie mai mare decat orice alt fel de drum.

Am nevoie de o vacanta.

De imbratisari care nu se intampla doar dupa 6, de bucurii care cunosc si alte ore si zile, de drumuri cu micul meu Silvia Mobil care sa nu mai fie limitate de necesitate. Am nevoie sa ma uit la mine in oglinda, sa imi vad cearcanele si, de data asta, sa zambesc pentru ca stiu ce misto a fost cand le-am capatat.

Si o sa imi iau o vacanta.

Numai ca o sa ma intreb mereu daca e vacanta care imi trebuie, daca am facut alegerea buna, daca o sa fie misto, daca nu era mai bine sa imi urc fundul intr-un avion spre un all-inclusive undeva, unde singura provocare sa fie cat de mult poti manca la micul dejun.

Numai ca mie nu-mi plac vacantele predictibile.

Stiu ca o sa ajung intr-un avion spre un all-inclusive undeva, dar nu acum. Acum imi place sa merg in locuri unde nimeni nu s-ar gandi asa de intens sa mearga vara. Si sa sper ca o sa fie bine. Si poate ca o sa fie bine.

De fapt, sigur o sa fie bine. Mereu e bine in vacanta.


Scurte, din vacanta

Posted: August 15th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Long time, no blog. Intre timp s-a intamplat ca

- Am primit Nook si asta mi-a ocupat tot timpul. Si cand zic tot timpul vreau sa zic TOT TIMPUL. Am reusit sa termin Dance, Dance, Dance de H. Murakami, inceputa acum multe secole, si mai am putin si termin acum American Gods.

- Am fost la Roma unde a fost… ceva deosebit, vorba aceea. Este un oras aproape perfect, asa cum de altfel ar trebui sa fie orice oras. E un oras dorit, cautat, asteptat, si stie asta. Am vazut multe multe multe chestii pe care ma bucur enorm ca am avut sansa sa le vad, am mancat mancare buna si m-am intors cu amintiri pentru o viata.

Roma e orasul perfect in care sa implinesti 27 de ani, pe strada, intre o biserica si o osterie. E orasul celor de 27 de ani, care simt ca nu mai apartin niciunei grupe de varsta, orasul celor care nu stiu unde se indreapta si au impresia ca ar trebui sa stie, la varsta asta. Roma e orasul celor avizi sa descopere, sa simta, sa vada si sa incerce sa isi lamureasca nelamuririle. Numai ca Roma nu-ti ofera nicio lamurire. Roma iti spune, nonsalant, “si ce daca, mai ia o cafea, o inghetata, la vita e bella”. Si a fost si este si ca sa vezi, tot 27 de ani am.

- Am fost si la Tivoli, la Villa d’Este, unul din cele mai frumoase locuri unde mi-a fost dat sa ajung pana acum. Absolut fantastic, verde, fantani, labirint, mixul perfect intre istorie si natura.

- Am fost si la Nettuno, la plaja – inca o plaja pe care o trec pe lista locurilor unde am dormit. Minunat, sezlong, curat, apa limpede, civilizatie. Lasa, ma duc acum in Vama Veche si imi trec fitzele numaidecat.

- Am fost si acasa unde mi-am depus actele pentru schimbarea buletinului. Inca putin, inca niste ore de condus si o sa ma vedeti pe soselele patriei. May God have mercy on your souls.

Si s-au mai intamplat chestii, unele grozave, altele foarte triste la care inca nu vreau sa ma gandesc, dar asa e in viata, iei ce ti se ofera si incerci sa faci din toate ceva frumos.

Cu acest zen in buzunar, de maine ma intorc la munca. Yay.


Optimus Alive 2012

Posted: July 19th, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit, Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Optimus Alive 2012 este primul festival in afara tarii la care am fost. Si am ramas placut impresionata si abia astept sa mai merg. O sa descriu acum pe scurt-scurt pana cand nu raman fara idei.

  • Locul

Spatiul in sine nu este foarte mare, poate chiar mai mic decat cel destinat B’estfest, insa este foarte bine organizat. Multe, multe variante de luat masa. Toalete destule si nu toi-toi-urile sinistre cu care ne-am obisnuit. Erau vreo… 15 (cred) casute, fiecare cu vreo 3-4 toalete (normale) si aveai cai separate de acces si iesit la si de la toalete, cat sa nu se faca coada si haos.

Spatiile de unde poti cumpara bere, in schimb, nu prea faceau fata la zecile de mii de oameni. Iar berea cam scumpa – 3.5 euro pentru un pahar mare.

Scenele misto distribuite – cea mare te intampina cum intrai, apoi in stanga cea de clubbing si cealalta scena mai in spate. Spatii de fun and games – o multime. Bancomate in incinta – sa-ti ajunga.

Mi-a placut scena asezata fix deasupra intrarii, unde cantau trupe locale ce participasera la diferite concursuri. Te faceau sa intri foarte repede in atmosfera de festival. Mi-a mai placut ca nu am stat la coada la control, ca pentru a ni se pune bratara ce inlocuia abonamentul am stat la niste chioscuri separate unde puteai sa te duci pe tot parcusul zilei 1, cat sa nu pierzi ceva din ce voiai tu sa vezi. Mi-a mai placut si lipsa jetoanelor. Si ca puteai sa iti aduci apa de afara. Si sandvisurile traditionale, enorme. Si magazinul cu bomboane :D As a funny note: la shaorma era mereu o coada ingrozitoare.

  • Cum se ajunge

Uitati de ingramadeala odioasa romaneasca la autobuz. Din Lisabona spre Alges (unde se tine Optimus) pleaca trenuri la fiecare 10 minute, iar noaptea si in weekend, la fiecare 30 de minute. De la statia de metrou Cais de Sodre iesi la suprafata si iei trenul; e atat de simplu. Iar noaptea, tot de la Cais de Sodre iei autobuzele de noapte sau, daca ai noroc, taxiul. Zic noroc pentru ca si la taxi se sta, civilizat, la coada.

Nu am mers in nicio seara inghesuit, ingramadit, facut sardina. Am si uitat de chestiile astea de care probabil imi voi aminti la Summer Well.

  • Line-up.

In prima seara am vazut:

Snow Patrol

I-am mai vazut o data la U2 in deschidere si oricum nu sunt chiar my cup of tea. Draguti, par ca au evoluat de acum 4 ani, insa nu destul. Inca mi-au dat impresia ca sunt in deschidere. De remarcat faptul ca la piesa “Run”, la fel ca si acum 4 ani la U2, solistul a bufnit in ras la exact aceleasi versuri “To think I might not see those eyes/Makes it so hard not to cry”. Ciudat, ma intreb ce conexiuni o face el in timp ce canta.

Buraka Som Sistema

I-am mentionat aici pentru ca, desi nu am stat sa-i ascult, ci mai mult ma straduiam sa ies din multime, am fost uimita de entuziasmul cu care au fost primiti. Ce zic eu, “entuziasm”… era o dementa totala, o isterie in masa, nu exista om din perimetrul acelei scene care sa nu danseze, sa nu dea din maini, sa nu para total posedat. De admirat sentimentul asta de unitate.

LMFAO

Am prins numai hit-ul  “Sexy and I know it” si m-am distrat copios. Chiar stiu sa faca show, fie el si la misto. Imi plac oamenii care se distreaza pe scena, oamenii care stiu sa zambeasca si sa se bucure de viata imbracati in colanti leopard print si cu peruci pe cap si care stiu sa ii faca si pe ceilalti din public sa se simta la fel.

The Stone Roses

Am reusit sa il vad pe Ian Brown de foarte aproape, performanta pe care sper sa o repet la Summer Well. Tot ce pot sa zic este ca oamenii astia stiu ce fac, sunt ultra profesionisti. Un sunet impecabil, o atmosfera aparte la acest concert, ceva intre veselie si contemplare. Un concert care a beneficiat de o sonorizare perfecta si sper ca asa o sa fie si la noi.

In a doua seara, all hell broke loose cu:

The Antlers

Mi-am dorit foarte mult sa vad formatia asta live, insa chiar si acum cred ca nu sunt prea potriviti pentru un festival. Sunt ultra-depresivi oamenii astia. Ceea ce mie chiar imi place. Din pacate au avut parte de vreo doua microfonii, dar sentimentul ca asculti No Widows live este de nepretuit. Nu am stat pana la final pentru ca am fugit la…

Mumford and Sons

“Am venit niste mii de kilometri ca sa ascultam The Cave” – zise un prieten :). E drept ca nu numai pentru asta am venit, insa am ramas placut surprinsa sa vad cat de multi oameni stiu cantecul asta, cati se bucura si cati au sarit instant sus de pe jos pe unde isi odihneau oasele batrane ca sa danseze si sa cante. In rest concertul a  fost tare fain, o atmosfera placuta, calma, vesela. Oameni frumosi la festival – si nu doar la concertul asta, e o remarca generala.

Morcheeba

Morcheeba au venit in ultimul moment sa salveze seara, dupa ce, din pacate, Florence + The Machine au anulat pe ultima suta de metri concertul. I-am mai vazut o data atunci cand au venit la noi si m-am bucurat sa ii aud si in aer liber, la un festival mare. Skye impecabila, ca de obicei, hipnotizanta si ispititoare. Iar a reusit sa ma faca sa simt ca mi-am lasat inima pe malul marii.

The Cure

Nu am inca vorbele potrivite pentru a descrie ce a insemnat pentru mine sa vad The Cure live. Nici chiar eu nu stiam ce o sa insemne si cum o sa ma faca sa ma simt, pana cand nu a inceput Plainsong si nu l-am auzit pe Robert Smith cantand
“I think it’s dark and it looks like rain, you said” si nu mi-a curs prima lacrima. De formatia asta ma leaga cele mai negre depresii, cele mai ascunse dorinte, cele mai urate farame ale sufletului meu, cele mai copilaresti vise, cele mai de netratat bube sufletesti, cele mai apasatoare disparitii, cele mai ciudate momente din viata. Si toate au navalit peste mine in orele in care The Cure au cantat. Este pentru mine senzatia festivalului si formatia pe care stiu ca o sa o revad. Pe care imi doresc sa o revad, pe care imi doresc sa imi gasesc toate cuvintele ca sa cant cum trebuie Pictures of You si The Hungry Ghost.

A treia zi a inceput cu…

The Kooks

Auziti de departe, de la zona de bazar si doar 2 melodii, formatia asta misto si tanara m-a facut sa sper ca o sa vina si pe la noi, la de-alde B’estfest sau Control Day Out sau Summer Well sau fie ce o fi, cat sa ii vad si eu cum trebuie si sa si inteleg ceva.

Caribou

Surpriza festivalului pentru mine. Curat, frumos, atentie la detalii. Toti imbracati in alb, iti dadeau uneori senzatia ca au scapat de la sanatoriu. Intr-un sens bun. Uneori, cand canti live, mai trebuie sa fii si un pic nebun. Mi-a placut modul in care a rezonat publicul si de asemenea intro-ul excelent facut pentru…

Radiohead

Formatia care a facut ca ultima zi de festival sa fie sold out. Live in fata noastra, dupa atata timp de asteptat, planificat, aproape ratat la mustata cu biletele la Berlin schimbate pe Optimus. Radiohead cu un Thom Yorke hip and cool, cu un spectacol impresionant, cu un setlist in care trecerea de la nou la vechi s-a facut aproape organic. Daca despre The Cure pot sa spun ca m-au lovit in plexul solar, ca mi-au trecut prin inima, ca au intors-o pe dos si au cusut-o la loc, despre Radiohead pot spune ca mi-au zbarnait creierul, mi-au rearanjat neuronii, mi-au refacut sinapsele. Paranoid Android a fost pentru mine momentul X al acestui concert. Stiu ca ultimele albume sunt absolut minunate, ca directia noua e ceea ce trebuie, totusi am rezonat mult mai bine cu partea dedicata anilor in care depresia era maxima si in tabara Radiohead.

Cam asta a fost la Optimus Alive. Super experienta, iar combinatia (teribila, pe alocuri) de plimbat prin Lisabona cate 10 ore pe zi si concerte inca vreo 5-6 a meritat tot-tot-tot. Chiar si zborul cu Blue Air, care in mare a fost ok, doar ca mi-a amintit de autobuzele vechi ce faceau naveta Bucuresti – Pitesti.

 


Lisabona

Posted: July 19th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

M-am intors dintr-un paradis mai mic.

Lisabona este orasul in care majoritatea celor din grupul cu care am fost si-ar dori sa se mute. Eu nu. Este un oras asa de frumos, asa de plin, insa atat de trist sub toate straturile sale, incat nu cred ca as putea sa traiesc acolo fara sa plang.

Fado explica cel mai bine tristetea acestui oras. Orasul in care se asteapta. Astepti sa urci sus sus sus pe stradute pavate si intortocheate. Astepti la malul raului sa vezi corabia celui iubit cum revine in port. Astepti la coada la bilete la tren. Astepti la cafea. Astepti si tot astepti. O asteptare trista, apasatoare, demna.

Lisabona este in schimb orasul in care m-as pierde. Atatea sunt de descoperit, atatea sunt de aflat, atatea sunt de invatat, ca astea 5 zile petrecute acolo mi se par meschin de putine. Nu am vazut oceanul decat pentru o zi si de pe o singura plaja. Nu am vazut cate muzee puteam. Nu am plans decat o data in Casa do Fado. Nu m-am pierdut decat putin pe sus, pe langa Castel.

Sunt atatea lucruri pe care totusi cred ca o sa le visez o viata intreaga. Vuietul oceanului. Fado. Bossa Nova pe plaja din Cascais. Bairro Alto. Casa do Fado. Mirosul de peste prajit. Veselia contagioasa. Trotuarele minunate. Vederea Lisabonei de sus. Mici surprize la fiecare colt. Bunul gust si aroma de nou, de vacanta, de frumos. Minunatul Prego no pao. Dulciurile din Belem.

Abia astept o reintoarcere. Sunt locuri in care, desi stii ca nu te-ai putea muta, stii ca te vei intoarce. Lisabona e unul din ele.

 


Cald, monser

Posted: July 3rd, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 5 Comments »

Nu stiu de ce ma plang de caldura. Probabil pentru a fi in rand cu lumea buna. Se pare ca e o moda sa te plangi de cel mai misto anotimp din  lume. Serios, oameni, nu e asa de rau. Majoritatea din voi oricum petreceti 8-10 ore pe zi in medii cu temperatura controlata. Iar acolo va plangeti de aerul conditionat care va bate fix in ceafa.

Eu cred ca cearta asta pe aerul conditionat si telecomanda si numarul gradelor din birou este doar o metoda mai voalata de a da frau liber frustrarilor si sentimentelor negative. Cred ca de-asta asteapta toata lumea, mai mult sau mai putin in secret, sosirea temperaturilor de 30+. Ca sa ai cum sa te rastesti, in sfarsit, la oamenii care te streseaza.

In afara de faptul ca e cald, m-am reapucat de citit la modul serios. Nu as fi crezut niciodata ca asta o sa se intample cand eu, aparatoarea cartii in format clasic, o sa ma apuc de citit pe tablete si alte minunatii. Nu am constatat cat de de bine sa ai atatea carti la dispozitie, oricand cu tine. De cand citesc asa, modern, am citit mai mult H. Murakami ca oricand, ceea ce e bine. Altfel nu stiu daca as fi avut dispozitia sa imi cumpar 5 carti de-ale lui pana sa ma prind cum scrie (stiu, sunt mai grea de cap). Fireste, o sa iubesc cartile si mirosul lor si cum se simte pagina sub degete intotdeauna. Numai ca acum imi dau seama ca o carte pe tableta nu inseamna ca uiti de o carte adevarata.

Inca o saptamana si intru in primul concediu din anul asta. Incredibil ca ajung, in sfarsit, in Lisabona. Incredibil ca asta coincide cu primul concert Radiohead si primul concert The Cure pentru mine. Multe chestii sunt incredibile, daca ma uit la anul asta. Uneori asta ma face sa ma strang, sa ma inchid, sa ma fortez sa fiu mai rationala decat trebuie, dar bine ca imi trece repede. E prea cald pentru astfel de eforturi interioare – stupide, de altfel.


Calaretul fara cap

Posted: June 27th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Asa ma simt uneori: calaretul fara cap, pus in lume special ca sa traumatizeze oamenii. Senzatia se acutizeaza miercurea dimineata, cand nu inteleg de ce este deja ora 8 jumate, de ce se aude o bormasina de la etaj si mai ales de ce este iar un rotopercutor in fata blocului.

Mi-a zis cineva ca nu sunt facuta pentru locuitul la bloc. Asa e. Eu sunt aia care lasa bilete – pasnice, dar oricum – vecinilor, rugandu-i sa dea televizorul mai incet. Eu sunt aia care cheama politia daca ai petrecere cu manele la ora 3 jumate dimineata. Eu sunt aia care te aude cand mergi prin casa. Eu sunt aia care e deranjata de un radio dat mai tare dupa-amiaza.

Solutia este simpla: ori castig la Loto si imi cumpar o casa pe care o izolez fonic de toti banii ramasi, ori ma mut in unul din blocurile noi de la marginea orasului in care sta cineva la parter, cineva la etajul 10 si atat. Desi probabil ca i-as auzi si pe aia.

De la un timp, observ ca sunt din ce in ce mai putin apta sa ii suport pe altii, necunoscuti mai ales, pe langa mine, la un perete/tavan/podea distanta. Dar aleg acum sa nu ma gandesc si la asta, pentru ca nu mai am chef sa-mi fac probleme cand ele nu sunt. Intr-o vreme era hobby-ul meu, dar din fericire am invatat sa ma mai relaxez.

Numar zilele pana la vacanta mea si mi se pare ca toata lumea numara zilele pana la vacanta lor. Nu mai e mult, dar timpul asta blestemat si relativ ma face sa ma zgarii pe ochi in fiecare dimineata in care ma trezesc si nu sunt in avion spre Lisabona.

Ieri mi-am amintit momentele mele de cinism maxim. Apoi m-a bufnit rasul. Mi-a trebuit doar un moment scurt de balans ca sa ma prind iar – si de asta data, bine de tot. Din septembrie, traiesc in fiecare zi cele mai frumoase si minunate chestii. Fara exagerare, fara exceptie. Viata ca un basm fara baba oarba. E misto, ce sa mai zic.

Vacanta?

 


Maine, Venetia

Posted: August 3rd, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 4 Comments »

Pentru o persoana care nu stie sa inoate, mi-am ales deosebit de bine locurile unde voi petrece vacanta. Prima data, Venetia, apoi, Sfantu Gheorghe – Delta Dunarii.

Maine dimineata o sa fiu in avion spre orasul de care m-am indragostit prin corespondenta, orasul de care m-am amorezat prin povestirile altora si prin mila Internetului, orasul care inca imi da impresia ca nu exista, ca nu are cum sa existe un asemenea loc, unde nu se aud masini si unde Renasterea e inca la ea acasa.

Simt, intr-un mod ciudat, ca mi-e dor de Venetia. Ca am mai fost acolo si acum trebuie sa ma grabesc sa mai ajung o data, in orasul-poveste, simt ca va trebui sa ma rog de el sa-mi acorde si mie un ragaz, sa intru si eu in povestea lui.

Am sa ma intorc cu un an mai in varsta si, ca sa uit de asta, am sa zac pe plaja, in Delta. Mai un peste, mai un film – caci prind si Anonimul.

Ma duc, deci, sa fac ce-mi place mie sa fac: bagaj.


A venit vacanta cu sania lui Mos Craciun

Posted: December 22nd, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 2 Comments »

Ca tot copilu’ care a fost cuminte tot anul, sau macar 10% din el, ma indrept si eu maine spre casa, cocosata de cadouri. Mi-am luat concediu inca de luni, pentru ca simteam nevoia unor zile petrecute acasa, in pijama, ceea ce s-a si intamplat. M-am uitat la Home Alone si Love Actually, ca tot copilu’ care a fost cuminte tot anu’. Am mancat clementine si ciocolata. Am facut curat, am citit si m-am plimbat prin parc. Am iesit la pranz cu o tanti frumoasa ca un cadou de Craciun. Poate ca azi imi misc fundul sa vad A Christmas Carol la cinema, poate ca reusesc sa termin ultimele cumparaturi. Asa ca maine imi iau cartile si ma car acasa, unde trebuie sa mai fac urmatoarele, ca sa fie vacanta si Craciun: brad, porc, cadouri, familie, colindatori.

Sper din suflet ca vacanta asta sa fie binevenita, sa iau o pauza, sa am iar chef si pofta de orice, de nou, de vechi, de ce-o fi, numai sa am pofta. Sper sa simt din nou bucuria de a scrie, sa ma simt odihnita si sa vad lucrurile, daca nu mai clar, macar mai colorate. Sper sa fie frig, sa inghete tot ce nu e bun, sa se usuce si sa cada. Si sper sa fie bine. Cine nu spera asta?